Emigrantul

De ce emigreaza oamenii? Cine sunt cei care emigreaza? Sunt cei care emigreaza la fel cu cei care prefera sa stea acasa? Este emigrarea o solutie?

Oamenii bantuie pe acest pamant de cand se stiu; nu are importanta daca se ia in calcul varianta biblica ori cea evolutionista pentru ca ambele releva nenumarate migratii. Ce ii face pe oameni sa lase in urma un loc si sa doreasca sa vada alte orizonturi? Acum mii de ani problema se punea destul de simplu, oamenii erau in grupuri de vanatori/culegatori care stateau intr-un loc atat timp cat respectivul loc le asigura acoperirea nevoilor. De obicei nici nu aveau un loc fix ci mai degraba aveau un teritoriu pe care se miscau periodic in functie de anotimp, migratiile unor animale ce puteau fi vanate, coacerea anumitor plante ori fructe, etc. Aceasta organizare nomada persista si in prezent in diferite regiuni ale lumii si la diverse populatii dar de cateva mii de ani, odata cu aparitia agriculturii a aparut si o organizare mai sedentara care presupunea ca oamenii sa nu se mai plimbe dupa diferite animale si sa fuga de intemperii ci sa cultive diverse plante si sa isi construiasca adaposturi care sa ii protejeze permanent. Ar fi cam prea mult sa spunem ca cele doua organizari, nomada si sedentara, s-ar exclude una pe cealalta. Adevarul este dincolo de conflictele inerente dintre cele doua tipuri de comunitati (care era un alt motiv pentru a migra) ele au coexistat in trecut si inca o mai fac si in prezent. In acelasi timp, indiferent de care comunitate am discuta, rareori ele sunt un grup omogen cu membrii la fel de plimbareti ori asezati. Cu cat aceste grupuri erau mai mari cu atat specializarea pe diverse activitati ii facea mai diferiti. Chiar si in comunitatile de vanatori nomazi erau indivizi care mai mult stateau pe langa colibe ocupati sa repare armele ori sa pregateasca animalele vanate iar, in comunitatile mai sedentare de agricultori, erau indivizi mai preocupati sa se plimbe cu comertul de cereale ori cu cresterea unor animale care trebuiau pascute pe arii destul de mari. Din acest punct de vedere reiese ca toti ne tragem de mai demult ori mai recent dintr-o populatie de nomazi astfel ca teoretic toti ar trebui sa avem aceasi tendinta ori disponibilitate pentru a emigra.

Oamenii, exceptand poate durata medie de viata si nivelul de educatie, nu s-au schimbat prea mult. De asemenea nici motivele pentru care oamenii isi fac bagajele de emigrare nu s-au schimbat prea mult. Emigranti care isi parasesc locurile de bastina din cauza unor catastrofe naturale ori suprapopularii, cei care cauta un trai mai bun ori au obligatii profesionale, cei care fug de anumite opresiuni, aventurierii, cei care cauta sa ajunga la rude/prieteni care au emigrat inaintea lor, ori sa se regaseasca cu perechea de peste mari si tari exista demult. Singura categorie  care a luat amploare mai mult in ultimul timp sunt cei care pleaca pentru a se educa. Nici acest tip de migratie nu e ceva complet nou pentru ca este precedat de modelul calatoriei de initiere in care o persoana, de cele mai multe ori tanara, pleaca cu un bagaj restrans, cateva povete si o sete mare de cunoastere undeva in departari pentru a ajunge la cunoastere prin intalnirea cu unul sau mai multi intelepti. Si natura oamenilor si motivele pentru a emigra au ramas destul de constante de-a lungul istoriei dar numai dupa aparitia mariilor migratii facilitate de mijloacele societatii industrializate s-a pus in evidenta ca nu toti oamenii vad la fel idea emigrarii si ca ar exista anumite cauze pentru aceasta diferenta.

