Bilant romanesc

Unde este Romania acum? Stim ceva despre aceasta? Cat de mult intelegem despre politica sau economie? Cat de mult intelegem din ce auzim sau din ce ni se spune? Cat de mult este adevarat din informatia ce ajunge la noi? La fiecare din aceste intrebari raspunsul e limitat inerent cel putin de ignoranta, educatia, prejudecatile si contextul fiecaruia. Evident ca sunt si alte cauze care pot limita intelegerea dar exista si doua elemente care o ajuta: dezbaterea si timpul.

In anii ce au urmat evenimentelor din ’89 au fost nesfarsite valuri de informatie dintr-o puzderie de surse care au avut la randul lor o multime de puncte de vedere. Sunt lucrurile acum mai clare? Nu prea; citind ziarele, ascultand informatiile de la televizor sau radio, bantuind pe blog-uri se regaseste tot o multime de voci in care fiecare isi sustine punctul de vedere. Unii o fac patimas si partizan, altii o fac mai rezervat si obiectiv iar aceasi diversitate o regasim si cand e vorba de cei care preiau aceste informatii.

Desi au trecut un pic mai mult de douazeci de ani de cand cica a dat libertatea peste noi societatea e la fel de divizata ca in anii ’90. Unii spun ca e mai bine acum, altii mai nostalgici inca tanjesc dupa societatea socialista. Oamenii judeca mai rar o schimbare de regim avand in vedere valori abstracte si mult mai adesea o fac comparand starea de bine a propriei persoane, familii sau a cercului restrans de cunostinte. Cei care au avut salarii decente, o casa asigurata, eventual o masina iar cum sunt batrani, cu pensii jumulite, speriati de facturi si taxe, pandind reducerile ca sa isi poata lua si ei ceva de mancare sau stand la cozi pe la primarii pentru ajutoare cu greu ar putea spune ca ziua de azi e mai buna decat ce au trait acum doua decenii. Multi spun ca viata era atunci mai buna dar din punct de vedere material lucrurile nu stau chiar atat de diferit, atunci nu era de mancare acum nu isi permit sa o cumpere, atunci nu se dadea caldura acum nu isi permit sa o plateasca, atunci nu aveau benzina sa calatoreasca acum nu au bani sa intretina o masina, atunci spitalele ofereau tratamente cu mult in urma celor din occident acum tratamentele au preturi prohibitive, etc., etc., etc. Atunci ei traiau niste limite impuse de sistemul social astazi acesti oameni se restrictioneaza singuri pentru ca sunt lipsiti de resurse. Si daca in plan material sunt relativ putine diferente, de ce tanjesc acesti oamenii dupa viata de pe vremea comunistilor? Unii au raspuns ca viata din acea vreme parea mai sigura. Atunci cum asociem idea de siguranta cu a sta in case reci, cu cateva ore de energie electrica si apa rece/calda pe zi, cu grija permanenta ca si a doua zi trebuie stat la ceva cozi pentru a avea ce manca? Parca toate acestea nu se prea leaga de idea de siguranta. Si atunci ce regreta acesti oameni? Cel mai probabil este vorba despre  constanta si predictibilitate. Societatea era stramba dar acea diformitate sociala era constanta si intelegerea reperelor ei, bune/rele cum erau, permitea omului sa isi construiasca un orizont de asteptari. Pentru ei, lumea de astazi este un sir nesfarsit de rasturnari de situatii, iar lipsa de repere utile ii impiedeca sa poata gasi o speranta de mai bine pe viitor.

Pentru alte categorii schimbarea de regim nu a afectat negativ binele personal sau chiar a fost mult mai benefica. Mare parte dintre fostii nomenclaturisti si securisti si-au gasit destul de repede locul in noua societate. Au format partide, au cumparat pe nimic intreprinderile pe unde lucrau sau le conduceau, au infiintat firme cu afaceri prospere cu statul, au preluat unele filiere de export, au devenit consultanti, avocati, etc., s-au imbogatit mai mult decat puteau visa pe vremea comunistilor si nu au nici frica „ilicitului”. Acesti „fosti” si liota de neamuri, tovarasi de intrigi/furaciuni si lingaii de pe langa ei au dus-o bine si inainte,  o duc bine si acum.

