Schimbarea sociala

Ce este o schimbare? Poate semnifica multe lucruri dar in mare este o inlocuire a ceva cu altceva sau o trecere de la o stare la alta. Uneori schimbarile sunt percepute ca evenimente unice minore sau majore pe cand alteori au loc multiple schimbari care constituie o perioada de transformari.

La nivel social pana prin Evul mediu schimbarile erau mai degraba elemente punctiforme care de multe ori avea relevanta doar la nivel local. Cate un meserias mai imbunatatea axul la roata carutii sau un mecanism la un dispozitiv agricol dar in rest era liniste si pace. Omul putea fi aproape sigur ca lumea in care s-a nascut va fi in foarte mare parte o succesiune de evenimente repetitive.  Incepand cu perioada renascentista si ulterior continuandu-se revolutia industriala lucrurile au luat o alta intorsatura. Semintele schimbarii erau deja plantate cu mult inainte odata cu inceperea epocii explorarilor si colonizarilor care au fost stimulate de dorinta negustorilor si a regilor de a face bani. O serie de tehnologii, chiar daca nu erau deosebit complexe sau avansate au inceput sa circule dintr-o tara in alta, de pe un continent pe celalalt.

Astfel, istoria umanitatii poate fi legata de evolutiile din domeniul metalurgic. Initial metalele au fost asociate predominant cu armele si desi evolutia cunostintelor metalurgice a fost permanent stimulata sau in asociere cu domeniul militar, cu timpul prelucrarea metalelor a influentat si restul societatii. Utilizarea de metale noi si tehnologiile de prelucrare au fost si inca sunt domenii de actualitate. Incepand cu mici mecanisme de orientare pe mare, de masurare a timpului si continuand cu dispozitive sau utilaje complexe care inlocuiau munca omului metalele au fost strans legate de orice schimbare in istoria umanitatii. Pe langa evolutia din domeniul metalelor, a avut loc si un transfer de plante, de bunuri de larg consum, de noi materiale sau chiar de obiceiuri sociale sau legi.

Dar schimbarea nu e legata doar de idea de progres ci si cu cea de regres. Uneori castiga sau pierde toata lumea, alteori castigul unora poate fi pierderea altora. Migratiile popoarelor barbare au distrus civilizatii mult mai elevate iar perioada colonizarilor nu a fost chiar mana cereasca pentru cei colonizati. Deoarece schimbarea are si acest potential distructiv ea nu este la fel de dorita de toata lumea. Unii sunt aparatori ferventi ai ideii de schimbare, altii o urasc cu toata fiinta lor. Restul, cei mai multi dintre oameni, o privesc ambivalent. Schimbarea  poate fi si buna si rea astfel ca desi nu se pronunta categoric in favoarea sau defavoarea acesteia,  incearca sa profite de avantaje si sa evite dezavantajele.

Uneori schimbarile au loc consensual pentru ca aduc avantaje in diferite gradiente cam tuturor. E o schimbare ce are loc prin asimilare. Alteori schimbarile sunt initiate si impuse de un grup sau o persoana care se asteapta la anumite avantaje. Acesti initiatori iau atitudine fie pentru ca au anumite interese, fie pentru ca societatea e prea lenta. Deoarece schimbarile care aduc doar avantaje sunt mai rare si oricum nu prea incaiera oamenii punctul nevralgic se pare ca il constituie schimabrile care aduc si dezavantaje. In cazul in care exista un grup activ si o masa initial indiferenta implementarea schimbarii tot timpul naste reactii contrare. Se vorbeste mult de rezistenta la schimbare, fiind adesea asociata cu anumite optici mai inguste. Cei care nu vor schimbarea sunt prezentati ca persoane care nu inteleg mersul lucrurilor sau ca fiind atasati de valori perimate. Se poate intampla si asa dar acest punct de vedere e discutabil. Oamenii de obicei pot sa inteleaga mersul lucrurilor  iar atasamentul de valori are cel mai adesea o motivatie legata de un beneficiu.

