Frica

Cat de importanta este frica pentru oameni? De ce exista atatea cuvinte care au legatura cu ea, chiar nu ajungea cuvantul frica si trebuiau sa mai existe si multe altele precum, neliniste, teama, temere, spaima, groaza, teroare, panica, anxietate?

Frica e considerata una din emotiile primare ale oamenilor. Indiferent de rasa, cultura, educatie toti oamenii traiesc aceasta emotie.  Dat fiind faptul ca e regasita la toti oamenii da o idee asupra importantei ei in evolutia omului ca specie si ca individ.

Bun, e clar ca e importanta dar totusi, ce e frica? In general dictionarele dau definitii ale fricii utilizand sinonimele ei dar aceasta abordare nu spune prea multe despre natura, rostul si dinamica fricii. Pentru a explora aceste aspecte trebuie luata in calcul fiziologia ei. Frica se spune ca este o emotie dar, in plus, se identifica prin cateva semne fiziologice: batai accelerate ale inimii, dilatarea pupilelor, incordare musculara, camp vizual restrans. De ce sunt aceste semne fiziologice asociate cu frica? Pentru ca frica a aparut in asociere cu idea de pericol. Toate acele reactii fiziologice pe care le consideram componente ale fricii sunt de fapt masuri prin care organismul se pregateste sa faca fata unui pericol.  De unde stie organismul ce masuri sa ia in fata unui pericol? A invatat de-a lungul timpului, unii vorbesc de o evolutie la nivel de specie, altii vorbesc doar de o conditionare ce are loc in timpul vietii. Trebuie amintit ca frica, in manifestarea sa cea mai autentica, este aceea in care integritatea fizica este amenintata. Si ce poate face un organism care este pus in fata unui pericol, in fata riscului unei suferinte fizice? Prima oara, face si el ce stie mai bine: fuge sau lupta. Pentru oricare din aceste doua variante era nevoie sa pompeze mai mult sange catre muschi pentru a-i pregati pentru efort, sa lase sa intre mai multa lumina in ochi pentru a vedea mai bine pericolul, sa isi restranga si sa isi focuseze campul vizual pe elementul periculos si sa neglijeze alte elemente care nu sunt importante in acel context. Elementele fiziologice asociate cu frica sunt exact parghiile fiziologice care pun in alerta organismul si il pregatesc sa fuga sau sa lupte cu un pericol fizic. Dar ce se intampla cand pericolul pare imens iar fuga sau lupta nu mai prea sunt o solutie? Apare o a treia reactie, starea inerta, ce se manifesta ca o forma de paralizie in care omul nu se mai poate misca. Aceasta paralizie este insotita de stari modificate de constiinta si uneori poate fi urmata de amnezie partiala sau totala.

Dar ce are fuga si lupta cu starea de paralizie? Unii au speculat ca povestea cu „a face pe mortul” este un raspuns evolutiv; adica de-a lungul evolutiei, oamenii s-au prins ca atunci cand nu exista posibilitatea de a fugi si nu exista sanse de a indeparta pericolul prin lupta, uneori, a ramane intr-o postura inerta poate aduce salvarea. Ceva argumente exista in acest sens. Povestea cu „a face pe mortul” in fata ursilor e deja intrata in legendele multor locuri iar mai recent in zone de conflict s-a constatat ca au existat cazuri in care oamenii au scapat nevazuti de numerosii inamicii care ii cautau pentru ca au ramas nemiscati si nu au incercat sa fuga ori sa lupte. Dar, pentru ca exista si un „dar”, aceste exemple spun doar o parte a povestii. Uneori daca ursul e foarte nervos sau infometat poate sfarteca si pe cei care raman imobili si de multe ori cei care se ascundeau de inamici au fost gasiti. Astfel, desi uneori a ramane inert poate fi mai benefic decat a fugi sau a lupta, sursa acestei reactii trebuie cautata si altundeva. Raspunsul pe care il da fiziologia este mult mai coerent: in cazul unei amenintari, aceleasi substante (hormoni eliberati in conditii de stress si neurotransmitatori) care ajuta la mobilizarea organismului si la pregatirea reacftiei de fuga/lupta, daca depasesc un anumit nivel, conduc la o stare de imobilitate. De ce anume depinde „nivelul” acestor substante? Aici intervine partea subiectiva, de perceptia amenintarii. Cu cat un element este perceput ca fiind mai periculos cu atat se secreta mai multi hormoni si neurotransmitatori ca sa asigure reactia in fata pericolului. Oamenii percep amenintarile in mod diferit si, daca unii fug, pun mana pe matura sau raman impietriti in fata unui soricel alti oameni au aceste reactii doar in fata unor pericole mai mari. Dincolo insa de subiectivisme exista si doua aspecte mai obiective, varsta si experienta de viata. Astfel, copii (datorita imaturitatii cerebrale) in cazul unor sperieturi ajung mult mai repede la starea de impietrire decat adultii; de asemenea adultii care au experimentat multiple evenimente percepute ca terorizante sunt mai inclinati sa ajunga in aceasta stare de imobilitate si disociere mentala.

