Emigrantul

De ce emigreaza oamenii? Cine sunt cei care emigreaza? Sunt cei care emigreaza la fel cu cei care prefera sa stea acasa? Este emigrarea o solutie?

Oamenii bantuie pe acest pamant de cand se stiu; nu are importanta daca se ia in calcul varianta biblica ori cea evolutionista pentru ca ambele releva nenumarate migratii. Ce ii face pe oameni sa lase in urma un loc si sa doreasca sa vada alte orizonturi? Acum mii de ani problema se punea destul de simplu, oamenii erau in grupuri de vanatori/culegatori care stateau intr-un loc atat timp cat respectivul loc le asigura acoperirea nevoilor. De obicei nici nu aveau un loc fix ci mai degraba aveau un teritoriu pe care se miscau periodic in functie de anotimp, migratiile unor animale ce puteau fi vanate, coacerea anumitor plante ori fructe, etc. Aceasta organizare nomada persista si in prezent in diferite regiuni ale lumii si la diverse populatii dar de cateva mii de ani, odata cu aparitia agriculturii a aparut si o organizare mai sedentara care presupunea ca oamenii sa nu se mai plimbe dupa diferite animale si sa fuga de intemperii ci sa cultive diverse plante si sa isi construiasca adaposturi care sa ii protejeze permanent. Ar fi cam prea mult sa spunem ca cele doua organizari, nomada si sedentara, s-ar exclude una pe cealalta. Adevarul este dincolo de conflictele inerente dintre cele doua tipuri de comunitati (care era un alt motiv pentru a migra) ele au coexistat in trecut si inca o mai fac si in prezent. In acelasi timp, indiferent de care comunitate am discuta, rareori ele sunt un grup omogen cu membrii la fel de plimbareti ori asezati. Cu cat aceste grupuri erau mai mari cu atat specializarea pe diverse activitati ii facea mai diferiti. Chiar si in comunitatile de vanatori nomazi erau indivizi care mai mult stateau pe langa colibe ocupati sa repare armele ori sa pregateasca animalele vanate iar, in comunitatile mai sedentare de agricultori, erau indivizi mai preocupati sa se plimbe cu comertul de cereale ori cu cresterea unor animale care trebuiau pascute pe arii destul de mari. Din acest punct de vedere reiese ca toti ne tragem de mai demult ori mai recent dintr-o populatie de nomazi astfel ca teoretic toti ar trebui sa avem aceasi tendinta ori disponibilitate pentru a emigra.

Oamenii, exceptand poate durata medie de viata si nivelul de educatie, nu s-au schimbat prea mult. De asemenea nici motivele pentru care oamenii isi fac bagajele de emigrare nu s-au schimbat prea mult. Emigranti care isi parasesc locurile de bastina din cauza unor catastrofe naturale ori suprapopularii, cei care cauta un trai mai bun ori au obligatii profesionale, cei care fug de anumite opresiuni, aventurierii, cei care cauta sa ajunga la rude/prieteni care au emigrat inaintea lor, ori sa se regaseasca cu perechea de peste mari si tari exista demult. Singura categorie  care a luat amploare mai mult in ultimul timp sunt cei care pleaca pentru a se educa. Nici acest tip de migratie nu e ceva complet nou pentru ca este precedat de modelul calatoriei de initiere in care o persoana, de cele mai multe ori tanara, pleaca cu un bagaj restrans, cateva povete si o sete mare de cunoastere undeva in departari pentru a ajunge la cunoastere prin intalnirea cu unul sau mai multi intelepti. Si natura oamenilor si motivele pentru a emigra au ramas destul de constante de-a lungul istoriei dar numai dupa aparitia mariilor migratii facilitate de mijloacele societatii industrializate s-a pus in evidenta ca nu toti oamenii vad la fel idea emigrarii si ca ar exista anumite cauze pentru aceasta diferenta.

Printre cauzele mentionate cele mai frecvent ca ar sta la baza acestei diferente sunt aspectele legate de genetica si personalitate. S-a vorbit astfel de o „gena” a calatorului ori aventurierului dar si de un anumit profil de personalitate a celor care emigreaza. Cele doua nu ar fi complet disociate pentru ca in viziunea unora trasaturile de personalitate ale emigrantilor ar fi un efect al prezentei genei calatorului/aventurierului in acele persoane.  S-a emis si o ipoteza in acest sens (gene flow hypothesis) dar situatia ramane la fel de nelamurita. Este posibil ca prezenta unei gene (sau mai multe) sa duca la o dorinta mai mare de a calatori sau de a experimenta diverse aventuri si in acelasi timp sa conduca la anumite trasaturi de personalitate dar, este de asemenea posibil emigrarea sa aiba la baza anumite trasaturi de personalitate dar acestea sa nu aiba nimic de a face cu genele ci mai degraba cu cei care au jucat rolul de parinti ori cu experientele de viata avute.