De castigat au mai avut si cei pentru care limitele regimului comunist nu ii lasau sa se dezvolte pe cat ar fi dorit. Unii vroiau sa invete, altii sa profeseze, altii sa emigreze ori sa calatoreasca, altii sa faca afaceri sau pur si simplu sa se distreze ori sa contempleze. Dintre acestia cei care au avut sau au facut bani (mai mult sau mai putin onest) au reusit sa isi implineasca macar o parte din vise. Pentru o alta parte dintre ei aspectul material nici macar nu era foarte relevant, strictul necesar si posibilitatea de a-si vedea de pasiunea lor le oferea destul din ceea ce isi doreau.

Nici „fostii” si nici cei care erau limitati de regulile comunistilor nu regreta schimbarea de regim. Pentru ei lipsa de predictibilitate a evolutiei sociale sau a vietii de zi cu zi e compensata de beneficii si sansa de a urmari noi posibilitati.

Cei mai tineri nu pot avea nostalgia vremilor comuniste pentru ca nu le-au trait dar probabil ca o mica parte din ei sub influenta povestilor de familie sau a unui idealism de stanga sa creada in povestile „epocii de aur”. Restul isi duc viata la fel cu familiile lor, mai modest daca provin din familii mai modeste, mai indraznet daca familiile le ofera un oarecare sprijin. Oricum spre deosebire de multi dintre cei mai „trecuti” tinerii isi permit luxul sa „panseze” uneori realitatea cu ceva idealism sau speranta.

Dupa cum se vede ceea ce spun oamenii nu reflecta atat transformarile Romaniei ci mai mult niste parcusuri de viata ale unor persoane oarecare. Pana la urma ce s-a intamplat cu Romania? Ce s-a confirmat din multimile de sperante si promisiuni cladite pe baza spuselor politicienilor nostri sau a celor din afara? Am putea afla cate ceva punand in cumpana dezbaterile a diversi oameni cu greutate, poate chiar ceva analisti dar tot nu am scapa de pacatul subiectivitatii. Mult mai obiectiv ar fi sa vedem ce a confirmat timpul din tot ce s-a discutat sau s-a promis.

Una din primele prioritati era reinstaurarea proprietatii private aceasta presupunand privatizari, retrocedari, despagubiri, etc.  Teoria a fost mareata dar practica de toata jena. Retrocedarile de terenuri s-au facut cu multe nereguli, abuzuri, reduceri de suprafata  sau chiar nu s-au facut deloc. Retrocedarile de imobile au mers chiar mai prost iar unii asteapta si acum repunerea in drepturi sau diverse despagubiri. In ceea ce priveste  privatizarile ele au fost marcate de doua idei, cuponiada si „noi nu ne vindem tara”. Pana la urma cuponiada s-a dovedit a avea un efect minim asupra impartirii proprietatii comune iar „noi nu ne vindem tara” s-a transformat in „noi ne dam tara pe gratis” catre diversi oameni cu conexiuni politice.

O alta prioritate a fost integrarea in structurile euro-atlantice: NATO si UE. Legat de acestea beneficiile expectate erau considerabile. NATO urma sa ne scape de umbra amenintatoare a Rusiei iar UE parea ca va reduce coruptia din tanara democratie romaneasca, va eficientiza si moderniza statul. Intre timp NATO e mult mai prietena cu Rusia iar UE dincolo de discursurile moraliste se dovedeste a fi mult mai interesata de business-ul propriu. Lumea deseori uita ca UE nu a aparut din initiativa unui calugar smerit ori a unui grup de idealisti bolnavi de altruism ci din initiativa mediului de afaceri. Pentru UE, integrarea Romaniei a fost o oportunitate si au profitat din plin. In primul rand au solicitat  reducerea activitatii in diverse ramuri in care nu aveau nevoie de concurenta pe plan regional sau international. In acelasi timp cu franarea productiei locale au zis ca e tocmai potrivit sa-si dezvolte afacerile si inundand piata locala cu produsele lor. Apoi au spus ca nu e bine ca statul sa aiba monopol si in valul de privatizari cu contracte cu clauze secrete ce au urmat au pus mana pe resurse strategice, retele de distributie si fabrici. De asemenea au pretins ca statul roman sa faca anumite privatizari cu dedicatie ori sa accepte serviciile anumitor firme cu preturi piparate si contracte dezavantajoase pentru Romania. Dupa aceea a venit si marea deschidere catre UE cand oamenii puteau sa calatoreasca si ulterior sa munceasca prin UE. Motiv mare de bucurie sa te plimbi in lume, sa lucrezi pe cateva sute-mii de euro ori sa iti iei o masina din alta tara dar, desi aceste bucurii au umplut inimile multor romani nu trebuie uitat ca si afaceristii din UE au castigat din plin: au avut incasari mai mari din turism, au profitat de forta de munca ieftina din est ca sa reduca costurile de productie si sa isi faca produsele mai competitive pe piata, au luat chirii bune de la cei ce munceau pe la ei, s-au scapat de o multime de masini si alte tehnologii invechite fara ca sa isi bata capul cum sa le recicleze ci chiar facand un profit frumusel. O alta miscare inteligenta a fost si exodul de banci straine in Romania. Omul s-a bucurat ca ia credit cu buletinul dar si bancherii s-au bucurat pentru ca imprumutirile date romanilor erau de 2-3 ori mai profitabile decat imprumuturile date in tarile de origine. In plus multi romani au cumparat cu acei bani produse importate din UE asa ca au mai sprijinit inca odata economiile din afara tarii.