Printre cauzele mentionate cele mai frecvent ca ar sta la baza acestei diferente sunt aspectele legate de genetica si personalitate. S-a vorbit astfel de o „gena” a calatorului ori aventurierului dar si de un anumit profil de personalitate a celor care emigreaza. Cele doua nu ar fi complet disociate pentru ca in viziunea unora trasaturile de personalitate ale emigrantilor ar fi un efect al prezentei genei calatorului/aventurierului in acele persoane.  S-a emis si o ipoteza in acest sens (gene flow hypothesis) dar situatia ramane la fel de nelamurita. Este posibil ca prezenta unei gene (sau mai multe) sa duca la o dorinta mai mare de a calatori sau de a experimenta diverse aventuri si in acelasi timp sa conduca la anumite trasaturi de personalitate dar, este de asemenea posibil emigrarea sa aiba la baza anumite trasaturi de personalitate dar acestea sa nu aiba nimic de a face cu genele ci mai degraba cu cei care au jucat rolul de parinti ori cu experientele de viata avute.

Deoarece povestea cu genele este interesanta dar inca nu are un raspuns clar ar mai ramane de vazut care e povestea cu personalitatea. Aici datele par ceva mai concludente. Aceasta ipoteza este interesanta si pentru faptul ca desi multi oameni traiesc in conditii asemanatoare si trec prin evenimente similare totusi doar pentru o parte dintre ei emigrarea pare o solutie. Cei mai nemultumiti, mai deschisi spre experiente noi, mai extrovertiti, mai orientati spre munca, mai doritori  sa se realizeze, mai stresati de obicei emigreaza. Pe de alta parte, cei mai introvertiti, mai conformisti, mai dependenti de legaturi sociale, cu valori familiale mai puternice prefera sa ramana.  Evident ca aceasta ar fi o tipologie simplista pentru ca in realitate si cei care nu se potrivesc profilului se intampla sa emigreze. Desigur ca plecarile lor sunt mai lipsite de aventura, prefera sa plece mai aproape si pe perioade mai scurte, prefera sa plece cu contracte de munca in loc sa se urce in primul tren care trage in gara, prefera sa plece la rude sau prieteni deja stabiliti in strainatate in loc sa fie primii din tara lor undeva la capatul lumii. Concluzia pare a fi ca emigrantul e impins de ceva ce este sau considera ca fiind neplacut sau/si e foarte atras de ceva ce ii pare mult mai atractiv decat ceea ce are. El fie se simte impins sa emigreze ori considera ca ar avea un raport defavorabil intre aspiratii si realizari.

Este emigrarea o solutie? Poate fi. Insa nu intotdeauna, nu pentru oricine si rareori fara efecte secundare nedorite. Avantajele sunt mult mai evidente pentru cei care au intampinat conditii foarte vitrege in locul de bastina si reusesc sa obtina un trai relativ decent dar, nici pentru acestia nu exista garantia ca totul e doar roze. Indiferent ca plecarea se face intempestiv sub imperiul unor amenintari, fie ca se face in urma unor planificari, nelinistea insoteste permanent pe cei care pleaca. Apoi urmeaza dificultatile adaptarii si, in ciuda faptului ca multi prefera sa munceasca din greu pentru a se realiza si cauta sa nu discute despre diverse nemultumiri aparute in noua tara, tot acest efort nu ramane fara urmari si mai devreme sau mai tarziu destul de multi resimt un sentiment de tristete, remuscare ori nostalgie. In plus, pentru cei care pleaca inainte de varsta adulta (ori sunt insuficient maturizati) dar si pentru copii nascuti din familiile de emigranti mai apare si problema conflictului dintre valorile promovate de famililie si cele din tara de adoptie. Cei care simt ca totul e perfect in noua tara, fie au avut probleme serioase in tara de origine, fie asociaza tara de origine cu un sentiment negativ, fie au stat doar putin timp printre straini, fie s-au multumit cu relativ putin si inca nu au trezit sentimentul de concurenta al bastinasilor, fie sunt niste persoane deosebit de talentate ori norocoase.