Deoarece povestea cu genele este interesanta dar inca nu are un raspuns clar ar mai ramane de vazut care e povestea cu personalitatea. Aici datele par ceva mai concludente. Aceasta ipoteza este interesanta si pentru faptul ca desi multi oameni traiesc in conditii asemanatoare si trec prin evenimente similare totusi doar pentru o parte dintre ei emigrarea pare o solutie. Cei mai nemultumiti, mai deschisi spre experiente noi, mai extrovertiti, mai orientati spre munca, mai doritori  sa se realizeze, mai stresati de obicei emigreaza. Pe de alta parte, cei mai introvertiti, mai conformisti, mai dependenti de legaturi sociale, cu valori familiale mai puternice prefera sa ramana.  Evident ca aceasta ar fi o tipologie simplista pentru ca in realitate si cei care nu se potrivesc profilului se intampla sa emigreze. Desigur ca plecarile lor sunt mai lipsite de aventura, prefera sa plece mai aproape si pe perioade mai scurte, prefera sa plece cu contracte de munca in loc sa se urce in primul tren care trage in gara, prefera sa plece la rude sau prieteni deja stabiliti in strainatate in loc sa fie primii din tara lor undeva la capatul lumii. Concluzia pare a fi ca emigrantul e impins de ceva ce este sau considera ca fiind neplacut sau/si e foarte atras de ceva ce ii pare mult mai atractiv decat ceea ce are. El fie se simte impins sa emigreze ori considera ca ar avea un raport defavorabil intre aspiratii si realizari.

Este emigrarea o solutie? Poate fi. Insa nu intotdeauna, nu pentru oricine si rareori fara efecte secundare nedorite. Avantajele sunt mult mai evidente pentru cei care au intampinat conditii foarte vitrege in locul de bastina si reusesc sa obtina un trai relativ decent dar, nici pentru acestia nu exista garantia ca totul e doar roze. Indiferent ca plecarea se face intempestiv sub imperiul unor amenintari, fie ca se face in urma unor planificari, nelinistea insoteste permanent pe cei care pleaca. Apoi urmeaza dificultatile adaptarii si, in ciuda faptului ca multi prefera sa munceasca din greu pentru a se realiza si cauta sa nu discute despre diverse nemultumiri aparute in noua tara, tot acest efort nu ramane fara urmari si mai devreme sau mai tarziu destul de multi resimt un sentiment de tristete, remuscare ori nostalgie. In plus, pentru cei care pleaca inainte de varsta adulta (ori sunt insuficient maturizati) dar si pentru copii nascuti din familiile de emigranti mai apare si problema conflictului dintre valorile promovate de famililie si cele din tara de adoptie. Cei care simt ca totul e perfect in noua tara, fie au avut probleme serioase in tara de origine, fie asociaza tara de origine cu un sentiment negativ, fie au stat doar putin timp printre straini, fie s-au multumit cu relativ putin si inca nu au trezit sentimentul de concurenta al bastinasilor, fie sunt niste persoane deosebit de talentate ori norocoase.

Se pare ca pana la urma emigrarea e doar uneori un drum presarat cu petale de trandafiri. Mult mai adesea pare a porni din lipsuri si nemultumiri, continua cu multa munca si aduce atat beneficii cat si neajunsuri. E un drum al cautarii de mai bine in care omul, in mod mai mult sau mai putin voluntar, iese din tiparele in care a crescut si ajunge sa invete ceva mai mult despre sine. E adesea un drum in care lipsa de repere e compensata doar de vointa spre o aspiratie de mai bine ori de fuga de o amintire neplacuta.

Anunțuri

Intelegerea cuvantului

Intelege toata lumea intreaga informatie cu care vine in contact? Nici pe departe. De ce? Pentru ca informatia poate fi inteleasa doar daca exista un anumit nivel de educatie. Ar da impresia ca suna prea pompos dar nu e nici pe departe asa. Pentru a intelege informatia este nevoie sa fie cunoscute cuvintele in care este transmis si uneori sa aiba cunostinte anterioare specifice.