Partea cu lupta impotriva coruptiei a ramas doar teorie. Au profitat tot timpul de politicienii corupti din Romania pentru a-si atinge interesele economice. Cand a venit si doamna criza a venit vremea de noi afaceri. Bancherii care au imprastiat banii la orice tembel care vroia sa isi ia plasma cu buletinul au facut niste calcule si s-au prins ca tembelu moare si bani tot nu mai are. Asa ca in mod foarte prietenos au convins clasa politica romaneasca sa transforme datoria privata in datorie publica. Si uite asa Romania a luat vreo 20miliarde euro imprumut ca sa isi poata recupera bancile straine banii pe care nu ii mai strang de la amarestenii ajunsi someri si inecati in datorii. Si pentru ca un prieten la nevoie se cunoaste, pentru a carpi gaurile facute in buget de doua decenii de coruptie, deja se fac demersuri ca statul roman sa vanda, asa la pret de criza, participatiile pe care le mai are la niste firme cu potential.

Se pare ca pana la urma bilantul nu e chiar asa glorios, mana de lucru a comunistilor a ramas in mare mana de lucru de astazi plus o multime de someri si pensionari, fostii nomeclaturisti si securisti au dus-o bine atunci si huzuresc si acum, frica de rusi e cam tot pe acolo dar noi nostri prieteni s-au imprietenit cu ei, tara si-a instrainat resursele, si-a distrus productia si s-a indatorat pana deasupra capului dar a avut privilegiul sa ofere mana de lucru ieftina si piata de desfacere in principal catre UE.

Hmmm… sa speram ca bilantul de peste zece sau douazeci de ani va arata mai bine… desi sansele sunt mici deoarece pentru a se intampla asa ceva ar trebui incepute schimbarile de acum iar deocamdata nu se intrevede nici o initiativa demna de a fi mentionata.

Aceasta insiruire de evenimente ofera o intelegere care, supusa dezbaterii, poate fi considerata ca fiind marcata de subiectivism. Dar, dincolo de aceasta, existenta evenimentelor este obiectiva si fiecare poate sa si le explice si sa le inteleaga in alt fel. Important pentru felul in care intelegem nu este doar suma dezbaterior avute ci si validarea concluziilor odata cu trecerea timpului.

Privirea si vederea

Este a privi egal cu a vedea? Am fi tentati sa dam un raspuns afirmativ. Normal, daca privesti un lucru il si vezi. Dar daca privim mai multe lucruri? Am fi tentati sa dam tot un raspuns afirmativ. Omul nu are probleme sa priveasca mai multe obiecte deodata si sa le si retina. Dar daca am privi o imagine complexa cu o multitudine de elemente? Daca am raspunde tot afirmativ am gresi. Privind un peisaj, o perspectiva urbana ori un grup mai mare de oameni se poate remarca ca nu toti oamenii remarca aceleasi elemente si ceea ce scapa unora este vazut de catre ceilalti.