Se pare ca pana la urma emigrarea e doar uneori un drum presarat cu petale de trandafiri. Mult mai adesea pare a porni din lipsuri si nemultumiri, continua cu multa munca si aduce atat beneficii cat si neajunsuri. E un drum al cautarii de mai bine in care omul, in mod mai mult sau mai putin voluntar, iese din tiparele in care a crescut si ajunge sa invete ceva mai mult despre sine. E adesea un drum in care lipsa de repere e compensata doar de vointa spre o aspiratie de mai bine ori de fuga de o amintire neplacuta.

Anunțuri

Asumarea

Despre ce ar fi vorba? Despre ceea ce se ia in carca proprie sau se pune in carca altora precum si de felul in care se face acest lucru.

Esecul si succesul insotesc permanent omul. Desi succesul este atat de adulat iar esecul atat de putin dorit fiecare are rostul sau. De foarte multe ori oamenii cred ca succesul reprezinta o confirmare a unui efort personal, gasirea unei retete perfecte pentru a obtine un rezultat. Aceasta opinie contine un sambure de adevar dar nu tot adevarul. Ceea ce se uita este ca niciodata omul nu cunoaste si nu controleaza toata variabilele care conduc la un anumit rezultat. Daca ceva a reusit este pentru ca cineva a controlat anumite variabile iar multe alte variabile s-au manifestat favorabil, neutru sau doar putin nefavorabil. Acest lucru se poate sesiza mai usor si in marketing. S-au scris sute sau poate chiar mii de carti in domeniu, se considera ca exista retete de succes, s-au facut nenumarate clasificari si liste de pasi si se dau ca exemple tot felul de istorioare cu „happy end” a diferite produse, comercianti sau fabricanti. Totul pare simplu, o insiruire de algoritmi verificati care trebuie invatati si apoi aplicati. Astazi toata lumea are acces la acest gen de carti sau tratate dar desi se pot respecta toti pasii mentionati in aceste carti totusi, nu fiecare efort este incununat de succes. Aplicand o reteta care a functionat in trecut nu ofera garantia succesului in prezent. Desi exista persoane privite ca adevarati guru in marketing nici acestia nu sunt infailibili. E adevarat ca multe din eforturile lor au fost incununate de succes dar nu toate. Ce se poate intelege din toate acestea? Succesul confirma un anumit efort intr-un anumit context dar nu spune prea multe sau chiar nimic despre context. Astfel, un efect frecvent al succesului este acela de a confirma un fel de a fi/de a actiona si implicit sa creasca increderea in propriile forte, judecata, teorii, instincte sau decizii. Din aceasta cauza succesul nu este doar un „happy end” ci adesea chiar un sfarsit deoarece incheie o perioada de zbatere prin propunerea unui anumit model/algoritm ca raspuns sigur pentru obtinerea unui anumit rezultat. De obicei cu cat succesul este mai mare cu atat mai puternic, mai magic, va fi si modelul promovat. In cazul unui succes rasunator va trebui sa treaca mult timp pentru ca cineva sa aiba curaj ridice doua degetele si sa aduca obiectii, imbunatatiri ori sa propuna un alt model.

Care ar fi rostul esecului? Sa intristeze oamenii? Sa bucure adversarii? Desi se poate intampla si asa, utilitatea esecului se manifesta altfel, face oamenii sa analizeze. Cand lucrurile merg bine exista tendinta de a lua lucrurile de-a gata, cand ceva nu merge chiar perfect multi oameni au tendinta de a se uita la partea buna a lucrurilor si sa nege sau sa neglijeze micile disfunctionalitati insa, cand mai multe lucruri cam scartaie sau merg rau atunci oamenii incep sa gandeasca si incearca sa gaseasca sursele problemelor si o rezolvare pentru ele. Din acest punct de vedere nereusitele stau la baza evolutiei si progresului uman in toate domeniile. Succesul spune doar ca s-au luat in calcul suficiente variabile sau ca unii au fost norocosi. Esecul vorbeste despre limite si indeamna la analiza.