Ce poate aduce negativ o schimbare? Sunt foarte multe feluri de consecinte neplacute dar in mare se refera la anumite elemente afective sau la pierderea unor beneficii. In primul caz oamenii pot refuza avantaje evidente, materiale sau de alt fel, din atasament fata de obiectul schimbarii. Omul nu este interesat de altceva mai bun pentru ca nu doreste sa schimbe cu nimic ceea ce deja are. In al doilea caz anumite persoane se pot opune schimbarii pentru ca le lezeaza castigurile, le reduce aria de influenta/control sau le afecteaza imaginea in fata celorlalti. Oamenii aflati in aceste situatii au tendinta de a se opune schimbarilor. Este mai greu de argumentat in favoarea schimbarii cand ea nu aduce doar beneficii ci doar inlocuieste anumite neajusuri cu altele. In acest moment apare suspiciunea si oamenii se intreaba de ce ar trebui sa lase ceva de la ei ca sa castige altii. Se deschid doua variante. Schimbarea este impusa sau negociata. Impunerea schimbarii necesita multe resurse pentru a o implementa si chiar si mai multe resurse pentru a o pastra deoarece permanent vor fi oameni care o vor sabota. Varianta negocierii incearca sa evite acest inconvenient. Desi ea depinde mult de fiecare context in parte, pentru a convinge pe cineva sa accepte o schimbare se pot face doar doua lucruri, sa i se garanteze conservarea avantajelor detinute sau, sa se negocieze garanteze alte beneficii in schimbul celor care vor fi pierdute. Cel mai simplu pare a garanta ceea ce omul deja are dar se poate intampla ca idea schimbarii sa afecteze tocmai acel lucru si varianta sa nu poata fi luata in considerare. Ramane varianta a doua, de a face un schimb, dar pentru ca aceasta sa reuseasca este nevoie sa fie gasite punctele de interes deoarece  conteaza nu doar ca schimbul sa se faca intre elemente de valori egale ci si ca cel afectat sa devina interesat.

In prezent societatea este un loc tot mai aglomerat si cu schimbari tot mai rapide. Linistea neschimbarii pe care o asociem cu mentalitatea din perioada evului mediu mai e la indemana doar daca ne mutam intr-o zona aflata departe de tehnologie sau de cerintele vietii actuale. Pana la urma se pare ca orice varianta am alege fiecare din ele are un pret…

Anunțuri

Treptele spiralei

Cat de mult se schimba lucrurile si cat de mult se schimba felul in care le privim? Unde este schimbarea, in afara sau inlauntrul omului? Un tanar spunea odata ca desi era la sfarsit de facultate i se parea ca are inca foarte multe de invatat iar acest lucru i se parea amuzant pentru ca tot el isi amintea ca la varsta de 17-18 ani avea convingerea ca stie tot ce are nevoie. Bun, si cum ajunge omul de la sentimentul „stiu tot” la sentimentul „uau, ce mare e lumea”? Chiar e posibil vreodata sa „stim tot”? Nu prea. Si atunci, de unde izvoraste acest sentiment subiectiv? Ce inseamna acel „tot”? In primul rand e destul de limpede ca „tot-ul” din mintea unui om nu prea are nimic de a face cu „tot-ul” obiectiv. E posibil ca omul sa aiba vreo specializare si sa stie mult in acel domeniu dar aceasta nu este suficient pentru ca orice fenomen poate avea nenumarate fatete el putand fi abordat cu ajutorul cunostintelor din mai multe domenii.

