Frica

Cat de importanta este frica pentru oameni? De ce exista atatea cuvinte care au legatura cu ea, chiar nu ajungea cuvantul frica si trebuiau sa mai existe si multe altele precum, neliniste, teama, temere, spaima, groaza, teroare, panica, anxietate?

Frica e considerata una din emotiile primare ale oamenilor. Indiferent de rasa, cultura, educatie toti oamenii traiesc aceasta emotie.  Dat fiind faptul ca e regasita la toti oamenii da o idee asupra importantei ei in evolutia omului ca specie si ca individ.

Bun, e clar ca e importanta dar totusi, ce e frica? In general dictionarele dau definitii ale fricii utilizand sinonimele ei dar aceasta abordare nu spune prea multe despre natura, rostul si dinamica fricii. Pentru a explora aceste aspecte trebuie luata in calcul fiziologia ei. Frica se spune ca este o emotie dar, in plus, se identifica prin cateva semne fiziologice: batai accelerate ale inimii, dilatarea pupilelor, incordare musculara, camp vizual restrans. De ce sunt aceste semne fiziologice asociate cu frica? Pentru ca frica a aparut in asociere cu idea de pericol. Toate acele reactii fiziologice pe care le consideram componente ale fricii sunt de fapt masuri prin care organismul se pregateste sa faca fata unui pericol.  De unde stie organismul ce masuri sa ia in fata unui pericol? A invatat de-a lungul timpului, unii vorbesc de o evolutie la nivel de specie, altii vorbesc doar de o conditionare ce are loc in timpul vietii. Trebuie amintit ca frica, in manifestarea sa cea mai autentica, este aceea in care integritatea fizica este amenintata. Si ce poate face un organism care este pus in fata unui pericol, in fata riscului unei suferinte fizice? Prima oara, face si el ce stie mai bine: fuge sau lupta. Pentru oricare din aceste doua variante era nevoie sa pompeze mai mult sange catre muschi pentru a-i pregati pentru efort, sa lase sa intre mai multa lumina in ochi pentru a vedea mai bine pericolul, sa isi restranga si sa isi focuseze campul vizual pe elementul periculos si sa neglijeze alte elemente care nu sunt importante in acel context. Elementele fiziologice asociate cu frica sunt exact parghiile fiziologice care pun in alerta organismul si il pregatesc sa fuga sau sa lupte cu un pericol fizic. Dar ce se intampla cand pericolul pare imens iar fuga sau lupta nu mai prea sunt o solutie? Apare o a treia reactie, starea inerta, ce se manifesta ca o forma de paralizie in care omul nu se mai poate misca. Aceasta paralizie este insotita de stari modificate de constiinta si uneori poate fi urmata de amnezie partiala sau totala.

Dar ce are fuga si lupta cu starea de paralizie? Unii au speculat ca povestea cu „a face pe mortul” este un raspuns evolutiv; adica de-a lungul evolutiei, oamenii s-au prins ca atunci cand nu exista posibilitatea de a fugi si nu exista sanse de a indeparta pericolul prin lupta, uneori, a ramane intr-o postura inerta poate aduce salvarea. Ceva argumente exista in acest sens. Povestea cu „a face pe mortul” in fata ursilor e deja intrata in legendele multor locuri iar mai recent in zone de conflict s-a constatat ca au existat cazuri in care oamenii au scapat nevazuti de numerosii inamicii care ii cautau pentru ca au ramas nemiscati si nu au incercat sa fuga ori sa lupte. Dar, pentru ca exista si un „dar”, aceste exemple spun doar o parte a povestii. Uneori daca ursul e foarte nervos sau infometat poate sfarteca si pe cei care raman imobili si de multe ori cei care se ascundeau de inamici au fost gasiti. Astfel, desi uneori a ramane inert poate fi mai benefic decat a fugi sau a lupta, sursa acestei reactii trebuie cautata si altundeva. Raspunsul pe care il da fiziologia este mult mai coerent: in cazul unei amenintari, aceleasi substante (hormoni eliberati in conditii de stress si neurotransmitatori) care ajuta la mobilizarea organismului si la pregatirea reacftiei de fuga/lupta, daca depasesc un anumit nivel, conduc la o stare de imobilitate. De ce anume depinde „nivelul” acestor substante? Aici intervine partea subiectiva, de perceptia amenintarii. Cu cat un element este perceput ca fiind mai periculos cu atat se secreta mai multi hormoni si neurotransmitatori ca sa asigure reactia in fata pericolului. Oamenii percep amenintarile in mod diferit si, daca unii fug, pun mana pe matura sau raman impietriti in fata unui soricel alti oameni au aceste reactii doar in fata unor pericole mai mari. Dincolo insa de subiectivisme exista si doua aspecte mai obiective, varsta si experienta de viata. Astfel, copii (datorita imaturitatii cerebrale) in cazul unor sperieturi ajung mult mai repede la starea de impietrire decat adultii; de asemenea adultii care au experimentat multiple evenimente percepute ca terorizante sunt mai inclinati sa ajunga in aceasta stare de imobilitate si disociere mentala.