Daca esecurile au atata relevanta de ce oamenii „reusesc” atat de des sa nu invete nimic din ele? Pentru ca omul are tendinta de a considera ca esecurile altora rezulta din deficientele lor ca persoane si sa considere ca esecurile proprii se datoreaza aproape exclusiv contextului sau actiunii altor persoane. In mod obiectiv adevarul e undeva la mijloc, esecurile tuturor oamenilor se datoreaza atat factorilor personali cat si celor contextuali. Ce ii impiedica pe oameni sa vada realitatea relevata de esec? Exista multe cauze; poate fi vorba de aspecte culturale, trasaturi de personalitate, conceptia despre lume/viata, credinte sau chiar si nivelul de inteligenta avut de fiecare.  E adevarat ca fiecare dintre aceste aspecte poate explica intr-o oarecare masura de ce oamenii pierd posibilitatea de a-si intelege esecurile si de a invata din ele. Insa, explica ele fenomenul in totalitate? Putin probabil.

Omul nu fuge doar de esecuri, el fuge si de idea de esec.  Sa luam niste exemple banale din viata de zi cu zi. Exista destule surse de informatii care informeaza asupra probabilitatii semnificative (adesea peste 20-30%) ca aderenta la un anumit viciu sa cauzeze diferite boli ori chiar decesul. In contrast, periodic se desfasoara diferite jocuri care propun un castig consistent dar si foarte improbabil deoarece sansa de a-l castiga este adesea de 0,01% ori chiar mai mica. Privind lucrurie in mod obiectiv am fi tentati sa credem ca oamenii renunta la vicii pentru ca au sanse foarte mari sa-si produca suferinta si evita jocurile de noroc pentru ca exista sanse foarte mici sa castige. Am putea sa ne dam o astfel de parere dar realitatea ne-ar contrazice pentru fiecare presupunere. Oamenii continua sa aiba vicii chiar daca afla de posibilitatea mare de a-se imbolnavi, oamenii investesc in jocuri ani de zile desi sansa de a castiga este infima. Oare ce aritmetica stramba foloseste mintea omului de ii pare improbabil sa-l afecteze un efect negativ ce are loc cu o probabilitate de 30% dar ii pare mult mai sigur sa aiba noroc la o sansa de 0,01%? Raspunsul ar fi ca, referitor la actiunile sale,  omul isi asuma mai degraba efectele pozitive putin probabile ce se manifesta in viitorul apropiat decat efectele negative mult mai probabile ce se manifesta in viitorul indepartat.

Discutand despre asumare se releva un tablou care ciunteste ceva din imaginea idealizata a omului ca fiinta rationala si responsabila. Nu, din pacate omul nu e atat de rational si nici de responsabil pe cat ne-ar place sa credem. Dar, exista si un aspect pozitiv, vazand felul in care un om isi asuma consecintele actiunilor trecute sau isi construieste expectatiile fata de actiunile sale viitoare se poate spune ca avem deja un bun indicator asupra maturitatii gandirii sale. E mult sau e putin acest lucru? Raspunsul depinde de fiecare si se schimba odata cu schimbarea varstei mintii sale.

Esecul

Esec? Nu suna bine deloc. Nimanui nu ii place sa piarda. Intr-o lume ce valorizeaza competitia si succesul a inregistra un esec pare o situatie putin confortabila. Ce este un esec? Desi exista mai multe sinonime pentru acest cuvand: infrangere, nereusita, insucces, cadere, etc. , este greu de spus ca vreunul din aceste cuvinte lamuresc cu exactitate ce ar fi un esec.

