Privirea si vederea

Este a privi egal cu a vedea? Am fi tentati sa dam un raspuns afirmativ. Normal, daca privesti un lucru il si vezi. Dar daca privim mai multe lucruri? Am fi tentati sa dam tot un raspuns afirmativ. Omul nu are probleme sa priveasca mai multe obiecte deodata si sa le si retina. Dar daca am privi o imagine complexa cu o multitudine de elemente? Daca am raspunde tot afirmativ am gresi. Privind un peisaj, o perspectiva urbana ori un grup mai mare de oameni se poate remarca ca nu toti oamenii remarca aceleasi elemente si ceea ce scapa unora este vazut de catre ceilalti.

Carui fapt se datoreaza aceste diferente? De ce privind la aceleasi lucruri oamenii le scapa pe unele din vedere dar sunt atrasi de altele? Ar parea ca sunt o multitudine de motive pentru aceste diferente dar toate isi au originea in varietatea de semnificatii acordate. Si atunci, ce este o semnificatie? Cred ca in acest context cel mai bine i se potriveste definirea ca valoare simbolica a unui lucru. Valoarea simbolica este o apreciere subiectiva. Acest subiectivism are mai multe surse: nevoile, educatia/profesia si cultura.

Nevoile sunt niste manifestari destul de deranjante si de obicei nu se lasa pana nu fac oamenii sa ia masuri  pentru a le diminua. Din cauza ca sunt atat de presante cel mai adesea oamenii sunt influentati de ele si sunt orientati spre obiectul nevoilor chiar mai mult decat isi doresc. Un om flamand vede prima oara mancarea, un om sarac  va remarca belsugul sau lipsa grijilor. Cu astfel de nevoi mai simple, mai directe, legatura dintre ele si lucrurile care atrag privirea este mai usor de urmarit. Lucrurile devin mult mai complicate cand intervin nevoi mai complexe cum ar fi nevoia de securitate, de frumos, de dominare, de respect. Rezolvarea acestor nevoi este influentata si de nivelul de educatie si tipul de cultura la care are acces persoana.

Educatia nu se rezuma la plicticoasele ore din scoala cand se enumara nesfarsite ecuatii, formule si alte date oarecum sterile care mai devreme sau mai tarziu vor fi uitate. Educatia este in primul rand accesul la informatie. De aceea nu este vorba doar de educatia formala ci de totalitatea informatiei cu care cineva vine in contact la scoala dar si din carti, reviste, pagini web, emisiuni TV sau radio. Cu cat o persoana vine in contact cu mai multa informatie si retine mai mult din ea, cu atat orizontul de semnificatii este semnificativ este largit. Uneori aceasta informatie ramane doar la nivel de cultura generala, alteori ajuta persoana sa practice o anumita profesie. De aici pana la „defectul profesional” mai este doar un pas. Cultura generala doar arata multitudinea de semnificatii a diverse lucruri pe cand un profesionist inrait poate avea tendinta de a vedea predominant prin prisma cunostintelor sale profesionale. Cand se viziteaza un oras strain un om cu ceva cunostinte de arhitectura poate identifica diferitele genuri de cladiri dupa aspectul lor exterior pe cand un arhitect poate remarca atat elementele estetice dar si cele care ii descriu structura cladirii, materialele utilizate sau de ce s-a optat pentru anumite solutii constructive.

Diversele culturi cu care se vine in contact modifica si ele perceptia lucrurilor. Acest lucru nu apare foarte evident pentru cei care nu au iesit decat foarte rar din propria cultura sau pentru turistii care trec in mare viteza prin hoteluri de cinci stele, restaurante care le ofera mancarea de acasa sau un meniu mai putin traditional sau obiective turistice intesate cu kitsch-uri. A calatori nu inseamna a face poze cu propriul grup sau persoana avand ca fundal diverse cladiri sau peisaje dupa care se alearga frenetic pentru a bifa lista de obiective si a umple bagajele de suveniruri. Adevarata calatorie inseamna a intelege semnificatii. A intelege cum vad alti oameni lucruri din jur, lumea sau viata. Cu cat un om are  acces la mai multe culturi cu atat poate intelege mai mult din ceea ce priveste si poate fi atras de detalii care scapa celor nefamiliarizati cu traditiile diverselor grupuri umane.

