Refuzul cunoasterii

Se bate atat de multa moneda pe setea de cunoastere a omului, pe curiozitatea sa innascuta, pe dorinta lui de a isi depasi propriile limite… Chiar asa o fi? Daca ne uitam la numarul mare de persoane care se multumesc cu o educatie precara ori de spoiala precum si la nenumaratele prejudecati pe care le au aproape toti oamenii parca tabloul nu mai e chiar asa progresist.

Exista destule teorii care dezbat cu cata cunoastere vine omul pe lume. Unii spun ca omul vine ca o tabula rasa, ca un burete perfect uscat numai bun sa se imbibe cu cunoastere. Altii sustin ca omul are si anumite cunostinte care i s-au transmis de la generatiile anterioare. Dincolo insa de aceasta dezbatere cata cunoastere are omul la nastere un lucru este destul de evident: nu ii ajunge ca sa se descurce. Si atunci apare lungul efort al asimilarii de cunostinte in vederea adaptarii la mediul care il inconjoara. Fiecare obiect este explicat, manipulat si treptat i se inteleg rostul si limitele. Omul invata ce face o lingura, ce face un creion, ce face o clanta sau o cheie, si tot asa mai departe pana obiectele cotidiene pot fi utilizate. Are omul curiozitate? Sigur ca are dar, cel putin la varste mici curiozitatea sa si rata de asimilare a informatiei si deprinderilor nu e cu mult diferita de cea a altor pui de mamifere. Unii chiar au facut niste comparatii mai detailate si au constatat ca puiul de om e oarecum in urma altor pui de mamifere pana in perioada dezvoltarii limbajului.  Odata cu dezvoltarea limbajului se intra intr-o alta dimensiune, explorarea lumii prin reprezentarile obiectelor si nu prin obiectele in sine precum si deschiderea unei noi variante existentiale dincolo de „a fi-a nu fi”, optiunea „posibil”. Odata cu aparitia acestei noi dimensiuni in modul de gandire a omului putinatatea informatiei si limitele imaginatiei devin singurele oprelisti in fata mintii omului. In mod foarte teoretic asa este dar apar si anumite diferente in viata de zi cu zi. Desi e plina lumea de informatie si nu putem acuza pe nimeni de lipsa de imaginatie totusi nu toata lumea e bantuita de o curiozitate efervescenta. Chiar mai mult, oamenii ajung sa dezavueze multe informatii. Uneori este o simpla nevoie de ierarhizare, adica respectiva informatie este necesara dar inca nu a venit vremea ei pe cand alteori e vorba de desconsiderare bazata pe judecati utilitare sau morale. De cate ori, cand e vorba de ceva mai nou, nu auzim in jurul nostru expresiile „si asa nu iti foloseste la nimic” sau „lasa-le ca sunt doar prostii”?

Cum ajunge omul la concluzia ca o anumita informatie este inutila sau daunatoare? Pe baza informatiilor si experientelor anterioare. Mai corect spus, prin interpretarea informatiilor si experientelor anterioare. Omul incearca mai tot timpul sa gaseasca solutii pentru a se proteja de anumite situatii neplacute. Cu timpul isi formeaza o anumita conceptie despre viata care desi nu e chiar ca o harta are cam acelasi rol pentru ca indica oamenilor principalele zone ale universului personal precum si valentele pozitive sau negative ale acestor zone. Astfel ca, o informatie despre care se crede ca nu ajuta la atingerea unor beneficii este considerata inutila iar o informatie care indeamna omul spre zonele negative ale universului personal este considerata negativa.

In incercarea de a defini ce este un beneficiu, ce este inutil sau ce este daunator mai dam peste un obstacol. E vorba de subiectivism. Cele trei categorisiri depind de scopul si valorile asumate ale fiecaruia astfel ca avem de a face o diversitate foarte mare de opinii asupra rostului diferitelor informatii. Ceea ce pentru unii e folositor pentru altii e inutil sau daunator pe cand in cazul altora chiar reversul este adevarat.  Dar subiectivismul nu doar creaza anumite diferente in aprecierea valorii informatiei. El mai are inca o latura care poate declansa refuzul cunoasterii, este vorba de imaginea de sine sau imaginea de grup. Aceasta componenta poate fi vazuta indeosebi in cazul persoanelor care doresc sa isi mentina o imagine buna sau a grupurilor care au mai mult succes.  Astfel, daca oamenii sunt multumiti cu o stare de lucruri ei vor incerca sa o perpetueze chiar daca aceasta va insemna sa nege multe lucruri foarte evidente. De asemenea, in aceasta stare de bine oamenii au tendinta de a isi asuma succesul si de a privi de sus pe cei care nu sunt la aceleasi standarde. Ar parea ca ar fi vorba doar de unele persoane cu anumite tulburari sau de grupuri mai elitiste dar am gresi sa credem acest lucru. Aceste persoane sau grupuri sunt doar mai evidente dar comportamentul lor este prezent la toti oamenii. Fiecare om are macar un moment cand prefera sa bage sub pres anumite lucruri care nu il onoreaza doar pentru a isi putea savura linistit starea de bine. La fel, fiecare om a afost macar odata in situatia de a isi asuma laudele pentru o anumtia realizare si de a considera ca si altii ar trebui sa faca mai mult  daca doresc sa aiba parte de aceleasi laude.