Cele de mai sus lamuresc in mare cam ce e frica, cam cum a evoluat ea si ce reactii presupune fata de un pericol fizic. Dar frica nu poate fi cauzata doar de pericole fizice. Omul se sperie si de o amenda, si de posibilitatea de a ramane somer si de eventualitatea cresterii preturilor precum si din multe alte motive care nu au o influenta negativa directa asupra integritatii fizice. Cum se ajunge aici? Prin conditionari si asocieri. Daca amarata de potaie pe care a testat-o Pavlov s-a prins ca exista o legatura intre aprinderea unui beculet, sunetul unui clopotel, primirea unui mic soc electric si alti stimuli atunci cu siguranta oamenii pot mai mult decat atat. Oamenii au capacitatea de a gandi si in general o folosesc pentru a cauta explicatii si a face asocieri. Prin aceste asocieri oamenii ajung sa se teama de foarte multe lucruri. Preturi mai mari inseamna de multe ori in mintea omului ca mancarea, caldura si medicamente vor fi limitate, iar acestea sunt asociate cu conditii precare de viata si chiar cu probleme de sanatate.

In plus, frica oamenilor nu se refera doar la integritatea sau binele fizic. Oamenii sufera si de frica de a se face de rusine, de a-si pierde statulul social, de a esua in diverse initiative, si multe altele.

Se pare ca omul are multe frici. Pentru a simplifica oarecum lucrurile trebuie amintit ca exista frici innascute si frici dobandite. Cele innascute au legatura cu instinctul de conservare si cuprind frica de inaltimi, frica reptile, frica de paianjeni, frica de apa, etc. Cele dobandite pot sa fie diverse deoarece prin asocieri si conditionari omul poate sa fie speriat de aproape orice. O alta clasificare utila este cea a fricii de elemente fizice si a fricii cauzata de alte elemente decat cele fizice. Insa, indiferent de sursa lor din punct de vedere fiziologic, frica foloseste acelasi mecanism. Odata ce e perceputa amenintarea, concreta sau mai putin concreta, obiectiva sau mai subiectiva, creierul elibereaza substantele care au ca rol pregatirea organismului de fuga/lupta. In conditiile ancestrale cand omul se intalnea cu ursul in padure, respectivele reactii erau perfect adaptate pentru ca omul putea fugi de urs sau lupta cu el dar in conditiile vietii moderne in care, sa zicem, omul e speriat de perspectiva de a ramane somer, mecanismul nu mai e la fel de util pentru ca omul nu are de ce fugi sau cu ce lupta in mod concret. Si acesta nu e singurul neajuns. Toate acele substante care sunt eliberate de creier pentru a pregati organismul de fuga sau lupta sunt optim retrase din organism prin efortul fizic pe care il presupune fuga sau lupta. Astfel, in cazul fricii aparute la intalnirea cu ursul mecanismul e foarte bun, se secreta substantele care pregatesc corpul de efort, iar prin lupta sau fuga organismul scapa de pericol si in acelasi timp respectivele substante sunt retrase. In cazul fricii cauzata de elemente sau evenimente de care omul nu poate fugi sau nu poate lupta cu ele exista marele neajuns ca aceste substante raman in organism mult timp. Daca starea de frica persista o perioada mai lunga, cum este de exemplu spectrul somajului, atunci aceste substante se acumuleaza si afecteaza sanatatea organismului (in principal prin slabirea mecanismelor imunitare) dar si sanatatea mentala putand duce la aparitia diverselor tulburari psihice. In cazul ultimelor mecanismul fricii scapa de sub control partial sau total iar persoana nu il mai poate gestiona decat uneori, partial si cu mari dificultati.