Se pare ca nu vedem tot ceea ce privim. Nevoile si defectele profesionale ne imping spre temele lor preferate pe cand educatia si accesul la diverse culturi ne pot largi campul de semnificatii. Dar subiectivismul uman nu se opreste aici. Rareori lucrurile vazute raman in memoria omului in adevaratul lor context. Este deja un fapt verificat ca depozitiile martorilor isi pierd mult din obiectivitate la trecerea a mai mult de 24 de ore de la urmarirea unui anumit eveniment. Se uita detalii, se reorganizeaza sirul evenimentelor, se modifica locul diverselor lucruri. Si acest fenomen nu are loc doar in cazul martorilor ci si in cazul unui simplu privitor. Fara sa vrea mintea umana are tendinta de a modifica memoriile, de a reduce nefamiliarul la familiar, de a diminua si elimina anumite detalii sau, de a face asocierea cu alte lucruri asemanatoare vazute in alt context.

Hmm, nu vedem tot ce privim si nu retinem corect multe din cele pe care le vedem. Romanii au simtit ei ceva despre subiectivismul uman si au spus ca „degustibus et coloribus non disputandum est”. Ceea ce parea o recomandare politicoasa, are insa si un substrat real si implicatii chiar si dincolo de cele intuite de cei din antichitate.

Vremurile sufletului

Uneori este surprinzatoare reactia oamenilor la stiri. Undeva in presa  sau in mediul online apar stiri despre realizarile unor conationali. Povestile sunt descrise romantat, se folosesc cuvinte cu incarcatura afectiva mare, se enumera diverse forme de recunoastere (diplome, pozitii, functii, etc.) si mai intotdeauna titlurile sunt bombastice si doar partial adevarate. Apar si cateva voci care sesizeaza lipsa de consistenta si congruenta a materialului, aducand argumente pertinente si informatii suplimentare din surse verificate. In ciuda acestor noi informatii care schimba semnificativ descrierea din stirea initiala sansele unei discutii echilibrate si argumentate sunt mai intotdeauna aproape de zero. Imediat dupa aparitia unei astfel de stiri apare un grup plin de pasiune pentru care materialul articolului naste o fervoare greu de stapanit. Ce analiza, care argument? Discutia curge instantaneu spre dihotmia „ai nostri” si „ai lor” la care se adauga si un sentiment de mandrie revansarda care invariabil se termina cu o concluzie de genul „le-au aratat ai nostri”.

Intrand in detalii constatam ca reactia acest grup de sustinatori nu apare din senin, ea se bazeaza pe sentimente si convingeri anterioare. Succesul descris  nu este vazut ca un caz izolat ci ca o reusita  a unei natii care din cauza altora nu si-a putut ocupa inca un binemeritat loc de frunte. Grupul realizeaza ca este doar o mica victorie si suntem departe de „recunoasterea” pe care o meritam dar valoare simbolica este mare, este cea a unui pas in directia buna si merita toata consideratia.

Spre deosebire de acest grup atat de inflacarat care se gandeste la un viitor mai luminos, si sunt atenti in a remarca orice ar putea semana cu niste pasii spre progres, mai exista alte doua grupuri. Unii au preocupari mult mai prozaice si concrete, se gandesc la problemele si bucuriile de acum si soarta viitorului indepartat nu ii intereseaza prea mult; ei traiesc in prezent si fiecare zi  este o oportunitate in felul ei. Mai sunt insa si altii, acestia remarca o astfel de stire a unei povesti de succces dar reactia lor este una nostalgica. E drept ca acel om a facut  ceva dar micul sau succes nu poate opri degradarea continua pe care o traieste societatea. Uneori acesti nostalgici se raporteaza la succesele/beneficiile perioadei comuniste, alteori la perioada plina de promisiuni ale Romaniei interbelice, fiecare la perioada in care a trait mai bine.