Cum adica, lumea nu stie cuvinte? Au fost si vor mai fi nenumarate interviuri pe strada in care trecatorii sunt intrebati asupra semnificatiilor diferitelor cuvinte. Destul de des lumea nu cunoaste semnificatia cuvintelor sau au doar o idee foarte vaga despre ce ar putea ele insemna. Cum adica e nevoie de cunostinte anterioare specifice? Diferitele domenii au dezvoltat termeni de specialitate care au condus la un „jargon” profesional in fiecare domeniu. Adesea astfel de termeni de specialitate apar in media dar exista o parte semnificativa a populatiei care nu ii intelege pentru ca nu ii cunoaste. Nu exista emisiune de stiri sa nu vorbeasca despre ce se mai intampla in justitie si adesea se folosesc termeni atat de specifici domeniului incat multi oameni inteleg doar vag si cu denaturari mesajul transmis. Desi uneori oamenii au impresia ca inteleg ceea ce s-a spus, ei se bazeaza mai mult pe intonatia, mimica si gesturile care insotesc cuvantul si mai putin pe cuvantul in sine. Ei simt ca mesajul a fost „de bine” sau „de rau” dar nu inteleg nuantele juridice vehiculate. Aceasta intelegere partiala poate fi pusa in evidenta printr-o modalitate simpla si la indemana: cei care au ascultat o astfel de stire si spun ca au inteles-o sunt rugati sa o redea. In cele mai multe cazuri e jale. Lipsindu-le cuvintele de specialitate sau necunoscand exact semnificatia si utilizarea lor cel mai adesea reproducerea nu seamana mai deloc cu mesajul initial. In cazul altor domenii, de exemplu IT, omul de rand este complet depasit de situatie pentru ca mai toti termenii vehiculati se incadreaza la categoria „limba straina”.

Sa presupunem insa prin absurd ca oamenii ar cunoaste toate cuvintele. Ar mai fi si alte probleme? Ar mai fi ceva. Oamenii inteleg semnificatia cuvintelor sau expresiilor si prin prisma experientelor de viata. Ce inteles poate avea cuvantul bucurie sau durere pentru cel ce nu s-a bucurat sau nu a suferit niciodata? Evident ca poate exista o intelegere descriptiva a conceptelor dar semnificatia lor subtila, multimea de conexiuni si trairi care le sunt asociate nu sunt percepute. In plus, chiar daca respectivele situatii sunt traite nu putem fi siguri ca sunt deplin intelese. O experienta de viata ofera ceva impresii dar daca omul acumuleaza multiple experiente de viata capacitatea sa de intelegere se modifica. Aceasi poveste poate fi altfel perceputa de un copil, un tanar, un adult  sau un batran. Fiecare o vede prin experientei acumulate si a nevoilor care il anima.

De ce experienta acumulata influenteaza intelegerea unui mesaj? Datorita faptului ca informatia poate prezenta grade diferite de complexitate. Exemplul tipic este cel al unei carti „grele”. Daca o dam sa fie citita unor oameni de varste diferite intodeauna constatam ca exista diferente de intelegere cauzate de varsta. Copii sunt mai preocupati de partile care descriu aspecte vizuale interesante si actiuni de amploare, un tanar sau un adult e remarca mult mai bine firul naratiunii, intrigile si jocul personajelor, un varstnic poate avea tendinta de a percepe dincolo firul povestii, de a remarca morala cartii. O alta modalitate de a pune in evidenta relatia dintre varsta si intelegere este citirea de catre o persoana aceleiasi carti la fiecare 10-15 ani. Nu este o surpriza faptul ca la fiecare lecturare cititorul remarca alte lucruri carora inainte nu le-a dat importanta si accentul trece pe alte elemente, ducand pana la urma, la o interpretare semnificativ diferita a mesajului cartii. Experienta de viata nu influenteaza doar interpretarea unei carti ci si a intamplarilor cotidiene. Exista o expresie populara care reda foarte sintetic acest gen de experienta: „mintea de pe urma”. A veni cuiva mintea de pe urma inseamna ca a procedat gresit o vreme si a realizat acest lucru abia mai tarziu, dupa acumularea unei anumite experiente in acel context.

De ce nevoile traite influenteaza intelegerea unui mesaj? Pentru ca nevoile sunt niste lucruri foarte stresante care au prostul obicei sa nu stea in banca lor pana nu primesc ce isi doresc. Ele se pot exprima direct sau indirect, in mod simplu sau elaborat. Daca mai multi oameni privesc acelasi film se poate vedea ca fiecare a pus accent pe alta parte a sa. Cei cu nevoi materiale pot remarca opulenta, cei macinati de frustrari mai putin fiziologice pot remarca protestele sau eroismul, cei cu probleme relationale e foarte posibil sa fie mai atenti la relatiile dintre personaje. Ceea ce ne preocupa ne atrage atentia. Nevoile rezolvate sau cele care inca nu sunt constientizate nu reusesc sa mobilizeze. La fel este si in viata. Daca zece oameni intr-un bar discuta ceva se poate vedea ca fiecare se leaga de acea parte care are legatura cu ceea ce „il doare”.