Cele de mai sus lamuresc in mare cam ce e frica, cam cum a evoluat ea si ce reactii presupune fata de un pericol fizic. Dar frica nu poate fi cauzata doar de pericole fizice. Omul se sperie si de o amenda, si de posibilitatea de a ramane somer si de eventualitatea cresterii preturilor precum si din multe alte motive care nu au o influenta negativa directa asupra integritatii fizice. Cum se ajunge aici? Prin conditionari si asocieri. Daca amarata de potaie pe care a testat-o Pavlov s-a prins ca exista o legatura intre aprinderea unui beculet, sunetul unui clopotel, primirea unui mic soc electric si alti stimuli atunci cu siguranta oamenii pot mai mult decat atat. Oamenii au capacitatea de a gandi si in general o folosesc pentru a cauta explicatii si a face asocieri. Prin aceste asocieri oamenii ajung sa se teama de foarte multe lucruri. Preturi mai mari inseamna de multe ori in mintea omului ca mancarea, caldura si medicamente vor fi limitate, iar acestea sunt asociate cu conditii precare de viata si chiar cu probleme de sanatate.

In plus, frica oamenilor nu se refera doar la integritatea sau binele fizic. Oamenii sufera si de frica de a se face de rusine, de a-si pierde statulul social, de a esua in diverse initiative, si multe altele.

Se pare ca omul are multe frici. Pentru a simplifica oarecum lucrurile trebuie amintit ca exista frici innascute si frici dobandite. Cele innascute au legatura cu instinctul de conservare si cuprind frica de inaltimi, frica reptile, frica de paianjeni, frica de apa, etc. Cele dobandite pot sa fie diverse deoarece prin asocieri si conditionari omul poate sa fie speriat de aproape orice. O alta clasificare utila este cea a fricii de elemente fizice si a fricii cauzata de alte elemente decat cele fizice. Insa, indiferent de sursa lor din punct de vedere fiziologic, frica foloseste acelasi mecanism. Odata ce e perceputa amenintarea, concreta sau mai putin concreta, obiectiva sau mai subiectiva, creierul elibereaza substantele care au ca rol pregatirea organismului de fuga/lupta. In conditiile ancestrale cand omul se intalnea cu ursul in padure, respectivele reactii erau perfect adaptate pentru ca omul putea fugi de urs sau lupta cu el dar in conditiile vietii moderne in care, sa zicem, omul e speriat de perspectiva de a ramane somer, mecanismul nu mai e la fel de util pentru ca omul nu are de ce fugi sau cu ce lupta in mod concret. Si acesta nu e singurul neajuns. Toate acele substante care sunt eliberate de creier pentru a pregati organismul de fuga sau lupta sunt optim retrase din organism prin efortul fizic pe care il presupune fuga sau lupta. Astfel, in cazul fricii aparute la intalnirea cu ursul mecanismul e foarte bun, se secreta substantele care pregatesc corpul de efort, iar prin lupta sau fuga organismul scapa de pericol si in acelasi timp respectivele substante sunt retrase. In cazul fricii cauzata de elemente sau evenimente de care omul nu poate fugi sau nu poate lupta cu ele exista marele neajuns ca aceste substante raman in organism mult timp. Daca starea de frica persista o perioada mai lunga, cum este de exemplu spectrul somajului, atunci aceste substante se acumuleaza si afecteaza sanatatea organismului (in principal prin slabirea mecanismelor imunitare) dar si sanatatea mentala putand duce la aparitia diverselor tulburari psihice. In cazul ultimelor mecanismul fricii scapa de sub control partial sau total iar persoana nu il mai poate gestiona decat uneori, partial si cu mari dificultati.

O forma destul de frecvent intalnita  este cea a personalitatii suspicioase (paranoide) care se simte permanent amenintata (mai ales de catre alti oameni) si ca urmare isi ia nesfarsite masuri de siguranta sa nu sufere vreo pierdere.

O alta forma comuna de frica scapata de sub control este cea manifestata ca fobie. Daca in mod normal omul are frica de un element specific, sa zicem Grivei, cainele lu’ vecinu care l-a muscat acu’ o luna, in cazul fobiei frica trece de la elementul concret la toata clasa de elemente, astfel ca fobicul are frica de toti cainii indiferent ca sunt mari cat Grivei ori niste pui de pudeli complet inofensivi. Insa omul nu are doar fobii legate de elemente fizice, el poate avea si fobii sociale (frica de a iesi sau vorbi in public), fobii spatiale (inaltime, spatii largi sau inchise) dar si „specialitati” ca fobii legate de fenomene naturale (valuri, tunete, etc.) sau legate de starea de sanatate (fobia de boala sau de „de a nu innebuni”). In tot acest sir de belele exista si un lucru bun. Desi fobicului ii este frica de o clasa de elemente totusi aceasta are totusi anumite limite ceea ii permite persoanei suferind de fobie sa imparta lumea in „zone periculoase” si „zone sigure”. Astfel fobia se manifesta doar in anumite contexte iar daca omul se fereste de ele este destul de linistit si nu se prea vede ca i-ar fi frica de ceva. O manifestare apropiata de gasirea „zonelor sigure” este si portul amuletelor. Si in cazul amuletelor persoana simte o frica de ceva dar are convingerea ca portul amuletei o va ajuta sa faca fata unor diverse pericole.