Care dintre ei are pana la urma dreptate? Ce semnificatie are pana la urma succesul unui conational? E un pas spre progres? E doar o stire oarecare si nerelevanta pentru cei multi? E o incununare a unui efort personal dar e irelevant pentru trendul negativ pe care se afla societatea?

Citindu-l pe Blaga ne reamintim de orizonturile temporale ale sufletului si ne dam seama ca el a raspuns de mult la aceste intrebari. Faptele realitatii sunt doar niste fapte. Pe langa aceste fapte fiecare om adauga ceva din vremea sufletului sau. Cei ce privesc spre un viitor luminos le vor pune lumina, cei preocupati de prezent le vor vedea ca pe niste fapte ale unei zile si isi vad de viata lor, cei ce a caror suflet a ramas in trecut le vor compara cu apusele vremuri de aur si cel mult vor zambi nostalgic.

Subiectivitatea conflictului

Nu e un lucru neobisnuit sa vedem oamenii in situatii de conflict. Conflictele isi pot avea sursa in cateva arii: a resurselor, a valorilor, a controlului.

De multe ori se mentioneaza ca resursele insuficiente sunt sursa conflictelor. Dar nu numai lipsa resurselor e o problema, la fel de spinoasa este si distributia resurselor. Se poate intampla ca resurse sa fie suficiente dar prea multi oameni sa le doreasca cu ardoare in acelasi timp. Folosind un jargon modern putem spune ca in aceasta situatie e o problema  de organizare/logistica sau de comunicare.  Ce apare ca fiind relevant este ca nu doar lipsa fizica a resurselor poate duce la conflict ci si perceptia ca resursele sunt insuficiente.

In plus, aceasta insuficienta (obiectiva sau subiectiva) rezulta din raportul a trei variabile: totalul cunoscut al resurselor, estimarea consumului propriu si estimarea consumului celorlalti. Fiecare din aceste variabile poate fi contaminata de subiectivismul factorului uman: poate mai sunt resurse dar din varii motive nu le luam in calcul, avem retineri sa ne diminuam consumul propriu, avem impresia ca ceilalti consuma mai mult decat noi sau decat li se cuvine. Din aceste motive destule conflictele asa-zis economice se pot declansa  cu mult timp inainte ca resursele sa fie cu adevarat insuficiente.

Conflictele cauzate de valori rezulta din ciocnirea unor ideologii care dau definitii diferite  binelui si raului. Cu cat ideologiile sunt mai putin compatibile cu atat conflictul e mai puternic. Am putea fi inclinati sa credem ca acest fel de conflict ar fi inventie a secolului XX dar am gresi; ele exista de mii de ani, de cand oamenii au realizat ca nu cred toti in aceleasi lucruri. Daca cumva o populatie venera tocmai ceea ce era dispretuit intr-o alta populatie conflictul era doar o problema de proximitate si de timp. Cu cat erau mai apropiate fizic una de cealalta cu atat era mai rapida declansarea ostilitatilor.

De la ce pornesc conflictele ideologice? De la idei. De la felul in care prin idei sunt interpretate (ce sunt/ ce rol au) diverse elemente concrete cum ar fi, pamantul, soarele, apa, omul, etc. Aceste elemente au fost interpretate diferit iar interpretarile pot aparea ca fiind incompatibile. Ceea ce pare ca fiind normal pentru unii poate fi inacceptabil pentru ceilalti astfel ca si definirea „normalului” e tot o sursa de discordii.

Conflictele cauzate de nevoia de control apar in situatia in care anumite forte doresc sa se controleze reciproc sau cand mai multe forte doresc sa controleze simultan o terta parte. Nevoia de control poate avea cauze subiective (razbunare, egocentrism, patologia unor lideri, etc.) dar pot sa aiba si cauze economice sau ideologice.

Rareori conflictul are in vedere doar aspecte economice, ideologice sau nevoia de control. Ele apar in mod normal ca un conglomerat din care e mai greu de decelat care dintre parti s-a manifestat prima oara ori care e mai importanta. Desi aceste raspunsuri pot fi gasite, ele sunt mai putin relevante.  Facand o astfel de analiza, mult mai pregnant iese in evidenta ca exista foarte putina obiectivitate in declansarea si desfasurarea conflictelor.