Daca omul nu stie tot, de ce uneori are aceasta impresie ? Pentru ca e mai putin preocupat de suma totala a cunostintelor si e mult mai preocupat de suma cunostintelor relevante. Undeva se aprinde un beculet in capul omului care ii spune ca deja stie cam tot ce este important intr-un domeniu si chiar daca ar mai fi ceva zone pe care nu le-a acoperit acelea nu sunt asa importante si se poate dispensa de ele sau cel putin le mai poate neglija o vreme. Ca urmare impresia subiectiva ca stie tot se bazeaza pe impresia subiectiva ca stie toate aspectele relevante pentru un anumit domeniu, situatie. Si la aceasta convingere cum se ajunge? Prin abilitatea de a explica si controla. Daca un om are suficiente cunostinte pentru a-si explica satisfacator o anumita realitate ori rezultat poate avea impresia ca a inteles esenta problemei. Daca cumva, prin intermediul cunostintelor detinute mai poate si controla, influenta, o anumita realitate ori rezultat atunci deja poate avea impresia ca este un fel de guru in respectivul domeniu.

In mod aparent paradoxal, cu cat domeniul vizat e mai mic si explicatia e mai vaga cu atat mai repede omul poate avea convingerea ca e o autoritate in respectivul domeniu. Ca exemplu frecvent, e suficient sa urmarim o parte din omuletii din showbiz, sport sau media care in interviuri debiteaza bolovanii cu pretentii de pietre filosofale. La fel e si nea Ilie fost la scularie, astazi paznic cu juma de norma; dupa un pahar de vorba aflam care este in opinia sa axis mundi si de unde ni se trag toate.

Ce poate fisura aceast gen de convingere subiectiva? De obicei ni-se trage de la pierderea abilitatii de a explica sau nevoia de detalii. Si atunci care sunt posibilitatile ce se deschid? Ori omul isi simte limitele „teoriei” si prefera sa stea intre ele, ori omul iese in afara teoriei sale si incearca sa o imbunatateasca. Prima varianta e drum inchis asa ca nu merita dezbatuta prea mult. A doua varianta implica intrarea omului intr-un proces de crestere.

Cum vizualizam cresterea? Sunt cateva imagini aproape standard: linia dreapta ascendenta ce pleaca din partea stanga jos a graficului si tinde catre infinit in partea dreapta sus a graficului, mai avem spirala care incepe undeva jos si se tot ridica, si mai este si imaginea treptelor care este de fapt o variatie de la prima varianta. Aha, deci asa creste si omul, continuu si constant. Poate ca se mai intampla si asa dar acestea sunt mai degraba exceptii. Cel mai adesea omul evolueaza intr-o ciclicitate de pasi cantitativi si calitativi. Adica exista niste perioade cantitative in care se acumuleaza informatii iar apoi urmeaza pasul calitativ, momentul cand se formuleaza concluzia. Apoi din nou urmeaza o perioada de acumulare si apoi o noua „luminare”. Modelul aduce cu imaginea dezvoltarii in trepte dar exista si cateva mentiuni. Modelul treptelor uita sa ne spuna ca nu toti oamenii parcurg un numar egal de trepte in viata si acelasi model uita sa ne spuna ca in viata reala treptele mai merg si in jos nu doar in sus.

Cum recunoastem un om care strabate o perioada de acumulari si face saltul calitativ? Prin abilitatea de a formula o interpretare mai buna si mai profunda a diverselor fenomene. Cum recunoastem un om blocat intr-o anumita treapta cantitativa si incapabil sa faca saltul calitativ? Prin prezenta sindromului „mai mult si mai mare”. Sunt oameni care isi aduc in preajma lor cantitati mai mari (si de obicei tot mai scumpe) din acelasi fel de lucruri, haine, bijuterii, masini, case, etc. Cum recunoastem un om care are o perioada de involutie? Prin prezenta starilor afective negative, frustrare, agresivitate, si tendinta de abordari mai simpliste. Desi unele variante par mai rozulii ca celalalte, omul are nevoie de toate trei pentru a putea dobandi o intelegere mai corecta a cuvantului „stiu” si in plus, nici o varianta nu e definitiva, toate sunt doar pasi intr-o transformare continua.