O forma destul de frecvent intalnita  este cea a personalitatii suspicioase (paranoide) care se simte permanent amenintata (mai ales de catre alti oameni) si ca urmare isi ia nesfarsite masuri de siguranta sa nu sufere vreo pierdere.

O alta forma comuna de frica scapata de sub control este cea manifestata ca fobie. Daca in mod normal omul are frica de un element specific, sa zicem Grivei, cainele lu’ vecinu care l-a muscat acu’ o luna, in cazul fobiei frica trece de la elementul concret la toata clasa de elemente, astfel ca fobicul are frica de toti cainii indiferent ca sunt mari cat Grivei ori niste pui de pudeli complet inofensivi. Insa omul nu are doar fobii legate de elemente fizice, el poate avea si fobii sociale (frica de a iesi sau vorbi in public), fobii spatiale (inaltime, spatii largi sau inchise) dar si „specialitati” ca fobii legate de fenomene naturale (valuri, tunete, etc.) sau legate de starea de sanatate (fobia de boala sau de „de a nu innebuni”). In tot acest sir de belele exista si un lucru bun. Desi fobicului ii este frica de o clasa de elemente totusi aceasta are totusi anumite limite ceea ii permite persoanei suferind de fobie sa imparta lumea in „zone periculoase” si „zone sigure”. Astfel fobia se manifesta doar in anumite contexte iar daca omul se fereste de ele este destul de linistit si nu se prea vede ca i-ar fi frica de ceva. O manifestare apropiata de gasirea „zonelor sigure” este si portul amuletelor. Si in cazul amuletelor persoana simte o frica de ceva dar are convingerea ca portul amuletei o va ajuta sa faca fata unor diverse pericole.

O alta forma a fricii care e scapata de sub control este anxietatea. Aceasta presupune sentiment difuz de pericol vital iar in limbaj comun s-ar putea traduce prin prezenta cronica si difuza a fricii de orice elemente care ar putea cauza imbolnavirea si/sau moartea. Frica de moarte in sine nu inseamna anxietate pentru ca poate exista un element concret care in anumite conditii chiar poate cauza moartea. In anxietate insa acest pericol nu are o definire clara, poate fi orice, poate veni de oriunde, astfel ca omul e permanent tensionat si alertat ca ceva il poate afecta fatal.

Strans legat de anxietate dar uneori si de fobii sau alte tulburari mentale este si atacul de panica. In acest caz nu mai e vorba de sentimentul difuz de pericol ci de sentimentul mortii iminente. Atacul apare brusc, aparent fara nici o cauza externa iar persoana traieste toate modificarile pe care frica le genereaza pentru a pune organismul in stare de fuga/lupta precum si alte simptome fizice dar si cele de depersonalizare care apar in starea de „impietrire” in fata fricii. La cei cu atacuri de panica este specifica si frica a face atacuri de panica. Oamenii sunt speriati de gandul ca pot avea un astfel de atac si aceasta ii poate face de ras, nu pot sa gaseasca un loc protejat (daca sunt in trafic, de ex.) sau nu pot primi un prim ajutor. Aceste efecte conexe pot duce si la o incapacitare severa a vietii profesionale sau sociale.

Privind peste aceste forme de frica se poate constata ca omul poate avea frica de elemente concrete (obiecte, fiinte, etc.), frica de clasa de elemente concrete (ca in fobie), frica de incertitudini -posibilitatea de a se imbolnavi/deceda – ca in anxietate, frica de trairea de frica (ca in atacul de panica). Cu cat frica devine mai patologica cu atat omul se distanteaza mai mult de realitate si introducand multe elemente incerte in ecuatie ajunge sa se sperie de orice chiar daca sunt complet inofensive sau au un potential daunator foarte mic sau chiar improbabil.