Pana la urma din marea sete de cunoastere pusa in carca omului se pare ca ne-am cam impotmolit intr-o mlastina de subiectivisme si utilitarisme. Odata ce omul se ataseaza de anumite explicatii sau contexte curiozitatea lui isi pierde generalitatea. Parca omul ar vrea sa afle doar lucruri care ii fac placere sa le auda sau lucruri care are impresia ca ii sunt folositoare. In unele cazuri poate exista tentatia de a spune ca astfel de abordari nu ne reprezinta. Chiar asa? Chiar suntem dispusi sa analizam  orice informatie, chiar daca vine in contradictie cu sistemul propriu de valori si celelalte cunostinte acumulate? Nici pe departe, toata lumea are astfel de filtre. Doar atat ca acestea uneori ajuta sa separe noul de redundant pentru a mai face un pas inainte, in timp ce alteori servesc doar ca sa conserve o anumita stare de lucruri, ca sa protejeze un univers subiectiv de convingerilor personale. Intre cele doua granita e foarte permeabila si doar curiozitatea de a ne intreba de care parte suntem ne poate face sa intelegem cum le folosim.

Anunțuri

Tinerete fara batranete

Am auzit odata o cugetare atribuita lui Einstein: tineretea nu e o perioada a vietii ci o stare de spirit. Nu stiu daca ii apartine aceasta cugetare sau la ce varsta a enuntat-o dar e interesanta morala ei. Daca tineretea nu se rezuma doar la tineretea corpului ci si a spiritului, atunci ce are pozitiv spiritul tanar? Curajul? Idealismul? Altruismul? Nonconformismul? Deschiderea spre experimentari? Pasiunea? Am mentionat doar aspecte pozitive ale spiritului tanar pentru ca citind cugetarea de mai sus impresia generala este ca tineretea e vazuta ca ceva bun, ca un potential ce abia asteapta sa se implineasca.

Intalnindu-ma dupa mult timp  cu un domn pe care l-am remarcat inca de cand era doar un adolescent mi-am amintit de cugetarea cu tineretea si starea de spirit. Acest om, astazi un slujbas marunt la stat, undeva intr-un birou plin de hartii si fisete, avea acelasi aspect ca si in tinerete, excluzand parul carunt si un pic de burtica de sedentar. Aceasi fata proaspat rasa, aceasi camasa scrobita incheiata la gat si la maneci plus asortata cu o cravata clasica si o vesta de functionar, aceasi pantaloni clasici calcati la dunga, aceasi pantofi negri lustruiti, aceasi atitudine rigida, aceasi privire atenta sa surprinda prezenta unei persoane cu mai multa autoritate decat el. Impresia generala a fost ca aceasta persoana s-a schimbat foarte putin. Privind la acest functionar strict si conformist care era dispus sa iti explice jumate de ora cu convingere cat de importanta e o hartie „pentru ca trebuie pusa la dosar” dar nu intelegea inutilitatea dosarului am avut imaginea tipica a functionarului executant. Sunt multi asemenea asa ca de multe ori nici nu ii mai remarcam, sunt doar unul din tipurile de personaje din societate si deja suntem obisnuiti cu ei. In cazul lui insa revederea dupa atatia ani a avut o un „gust” de deja-vue, parca il mai vazusem pe undeva la fel ca si acum. Asa era, il mai vazusem cand termina liceul, si mi-am amintit ca pe atunci era cel pe seama caruia se faceau cele mai multe glume. Atunci era ridicol pentru colegii sai, acum era un personaj adaptat, la locul sau. Incet, incet, mi se contura reversul dar si universalitatea cugetarii lui Einstein, omul acesta a fost tot timpul un batran.  Nu doar tineretea e o stare de spirit; si batranetea e o stare de spirit. Uneori chiar si in corpuri tinere este o minte imbatranita.