Ce schimba schimbarea?

Vad oameni plini de speranta fata de schimbarile din politica. Asta e un lucru bun. Optimismul trebuie incurajat. O singura conditie se impune, sa fie pana la urma si acoperit de realitate, altfel isi pierde tot rostul.

Iesirile din partide ale unor oameni de bine, promisiunea ca vor face noi partide, schimbarea unor lideri, promisiuni de reformare cum n-a mai vazut cetateanul de cand e el in spatiul mioritic, toate acestea, cel putin la prima vedere, chiar sunt motive de bucurie. De obicei omul de rand e nemultumit de politicieni dar la asa vesti bune o raza de bucurie parca totusi incearca sa ne arate ca in sfarsit am ajuns la momentul din care lucrurile vor incepe sa mearga mai bine.

E acest optimism justificat? Nu prea. De ce? Pentru ca statistica ne contrazice in visele noastre de a avea o clasa politica decenta. Avem parte de prin ’90 de oameni care ne tot spun ca reformeaza sistemul si nu s-a schimbat mare lucru desi cam toti au fost la putere. S-au mai schimbat si intre ei pe la diferite functii de conducere dar de fiecare data a iesit cine a trebuit si mare lucru pentru oameni tot nu au facut. S-au scindat partidele cu promisiuni ca unii vor fi mai buni decat altii dar la alegeri ori imediat dupa aceea si-au mai impreunat odata mainile ca sa apuce ciolanul cat mai bine.

Daca aceste lucruri se intampla de atat de mult timp ce motiv am avea sa credem ca ar trebui sa credem noile promisiuni? Logic, cam nici unul. Dar cum speranta moare ultima uneori ne amagim si confundam realitatea cu ceea ce ne-am dori de la ea.

Anunțuri