Carui fapt se datoreaza aceste diferente? De ce privind la aceleasi lucruri oamenii le scapa pe unele din vedere dar sunt atrasi de altele? Ar parea ca sunt o multitudine de motive pentru aceste diferente dar toate isi au originea in varietatea de semnificatii acordate. Si atunci, ce este o semnificatie? Cred ca in acest context cel mai bine i se potriveste definirea ca valoare simbolica a unui lucru. Valoarea simbolica este o apreciere subiectiva. Acest subiectivism are mai multe surse: nevoile, educatia/profesia si cultura.

Nevoile sunt niste manifestari destul de deranjante si de obicei nu se lasa pana nu fac oamenii sa ia masuri  pentru a le diminua. Din cauza ca sunt atat de presante cel mai adesea oamenii sunt influentati de ele si sunt orientati spre obiectul nevoilor chiar mai mult decat isi doresc. Un om flamand vede prima oara mancarea, un om sarac  va remarca belsugul sau lipsa grijilor. Cu astfel de nevoi mai simple, mai directe, legatura dintre ele si lucrurile care atrag privirea este mai usor de urmarit. Lucrurile devin mult mai complicate cand intervin nevoi mai complexe cum ar fi nevoia de securitate, de frumos, de dominare, de respect. Rezolvarea acestor nevoi este influentata si de nivelul de educatie si tipul de cultura la care are acces persoana.

Educatia nu se rezuma la plicticoasele ore din scoala cand se enumara nesfarsite ecuatii, formule si alte date oarecum sterile care mai devreme sau mai tarziu vor fi uitate. Educatia este in primul rand accesul la informatie. De aceea nu este vorba doar de educatia formala ci de totalitatea informatiei cu care cineva vine in contact la scoala dar si din carti, reviste, pagini web, emisiuni TV sau radio. Cu cat o persoana vine in contact cu mai multa informatie si retine mai mult din ea, cu atat orizontul de semnificatii este semnificativ este largit. Uneori aceasta informatie ramane doar la nivel de cultura generala, alteori ajuta persoana sa practice o anumita profesie. De aici pana la „defectul profesional” mai este doar un pas. Cultura generala doar arata multitudinea de semnificatii a diverse lucruri pe cand un profesionist inrait poate avea tendinta de a vedea predominant prin prisma cunostintelor sale profesionale. Cand se viziteaza un oras strain un om cu ceva cunostinte de arhitectura poate identifica diferitele genuri de cladiri dupa aspectul lor exterior pe cand un arhitect poate remarca atat elementele estetice dar si cele care ii descriu structura cladirii, materialele utilizate sau de ce s-a optat pentru anumite solutii constructive.

Diversele culturi cu care se vine in contact modifica si ele perceptia lucrurilor. Acest lucru nu apare foarte evident pentru cei care nu au iesit decat foarte rar din propria cultura sau pentru turistii care trec in mare viteza prin hoteluri de cinci stele, restaurante care le ofera mancarea de acasa sau un meniu mai putin traditional sau obiective turistice intesate cu kitsch-uri. A calatori nu inseamna a face poze cu propriul grup sau persoana avand ca fundal diverse cladiri sau peisaje dupa care se alearga frenetic pentru a bifa lista de obiective si a umple bagajele de suveniruri. Adevarata calatorie inseamna a intelege semnificatii. A intelege cum vad alti oameni lucruri din jur, lumea sau viata. Cu cat un om are  acces la mai multe culturi cu atat poate intelege mai mult din ceea ce priveste si poate fi atras de detalii care scapa celor nefamiliarizati cu traditiile diverselor grupuri umane.

Se pare ca nu vedem tot ceea ce privim. Nevoile si defectele profesionale ne imping spre temele lor preferate pe cand educatia si accesul la diverse culturi ne pot largi campul de semnificatii. Dar subiectivismul uman nu se opreste aici. Rareori lucrurile vazute raman in memoria omului in adevaratul lor context. Este deja un fapt verificat ca depozitiile martorilor isi pierd mult din obiectivitate la trecerea a mai mult de 24 de ore de la urmarirea unui anumit eveniment. Se uita detalii, se reorganizeaza sirul evenimentelor, se modifica locul diverselor lucruri. Si acest fenomen nu are loc doar in cazul martorilor ci si in cazul unui simplu privitor. Fara sa vrea mintea umana are tendinta de a modifica memoriile, de a reduce nefamiliarul la familiar, de a diminua si elimina anumite detalii sau, de a face asocierea cu alte lucruri asemanatoare vazute in alt context.

