Selectivitatea suferintei

De ce suferim? De obicei cand pierdem ceva. Acel ceva poate fi ceva concret, poate fi ceva ce am considerat a fi o oportunitate sau ceva ce ni se cuvine. Mai suferim uneori si pentru altii.

Rareori ne dam seama ca suferinta noastra e destul de selectiva. Putem fi intristati de o situatie mai nefericita a unei cunostinte dar ramanem relativ indiferenti daca auzim ca pe undeva departe au mai fost curmate cateva zeci de vieti. Sa fie de vina distanta? Putin probabil. Daca am avea o cunostinta care pateste ceva pe cealalta parte a globului tot ne tulbura mai mult decat suferinta unora  care sunt mult mai aproape. Pe de alta parte, exista si o situatie oarecum opusa. E posibil sa nu suferim pentru durerea unei cunostinte directe dar sa suferim pentru un artist care traieste la mii de kilometri de noi si l-am vazut doar pe ecran. La fel cum distanta nu e intodeauna relevanta pentru cat de mult ne impresioneaza durerea unei persoane tot asa, nu e relevanta nici durata de cand cunoastem sau am auzit de o anumita persoana. De fapt, sunt foarte multe variabile care care par a nu avea nici un efect asupra felului in care ne impresioneaza suferinta cuiva.

Si totusi, care este criteriul selectiv al suferintei? E ceva ce numim propria persoana. Nu vorbim neaparat de persoana noastra reala ci de persoana noastra asa cum ne percepem. Intre cele doua pot sa fie diferente considerabile.  Investim mult in ceea ce credem ca suntem noi si in cei care ni se par apropiati acestei imagini. Indiferent ca ne gandim la propria persoana sau la cei cu care ne identificam, ne doare orice poate influenta negativ aceste proprietati ce le consideram valoroase,  indiferent ca sunt reale sau fictive.

Cand e vorba de ceilalti, uneori mergem chiar si mai departe si putem suferi nu doar pentru necazurile cuiva pe care il apreciem ci chiar si pentru greselile pe care le face. Nu ne vine sa credem ca „unul ca noi” putea gresi in acel fel. Simtim ca am impartit niste valori comune iar acea persoana, intr-un fel mai mult sau mai putin inexplicabil pentru noi, le-a incalcat. Prin faptul ca ne simteam ca fiind la fel ajungem sa resimtim esecul ei ca fiind intr-un fel si esecul nostru. Uneori acest gen de culpa/suferinta se poate gasi in grupuri mici de 2-3 prieteni dar unele persoane le pot extinde chiar si la nivel de etnii sau natiuni.

Daca privim lucrurile in acest fel am putea spune ca oamenii sufera pentru multe lucruri. De obicei, pentru cei mai multi, aceasta este o afirmatie adevarata. Dar, mult nu inseamna tot. De ce nu suferim pentru toate durerile de care aflam? La ce serveste acea granita subtila care decide ca merita sa suferim numai pentru ceea ce e intr-un fel legat de propria persoana? De obicei ne focalizeaza pe propriile interese si ne ajuta sa nu ne incarcam cu durerile celor care nu sunt relevanti pentru noi.

Exista si exceptii? Da, sunt oameni care se identifica cu atat de multa suferinta incat pierd orice bucurie asupra vietii dar sunt si cativa, mult mai putini, care reusesc sa se preocupe de suferinta a foarte multi oameni considerandu-se instrumente puse la indemana alinarii lor.

Anunțuri