Pentru cei care nu au avut astfel de trairi de frica sau nu le-au vazut niciodata la altii ar putea exista tentatia sa spuna ca ei ca oameni „normali” sunt scutiti de efectele pe care le are frica. Intr-un fel au dreptate, sunt scutiti de unele efecte ale fricii dar, nu de toate. Diversele intamplari neplacute din viata fac oamenii sa nu doreasca sa le repete, sa le fie frica de a trece prin acelasi gen de suferinte si de aceea frica cu sora ei buna, durerea, au grija sa indemne oamenii sa fie mai prevazatori. Acest fapt contribuie si la maturizarea oamenilor si se poate constata ca oamenii mai in varsta, cei care au o experienta de viata mai bogata, au trait mai multe evenimente neplacute sunt mai prevazatori decat adolescentii sau tinerii. Astfel frica, prin intermediul previziunii poate fi un dascal bun de-a lungul vietii.

In sfera „normalitatii” sociale frica are multe alte manifestari larg acceptate. Astfel asistam la proliferarea exponentiala a serviciilor si echipamentelor de securitate, a echipamentelor de protectie a muncii, a serviciilor medicale, a serviciilor de asigurari. Politistii, paznicii, garzile de corp, alarmele, camerele de supraveghere si multe altele sunt toate expresii concrete ale fricii oamenilor. De asemenea barile de protectie la masini, air-bag-urile, semnele de circulatie, balustrazile, echipamentele de protectie sunt tot expresii ale fricii dar se refera la traficul in comun sau la diverse conditii de lucru. Numarul mare de medicamente ce apar pe piata sau diverse proceduri medicale vin si ele sa potoleasca frica de boala sau frica de agravare a bolii. De asemenea exista o adevarata isterie a detergentilor, chimicalelor dar si produselor de igiena personala  care au rolul sa „omoare” toate bacteriile si orice vietuitoare (binenteles, excluzand animalele de companie 🙂  ) care ar putea sa fie o sursa de boala intr-o „locuinta moderna” de secol XXI. La fel de bine se vand si asigurarile de sanatate sau alte forme de securizare financiara pentru ca cine stie, „oricand se poate intampla ceva”. Adevarul este ca frica face casa buna cu comertul. Foarte multi producatori, comercianti sau alti profesionisti traiesc din frica oamenilor de a nu se rani, imbolnavi, ramane saraci, a se face de ras in fata celorlalti, etc.

Un alt domeniu in care frica e des uzitata este domeniul politic. Politicienii sunt mari artisti care si-au facut o arma din abilitatea lor de a genera situatii virtual sau real periculoase. In esenta mesajul provenit de la astfel de politicieni este destul de simplu: „Daca votati cu mine o sa aveti parte de lapte si miere, poate  chiar de varianta pamanteasca a Raiului dar, daca votati cu adversarii mei politici o sa va manance taxele, saracia, boala si drumurile pribegiei pe voi si copii vostri pana o sa va vina mintea la cap si o sa ma votati pe mine sau pe ai mei” 🙂  Unii ar fi tentati sa spuna ca exista manipulare dar nu este chiar asa relevanta. Sondajele de opinie insa releva ca oameniilor li se poate destul de usor induce frica. Nationalistii spun ca imigrantii o sa ia locurile de munca si sunt destui care o cred. Cei de stanga spun ca inegalitatile sociale sunt cauza tuturor relelor si saracii o cred. Cei de dreapta spun sa ne fie frica de pierderea libertatilor individuale si deseori lumea iese in strada pentru ele. Conservatoristii  spun ca doar controalele severe, si respectarea traditiei pot salva societatea de anarhie si natura instinctiva a omului si sunt destui care voteaza cu ei. Exemplele pot continua cu o lista lunga de tot. In toate aceste scenarii politicianul se erijeaza in salvator, cel care detine secretul Caii, iar avertismentele pe care le lanseaza sunt mijloace prin care manipuland frica oamenilor spera sa ii sperie ca sa nu voteze scenariile  promovate de alti politicieni.