Hmm, nu vedem tot ce privim si nu retinem corect multe din cele pe care le vedem. Romanii au simtit ei ceva despre subiectivismul uman si au spus ca „degustibus et coloribus non disputandum est”. Ceea ce parea o recomandare politicoasa, are insa si un substrat real si implicatii chiar si dincolo de cele intuite de cei din antichitate.

Absenta cuvintelor

Superiorism? Inferiorism? In DEX nu exista aceste cuvinte. E ciudat ca avem cuvantul simplism dar nu avem superiorism sau inferiorism. Se spune ca o limba isi creaza cuvintele de care are nevoie pentru a acoperi realitatile sale. De asemenea se spune ca existenta unui cuvant care defineste anumite aspecte permite analize si distinctii mai elaborate.  In cazul in care o limba nu si-a creat cuvantul pentru un anume element sau situatie, si intra in contact cu o cultura care are un astfel de cuvant este posibil importul unui astfel de cuvant. Si atunci, avem sau nu nevoie de superiorism/inferiorism?

Sa vedem ce e cu distinctia simplu-simplism. Cuvantul simplu are o multime de sensuri dar cele mai comune sunt acelea de accesibil, ceva ce se desfasoara facil, compus din putine elemente.  Simplismul e definit ca o simplificare excesiva sau superficiala; adica cand folosim cand conceptul de „simplu” sau o abordare simpla in mod nepotrivit.

Si atunci ce sa intelegem din lipsa cuvantului superiorism? Ca nu exista situatii in care conceptul de „superior” sau o abordare superioara sunt folosite in mod nepotrivit? Ce inseamna nepotrivit in acest context? Cea mai evidenta situatie este aceea cand vorbim de superioritate in lipsa unor argumente care sa justifice  obiectiv acest lucru. Ca sa nu vorbim prea abstract ar fi unele situatii mai des intalnite. Tinerii dintr-un cartier se pot simti superiori altora ce locuiesc in alte zone desi ca medie toti au cam aceasi inteligenta, nivel de cultura, preocupari sau vicii. Fanii unui curent muzical se pot simti superiori fata de fanii altui curent muzical, desi ambele genuri muzicale implica acelasi nivel de complexitate instrumentala sau de efort creativ. Unele meserii sunt vazute superioare altora cu toate ca necesita la fel de multa scoala, efort, nevoie de pregatire continua si aduc cam aceleasi beneficii. Unele zone rezidentiale sunt vazute mai bune ca altele desi ofera acelasi gen de facilitati,  locuinte si vecini.

Am putea fi tentati sa asociem acest fel de manifestari sub umbrela conceptului de elitism. Cele doua ar avea ceva in comun dar nu se suprapun in totalitate. Elita presupune ca un grup oarecare stabilit dupa diferite criterii are o minoritate restransa ce  cuprinde cei mai buni indivizi. Ei ar fi crema grupului. Superiorismul nu se refera la astfel de elite. Superiorismul presupune ca un grup este superior altui grup desi ambele pot contine si elite si delicventi. Aceasta imagine este bine ilustrata de cazul superiorismului national sau etnic cand exista prejudecati ca oamenii dintr-o anumita tara sau de o anumita etnie sunt mai buni decat altii ce se deosebesc de ei.

Urmarind aceasi logica dar inversata, inferiorismul ar reprezenta opusul superiorismului. Cineva sau un grup se simt inferiori desi in mod obiectiv acest lucru nu este adevarat. Astfel de cazuri sunt ceva mai rare dar totusi sunt destui oameni care isi subevalueaza nejustificat potentialul sau proprietatile cand le compara cu ale altora.

Desi nu avem aceste cuvinte in dictionar, realitatile descrise de ele exista de mult timp dar numai relativ recent ele au devenit mai bine constientizate. Pentru acestea se folosesc expresiile de „sentiment de superioritate” si „sentiment de inferioritate” iar existenta lor denota cat de recenta (istoric vorbind) este constientizarea acestor fenomene si cat de rar sunt folosite. Cu cat o anumita problema este mai veche si mai des discutata cu atat exprimarea ei tinde sa fie mai concisa. Cand oamenii discuta mult timp despre ceva, dintr-o economie de cuvinte, renunta la expresii-propozitii si tind sa creeze cuvinte noi sau sa le importe din alte limbi.  Exemplul clasic romanesc aflat intr-o astfel de situatie este cuvantul marketing. Dupa ce cateva zeci de ani nu a interesat pe nimeni problema cererii pe piata sau prospectarea pietei, odata cu dezvoltarea rapida a acestui domeniu nimeni nu si-a batut capul sa inventeze un cuvant nou sau sa foloseasca o propozitie intreaga pentru a exprima acelasi concept, a fost mai simplu sa importe cuvantul cu toate semnificatiile sale.