De unde provine aceasta ambiguitate? Din subiectivitatea cu care sunt privite esecurile si din multitudinea de criterii dupa  care pot fi ele analizate. Subiectivitatea este usor de remarcat in situatii in care intr-un grup de persoane, care au un scop comun, un anumit rezultat este considerat un succes de catre unii si un esec de catre altii. Un scor obtinut la un meci oarecare poate fi o incantare pentru cativa jucatori, poate fi considerat acceptabil de alti cativa si poate fi vazut ca un esec de restul. Se poate vorbi de un gradient al esecurilor, ele putand fi considerate partiale sau totale. Pe de alta parte asa cum castigurile pot fi de mai multe feluri tot asa si esecurile pot fi variate. Un esec poate fi financiar, de imagine, de influenta, etc. Oamenii pot lua in calcul multe criterii cand evalueaza reusita/nereusita unei actiuni sau activitati, efortul, investitiile, modalitatea de executie, moralitatea mijloacelor de executie, timpul avut la dispozitie, resursele disponibile, capacitatea de organizare, precum si multe altele.

Incercand sa gasim elemente comune in tot acest hatis al subiectivitatii si al multitudinii de criterii se poate spune un singur lucru. Esecul este mai adesea o traire decat un fapt. Esecul este raportat la o suma de asteptari si mai rar la niste date exacte. Fiecare om are anumite convingeri ce il indeamna spre anumite actiuni sau atitudini in speranta de a obtine anumite rezultate. Privind mai obiectiv, incapacitatea sau nesansa de a ajunge pe deplin la aceste rezultate poate fi privita ca un esec.

Desi nereusita de a ajunge la un rezultat dorit pare o definitie destul de scurta si cuprinzatoare a esecului, acest raspuns deschide si intrebari. Adica cum, un om care a dorit sa bata un cui in perete intr-un minut si a si reusit sa faca acest lucru a fost un om incununat de succes iar un alt om care si-a propus sa bata 10 cuie in perete tot intr-un minut si a reusit sa bata doar 9 a inregistrat un esec? Desi definitia ramane in picioare totusi bunul simt ne impinge sa luam in calcul si complexitatea sau dificultatea scopului urmarit. La fel de importante sunt si resursele disponibile sau angrenate. Nu e tot una sa bata cuie un tip atletic si intr-o stare fizica excelenta sau o persoana firava, suferind de un discomfort sau chiar de un handicap oarecare. Nu este de uitat nici contextul pentru ca este de luat in calcul si duritatea zidului in care se bat cuiele dar si factorii perturbatori care se pot manifesta in timpul realizarii respectivei activitati. Iar aceste cateva repere nu sunt decat unele dintre cele mai evidente si relevante.

Parca pentru a complica lucrurile si mai mult esecul este incarcat si cu o dimensiune temporala.  Se spune ca nu e relevant daca se castiga o batalie, conteaza cine castiga razboiul. Sunt atatea exemple de oameni de succes care au inregistrat nereusite in viata lor. Marea lor abilitate, pe langa efort sustinut, organizare, noroc si multe altele, a fost sa considere toate aceste nereusite doar niste lupte pierdute si sa continue sa spere ca isi pot atinge obiectivele dorite, ca pot castiga razboiul pe care l-au inceput. Privind din aceasta perspectiva esecul poate rezulta  din doua motive, din imposibilitatea fizica a atingerii scopului propus cu mijloacele sau timpul avut la dispozitie sau, din renuntarea la scopul propus. Imposibilitatea fizica este relativa. Mai ales in domeniul tehnic sau stiintific, ceea ce este imposibil astazi poate deveni posibil maine de aceea sunt multi oameni care nu sunt intimidati de esecurile provocate de astfel de limite. Odata insa cu renuntarea, posibilitatea sau imposibilitatea atingerii unui obiectiv devine nerelevanta pentru ca omul renunta sa mai investeasca in atingerea lui. De ce unii oameni pot trece peste esecuri iar altii renunta cand dau de greutati? Un astfel de raspuns implica in primul rand felul de a fi al omului si convingerile sale. Cu cat un om este mai convins de un lucru cu atat el va fi mai greu de oprit. Nu lipsa resurselor sau a timpului face oamenii sa renunte ci in primul rand lipsa sau slabiciunea convingerilor asupra scopului dorit. Cu cat un om isi propune scopuri mai superficial cu atat va renunta mai usor la ele.