Putem sti cand am ajuns la intelegerea ultima, cea mai corecta? Din pacate nu. Omul realizeaza ca a interpretat gresit doar cand reuseste sa depaseasca respectivul nivel de intelegere. In viata experientele avute, nevoile traite si atitudinea fata de ele realizeaza un joc complex. Daca lucrurile merg intre acceptabil si optim se poate spera ca omul sa dobandeasca o abordare mai rafinata reusind sa dea la o parte interpretarile mai putin elaborate si sa se apropie de o intelegere mai completa a unui anumit mesaj. Dar, exista si varianta cantonarii perpetue in acelasi nivel de intelegere si acest lucru se intampla chiar mai des decat ar trebui. Rareori avem sansa sa stim cat de bine sau de profund e inteles un mesaj. De aceea, desi e bine sa ne bazam pe convingerile avute nu strica lasata o portita deschisa oricarei informatii, in speranta ca odata va fi posibil sa ii dam o interpretare si mai aproape de adevaratul ei inteles.

Limitele suportabilitatii

Cat rezista un om? Cateva minute fara aer, cateva zile fara apa si cateva saptamani fara hrana. Dar la stres cat rezista? Cata suferinta poate duce un om? Aici raspunsul e ceva mai complicat. Unii oameni cedeaza imediat, altii reusesc sa traiasca zeci de ani cu dificultati. Nietzsche spunea ca „ce nu il distruge il face mai puternic” dar sa nu uitam ca pana la urma si-a cam subrezit sanatatea asa ca merita sa ne intrebam daca chiar avea dreptate.

Cand vorbim de suferinta sufleteasca nu prea exista repere obiective. Exista niste clasificari cu cele mai importante situatii de stress ce pot afecta viata unui  om dar  sunt confirmate doar statistic si mai putin cazuistic. Acestea iau in considerare niste valori medii ale intensitatii si duratei disconfortului resimtit.  E foarte posibil ca la majoritatea oamenilor pierderea serviciului sa fie mai stresanta decat un accident usor dar exista si exceptii. De ce exista astfel de diferente? Pentru ca suferinta este o traire subiectiva si depinde in ce masura este investit elementul care este afectat. Daca nu ne pasa de ceva ne doare mai putin ca i se intampla ceva.

De ce nu rezista toti oamenii la fel? Pentru ca nu le abordeaza toti la fel. Unii deja au experienta cu alte probleme asemanatoare si stiu cum sa faca pentru a-si reduce disconfortul. Incearca sa se detaseze de problema, incearca sa o priveasca din alt punct de vedere, se implica in alte activitati, povestesc si altora lucrurile care ii framanta, cer ajutorul celor din jur. La polul opus sunt persoanele care se lupta non-stop de unii singuri pana la final; ori e gata problema ori sunt ei gata.

Cum se dobandeste experienta? Cu noroc, cu ajutor si cu mult munca. De ce cu noroc? Pentru ca trebuie sa avem noroc sa nu dea peste noi o problema atat de mare incat sa ne invalideze pentru mult timp sau toata viata. Exista un anumit ecart intre resursele proprii si dificultatea problemei pe care oamenii il pot acoperi. Daca dificultatea problemei e cu mult mai mare decat resursele disponibile ale unei persoane atunci ea nu poate gasi o solutie in fata respectivei greutati. Daca omul are noroc viata ii va pune doar probleme care pot fi compensate de potentialul resurselor sale. De ce cu ajutor? Pentru ca uneori ceilalti pot sa ne dea solutii pe care doar cu greu le-am gasi de unii singuri. Daca nu e nici un sprijin la indemana atunci poate avem noroc sa avem suficient timp la dispozitie sa le putem rezolva singuri.

Cum cedeaza oamenii? Uneori brusc alteori treptat. Indiferent cum se intampla efectul este acelasi, omul isi schimba felul de a fi. Uneori devin excesiv de preocupati de anumite teme, alteori devin tematori sau tristi, alteori se refugiaza intr-o lume imaginara care se intalneste doar tangential cu realitatea celorlalti.

Creste rezistenta cu varsta? De obicei asa se intampla. Dar e bine de mentionat ca aceasta nu se intampla la toti oamenii si ca e posibil ca dupa o anumita varsta aceasta abilitate de a rezista greutatilor sa se diminueze.

Sunt multe aspecte care influenteaza capacitatea cuiva de a face fata unor probleme de viata. In mod curent avem tendinta sa privim mai critic oamenii care nu pot face fata acelorasi probleme cu care se confrunta majoritatea. O privire analitica nu strica dar in ceea ce priveste critica un pic de cumpatare e binevenita. Inainte de a critica am face un serviciu tuturor si chiar si noua insine daca am incerca sa intelegem care e cauza pentru care cineva cedeaza in fata unei probleme. Nu e vorba intotdeauna de rea-vointa sau neatentie, e posibil ca persoana deja sa fie fragilizata de probleme anterioare iar esecul la care am asistat sa fie paiul care face diferenta intre greu si prea greu.