Superiorism, inferiorism? Poate nu suna prea bine, desi nici simplism, formalism, servilism, automatism, etc., nu sunt prea grozave. Indiferent insa ce cuvinte ar fi folosite realitatile definite de ele ar merita mai multa preocupare in contextul in care atat de multa lume se raporteaza frecvent in mod afectiv pe aceasta axa superior-inferior.

Vremurile sufletului

Uneori este surprinzatoare reactia oamenilor la stiri. Undeva in presa  sau in mediul online apar stiri despre realizarile unor conationali. Povestile sunt descrise romantat, se folosesc cuvinte cu incarcatura afectiva mare, se enumera diverse forme de recunoastere (diplome, pozitii, functii, etc.) si mai intotdeauna titlurile sunt bombastice si doar partial adevarate. Apar si cateva voci care sesizeaza lipsa de consistenta si congruenta a materialului, aducand argumente pertinente si informatii suplimentare din surse verificate. In ciuda acestor noi informatii care schimba semnificativ descrierea din stirea initiala sansele unei discutii echilibrate si argumentate sunt mai intotdeauna aproape de zero. Imediat dupa aparitia unei astfel de stiri apare un grup plin de pasiune pentru care materialul articolului naste o fervoare greu de stapanit. Ce analiza, care argument? Discutia curge instantaneu spre dihotmia „ai nostri” si „ai lor” la care se adauga si un sentiment de mandrie revansarda care invariabil se termina cu o concluzie de genul „le-au aratat ai nostri”.

Intrand in detalii constatam ca reactia acest grup de sustinatori nu apare din senin, ea se bazeaza pe sentimente si convingeri anterioare. Succesul descris  nu este vazut ca un caz izolat ci ca o reusita  a unei natii care din cauza altora nu si-a putut ocupa inca un binemeritat loc de frunte. Grupul realizeaza ca este doar o mica victorie si suntem departe de „recunoasterea” pe care o meritam dar valoare simbolica este mare, este cea a unui pas in directia buna si merita toata consideratia.

Spre deosebire de acest grup atat de inflacarat care se gandeste la un viitor mai luminos, si sunt atenti in a remarca orice ar putea semana cu niste pasii spre progres, mai exista alte doua grupuri. Unii au preocupari mult mai prozaice si concrete, se gandesc la problemele si bucuriile de acum si soarta viitorului indepartat nu ii intereseaza prea mult; ei traiesc in prezent si fiecare zi  este o oportunitate in felul ei. Mai sunt insa si altii, acestia remarca o astfel de stire a unei povesti de succces dar reactia lor este una nostalgica. E drept ca acel om a facut  ceva dar micul sau succes nu poate opri degradarea continua pe care o traieste societatea. Uneori acesti nostalgici se raporteaza la succesele/beneficiile perioadei comuniste, alteori la perioada plina de promisiuni ale Romaniei interbelice, fiecare la perioada in care a trait mai bine.

Care dintre ei are pana la urma dreptate? Ce semnificatie are pana la urma succesul unui conational? E un pas spre progres? E doar o stire oarecare si nerelevanta pentru cei multi? E o incununare a unui efort personal dar e irelevant pentru trendul negativ pe care se afla societatea?

Citindu-l pe Blaga ne reamintim de orizonturile temporale ale sufletului si ne dam seama ca el a raspuns de mult la aceste intrebari. Faptele realitatii sunt doar niste fapte. Pe langa aceste fapte fiecare om adauga ceva din vremea sufletului sau. Cei ce privesc spre un viitor luminos le vor pune lumina, cei preocupati de prezent le vor vedea ca pe niste fapte ale unei zile si isi vad de viata lor, cei ce a caror suflet a ramas in trecut le vor compara cu apusele vremuri de aur si cel mult vor zambi nostalgic.