Desi cel mai adesea, la o prima privire, in estimarea esecului oamenii iau in calcul doar rezultatul final mai devreme sau mai tarziu se pune si problema eficientei cu care a fost obtinut un anumit rezultat. In mod oarecum paradoxal si un succes poate fi considerat un esec. Nimeni nu este deosebit de incantat cand, desi a reusit sa isi atinga scopul propus, constata ca a platit pentru el mai mult decat ar fi fost dispus. A plati pentru ceva cu timp, munca sau bani mai mult decat se crede ca face e un sentiment frustrant. La fel de frustrant este sa se constate ca scopul dorit aduce implicatii nedorite sau ca nu corespunde deloc expectatiilor sau aspiratiilor initiale. Acest gen de esec adesea ramane ascuns celorlalti dar cel ce il traieste il resimte ca o nereusita si va incerca sa limiteze efectele sale renuntand la ceea ce a obtinut sau incercand sa compenseze cu altceva.

Orice ar incerca oamenii sa faca, esecurile nu se pot evita. Unii prefera sa isi stabileasca obiective facile altii sa lupte chiar si cu morile de vant doar ca sa nu fie siliti sa simta gustul esecului. Insa, dincolo de aceste modalitati nerealiste de a-si proteja imaginea, oamenii pot face altceva, sa invete din nereusita lor. Sa invete ce trebuie schimbat, uneori mijloacele folosite pentru atingerea scopului dorit, alteori chiar scopul in sine.

Succesul

Este unul dintre cele mai dorite lucruri. Se vorbeste atat de mult despre succes incat fara sa vrem societatea se dihotomizeaza in cei cu si cei fara succes. Oricine a avut macar un moment in viata cand a dorit ca efortul sau sa fie incununat de succes. Desi este un fapt atat dorit si ocupa atat de mult loc in mentalul colectiv parerile divergente nu lipsesc.

Exista un singur fel de succes? Nici pe departe. In mare succesul este asociat cu o reusita intr-un anumit domeniu sau intr-o anumita activitate dar exista si un curent care asociaza succesul cu bunastarea sau puterea obtinuta. Pentru cei mai multi succesul este in legatura directa cu valoarea proprietatilor sau marimea conturilor. Pentru multi altii succesul este legat de faima, de respectul sau adulatia pe care o arata cei din jur. Pentru un grup mai mic succesul este in legatura cu puterea de a controla. Pentru un grup si mai mic succesul are conotatii morale sau spirituale.

In afara de cei care urmaresc o anumita dezvoltare spirituala din nevoia de armonie interioara, toate celelalte variante ale succesului implica componenta sociala. Uneori este mai pregnanta alteori mai disimulata dar, intotdeauna e prezenta. Cei care vor acceptul sau respectul celorlalti sunt dependenti 100% de ceilalti. Uneori pentru aceasta apeleaza la convingere, persuasiune sau manipulare. Alteori gasesc o modalitate de a face bani si apoi isi formeaza un nucleu de sustinatori sau daca nu reusesc aceasta atunci merg pe calea mai simpla si isi cumpara un cerc de laudatori. Cei care doresc succesul pentru a-si creste averea, respectiv calitatea vietii, depind si de opiniile celorlalti. Atat timp cat oamenii oamenii doresc sa castige pentru a-si acoperi nevoile la un nivel decent aspectul social exista, dar nu e foarte pronuntat. Odata insa ce omul inclina spre achizitia de bunuri sau servicii considerate in segmentul de lux, aspectul social este mult mai accentuat. De multe ori oamenii cumpara obiecte de lux doar pentru a-si etala resursele in fata celorlalti. Din pacate in aceasta logica stramba acel „cuget deci exist” e transformat in mult mai prozaicul „consum, deci exist” iar cu cat se consuma mai mult sau mai scump cu atat omul poate avea impresia ca traieste mai intens. Nevoia de control nu este unitara, unii vor succesul pentru a dobandi control asupra propriei vieti si doresc sa scape de „socialul” din viata lor, iar altii vor sa ii controleze pe ceilalti vor sa isi extinda influenta in societate. Pana la urma se pare ca notiunea de succes are multe de a face cu viata in grup.