Pana la urma se pare ca este destula frica in oameni si in lume iar efectele ei influenteaza oamenii mai mult decat isi dau seama. Unii oameni isi spun curajosi pentru ca nu simt frica, dar acest gen de curaj este mai aproape inconstienta, carenta empatica sau chiar patologie. Adevaratul curajos e cel ce simte frica, o intelege si decide sa actioneze impotriva ei. Daca trairea fricii aduce aminte de partea instinctiva din om, atitudinea omului fata de frica arata maturitatea si evolutia sa spirituala.

Anunțuri

Limitele suportabilitatii

Cat rezista un om? Cateva minute fara aer, cateva zile fara apa si cateva saptamani fara hrana. Dar la stres cat rezista? Cata suferinta poate duce un om? Aici raspunsul e ceva mai complicat. Unii oameni cedeaza imediat, altii reusesc sa traiasca zeci de ani cu dificultati. Nietzsche spunea ca „ce nu il distruge il face mai puternic” dar sa nu uitam ca pana la urma si-a cam subrezit sanatatea asa ca merita sa ne intrebam daca chiar avea dreptate.

Cand vorbim de suferinta sufleteasca nu prea exista repere obiective. Exista niste clasificari cu cele mai importante situatii de stress ce pot afecta viata unui  om dar  sunt confirmate doar statistic si mai putin cazuistic. Acestea iau in considerare niste valori medii ale intensitatii si duratei disconfortului resimtit.  E foarte posibil ca la majoritatea oamenilor pierderea serviciului sa fie mai stresanta decat un accident usor dar exista si exceptii. De ce exista astfel de diferente? Pentru ca suferinta este o traire subiectiva si depinde in ce masura este investit elementul care este afectat. Daca nu ne pasa de ceva ne doare mai putin ca i se intampla ceva.

De ce nu rezista toti oamenii la fel? Pentru ca nu le abordeaza toti la fel. Unii deja au experienta cu alte probleme asemanatoare si stiu cum sa faca pentru a-si reduce disconfortul. Incearca sa se detaseze de problema, incearca sa o priveasca din alt punct de vedere, se implica in alte activitati, povestesc si altora lucrurile care ii framanta, cer ajutorul celor din jur. La polul opus sunt persoanele care se lupta non-stop de unii singuri pana la final; ori e gata problema ori sunt ei gata.

Cum se dobandeste experienta? Cu noroc, cu ajutor si cu mult munca. De ce cu noroc? Pentru ca trebuie sa avem noroc sa nu dea peste noi o problema atat de mare incat sa ne invalideze pentru mult timp sau toata viata. Exista un anumit ecart intre resursele proprii si dificultatea problemei pe care oamenii il pot acoperi. Daca dificultatea problemei e cu mult mai mare decat resursele disponibile ale unei persoane atunci ea nu poate gasi o solutie in fata respectivei greutati. Daca omul are noroc viata ii va pune doar probleme care pot fi compensate de potentialul resurselor sale. De ce cu ajutor? Pentru ca uneori ceilalti pot sa ne dea solutii pe care doar cu greu le-am gasi de unii singuri. Daca nu e nici un sprijin la indemana atunci poate avem noroc sa avem suficient timp la dispozitie sa le putem rezolva singuri.

Cum cedeaza oamenii? Uneori brusc alteori treptat. Indiferent cum se intampla efectul este acelasi, omul isi schimba felul de a fi. Uneori devin excesiv de preocupati de anumite teme, alteori devin tematori sau tristi, alteori se refugiaza intr-o lume imaginara care se intalneste doar tangential cu realitatea celorlalti.

Creste rezistenta cu varsta? De obicei asa se intampla. Dar e bine de mentionat ca aceasta nu se intampla la toti oamenii si ca e posibil ca dupa o anumita varsta aceasta abilitate de a rezista greutatilor sa se diminueze.

Sunt multe aspecte care influenteaza capacitatea cuiva de a face fata unor probleme de viata. In mod curent avem tendinta sa privim mai critic oamenii care nu pot face fata acelorasi probleme cu care se confrunta majoritatea. O privire analitica nu strica dar in ceea ce priveste critica un pic de cumpatare e binevenita. Inainte de a critica am face un serviciu tuturor si chiar si noua insine daca am incerca sa intelegem care e cauza pentru care cineva cedeaza in fata unei probleme. Nu e vorba intotdeauna de rea-vointa sau neatentie, e posibil ca persoana deja sa fie fragilizata de probleme anterioare iar esecul la care am asistat sa fie paiul care face diferenta intre greu si prea greu.

Selectivitatea suferintei

De ce suferim? De obicei cand pierdem ceva. Acel ceva poate fi ceva concret, poate fi ceva ce am considerat a fi o oportunitate sau ceva ce ni se cuvine. Mai suferim uneori si pentru altii.

Rareori ne dam seama ca suferinta noastra e destul de selectiva. Putem fi intristati de o situatie mai nefericita a unei cunostinte dar ramanem relativ indiferenti daca auzim ca pe undeva departe au mai fost curmate cateva zeci de vieti. Sa fie de vina distanta? Putin probabil. Daca am avea o cunostinta care pateste ceva pe cealalta parte a globului tot ne tulbura mai mult decat suferinta unora  care sunt mult mai aproape. Pe de alta parte, exista si o situatie oarecum opusa. E posibil sa nu suferim pentru durerea unei cunostinte directe dar sa suferim pentru un artist care traieste la mii de kilometri de noi si l-am vazut doar pe ecran. La fel cum distanta nu e intodeauna relevanta pentru cat de mult ne impresioneaza durerea unei persoane tot asa, nu e relevanta nici durata de cand cunoastem sau am auzit de o anumita persoana. De fapt, sunt foarte multe variabile care care par a nu avea nici un efect asupra felului in care ne impresioneaza suferinta cuiva.

Si totusi, care este criteriul selectiv al suferintei? E ceva ce numim propria persoana. Nu vorbim neaparat de persoana noastra reala ci de persoana noastra asa cum ne percepem. Intre cele doua pot sa fie diferente considerabile.  Investim mult in ceea ce credem ca suntem noi si in cei care ni se par apropiati acestei imagini. Indiferent ca ne gandim la propria persoana sau la cei cu care ne identificam, ne doare orice poate influenta negativ aceste proprietati ce le consideram valoroase,  indiferent ca sunt reale sau fictive.

Cand e vorba de ceilalti, uneori mergem chiar si mai departe si putem suferi nu doar pentru necazurile cuiva pe care il apreciem ci chiar si pentru greselile pe care le face. Nu ne vine sa credem ca „unul ca noi” putea gresi in acel fel. Simtim ca am impartit niste valori comune iar acea persoana, intr-un fel mai mult sau mai putin inexplicabil pentru noi, le-a incalcat. Prin faptul ca ne simteam ca fiind la fel ajungem sa resimtim esecul ei ca fiind intr-un fel si esecul nostru. Uneori acest gen de culpa/suferinta se poate gasi in grupuri mici de 2-3 prieteni dar unele persoane le pot extinde chiar si la nivel de etnii sau natiuni.

Daca privim lucrurile in acest fel am putea spune ca oamenii sufera pentru multe lucruri. De obicei, pentru cei mai multi, aceasta este o afirmatie adevarata. Dar, mult nu inseamna tot. De ce nu suferim pentru toate durerile de care aflam? La ce serveste acea granita subtila care decide ca merita sa suferim numai pentru ceea ce e intr-un fel legat de propria persoana? De obicei ne focalizeaza pe propriile interese si ne ajuta sa nu ne incarcam cu durerile celor care nu sunt relevanti pentru noi.

Exista si exceptii? Da, sunt oameni care se identifica cu atat de multa suferinta incat pierd orice bucurie asupra vietii dar sunt si cativa, mult mai putini, care reusesc sa se preocupe de suferinta a foarte multi oameni considerandu-se instrumente puse la indemana alinarii lor.