Nu toate societatile, din toate perioadele istorice,  au aceleasi definitii ale succesului. In fiecare societate dintr-o anumita perioada sau locatie exista cateva modele ale omului de succes. Adeseori aceste modele sunt divizate in functie de genul, varsta sau microgrupul de care apartine o persoana. Trecand de aceste diferente exista insa si puncte comune. Pentru cei tineri modelul presupune ca ei pot sa isi insuseasca cat mai bine abilitatile care se presupune ca le vor asigura un trai prosper, in perioada adulta succesul este confirmarea cunostintelor sau abilitatilor detinute si transformarea lor in bani, influenta sociala, etc.

Exista o reteta a succesului? Mare parte a oamenilor asociaza succesul cu o crestere, o transformare. Aceasta este pusa seama nivelului de vointa si munca. Idea reclamei de la Adidas  „daca vrei, poti” a preexistat reclamei si fiind foarte sintetica, a venit ca o manusa pentru cei care cred ca munca si vointa aduc succesul. Altii asociaza succesul cu pedigree-ul persoanei, cu relatiile existente sau pur si simplu de sansa. Adevarul este ca nu exista nici o reteta verificata pentru a ajunge un om de succes. Succesul este un amestec capricios de asumare a anumitor valori, resurse, munca, context si noroc. Ce are succesul cu asumarea de valori? Deoarece societatea promoveaza modelul succesului se pot vedea oameni care adera la acest model dar se pot vedea si oameni care sunt in afara acestui trend social si prefera sa isi stabileasca alte prioritati in viata chiar daca prin aceasta sunt siguri ca niciodata grosul populatiei nu ii vor considera oameni de succes. Ce sunt resursele? Am putea sa ne gandim la bani, la relatiile cu care pot ajuta familia sau prietenii sau alte forme de sprijin dar nu am acoperi intreaga arie a resurselor. Adesea oamenii uita ca si intelectul, educatia primita, modelele familiale avute in copilarie, sanatatea mentala sau fizica sunt tot resurse. Oamenii nu sunt nici pe departe egali in ceea ce priveste aceste resurse. Munca este foarte valorizata si se poate spune ca oarecum e pe buna dreptate in aceasta situatie dar se uita ca volumul muncii nu este nici pe departe in corelatie directa cu succesul sau prosperitatea. Munca lipsita de un plan si de elementul original nu are nimic de a face cu succesul si doar foarte rar cu o oarecare prosperitate. Contextul si sansa sunt si ele foarte importante. Contextul pune la dispozitie anumite oportunitati care pot fi exploatate. Daca omul nu este la locul si timpul potrivit se poate intampla ca toate eforturile sale sa fie complet inutile si sa nu aiba nici o sansa sa acceada la starea de succes. Sansa se refera la norocul unora in defavoarea celorlalti. Desi contextul ofera sanse tuturor si sa zicem ca resursele de care dispun si munca pe care o depun mai multi oameni sunt aproape identice, norocul face diferenta intre ei si doar unul va avea acces la oportunitatea oferita de un anumit context.

Multe dintre aceste componente ale succesului sunt neglijate si oamenii pot cadea in pacatul sa isi asume succesul mai mult decat e cazul. Insa, desi succesul este atat de dorit, oamenii se intampla sa uite un lucru simplu, ar trebui sa fie mai atenti ce isi doresc pentru ca se poate intampla sa le reuseasca…