O alta forma a fricii care e scapata de sub control este anxietatea. Aceasta presupune sentiment difuz de pericol vital iar in limbaj comun s-ar putea traduce prin prezenta cronica si difuza a fricii de orice elemente care ar putea cauza imbolnavirea si/sau moartea. Frica de moarte in sine nu inseamna anxietate pentru ca poate exista un element concret care in anumite conditii chiar poate cauza moartea. In anxietate insa acest pericol nu are o definire clara, poate fi orice, poate veni de oriunde, astfel ca omul e permanent tensionat si alertat ca ceva il poate afecta fatal.

Strans legat de anxietate dar uneori si de fobii sau alte tulburari mentale este si atacul de panica. In acest caz nu mai e vorba de sentimentul difuz de pericol ci de sentimentul mortii iminente. Atacul apare brusc, aparent fara nici o cauza externa iar persoana traieste toate modificarile pe care frica le genereaza pentru a pune organismul in stare de fuga/lupta precum si alte simptome fizice dar si cele de depersonalizare care apar in starea de „impietrire” in fata fricii. La cei cu atacuri de panica este specifica si frica a face atacuri de panica. Oamenii sunt speriati de gandul ca pot avea un astfel de atac si aceasta ii poate face de ras, nu pot sa gaseasca un loc protejat (daca sunt in trafic, de ex.) sau nu pot primi un prim ajutor. Aceste efecte conexe pot duce si la o incapacitare severa a vietii profesionale sau sociale.

Privind peste aceste forme de frica se poate constata ca omul poate avea frica de elemente concrete (obiecte, fiinte, etc.), frica de clasa de elemente concrete (ca in fobie), frica de incertitudini -posibilitatea de a se imbolnavi/deceda – ca in anxietate, frica de trairea de frica (ca in atacul de panica). Cu cat frica devine mai patologica cu atat omul se distanteaza mai mult de realitate si introducand multe elemente incerte in ecuatie ajunge sa se sperie de orice chiar daca sunt complet inofensive sau au un potential daunator foarte mic sau chiar improbabil.

Pentru cei care nu au avut astfel de trairi de frica sau nu le-au vazut niciodata la altii ar putea exista tentatia sa spuna ca ei ca oameni „normali” sunt scutiti de efectele pe care le are frica. Intr-un fel au dreptate, sunt scutiti de unele efecte ale fricii dar, nu de toate. Diversele intamplari neplacute din viata fac oamenii sa nu doreasca sa le repete, sa le fie frica de a trece prin acelasi gen de suferinte si de aceea frica cu sora ei buna, durerea, au grija sa indemne oamenii sa fie mai prevazatori. Acest fapt contribuie si la maturizarea oamenilor si se poate constata ca oamenii mai in varsta, cei care au o experienta de viata mai bogata, au trait mai multe evenimente neplacute sunt mai prevazatori decat adolescentii sau tinerii. Astfel frica, prin intermediul previziunii poate fi un dascal bun de-a lungul vietii.

In sfera „normalitatii” sociale frica are multe alte manifestari larg acceptate. Astfel asistam la proliferarea exponentiala a serviciilor si echipamentelor de securitate, a echipamentelor de protectie a muncii, a serviciilor medicale, a serviciilor de asigurari. Politistii, paznicii, garzile de corp, alarmele, camerele de supraveghere si multe altele sunt toate expresii concrete ale fricii oamenilor. De asemenea barile de protectie la masini, air-bag-urile, semnele de circulatie, balustrazile, echipamentele de protectie sunt tot expresii ale fricii dar se refera la traficul in comun sau la diverse conditii de lucru. Numarul mare de medicamente ce apar pe piata sau diverse proceduri medicale vin si ele sa potoleasca frica de boala sau frica de agravare a bolii. De asemenea exista o adevarata isterie a detergentilor, chimicalelor dar si produselor de igiena personala  care au rolul sa „omoare” toate bacteriile si orice vietuitoare (binenteles, excluzand animalele de companie 🙂  ) care ar putea sa fie o sursa de boala intr-o „locuinta moderna” de secol XXI. La fel de bine se vand si asigurarile de sanatate sau alte forme de securizare financiara pentru ca cine stie, „oricand se poate intampla ceva”. Adevarul este ca frica face casa buna cu comertul. Foarte multi producatori, comercianti sau alti profesionisti traiesc din frica oamenilor de a nu se rani, imbolnavi, ramane saraci, a se face de ras in fata celorlalti, etc.

Un alt domeniu in care frica e des uzitata este domeniul politic. Politicienii sunt mari artisti care si-au facut o arma din abilitatea lor de a genera situatii virtual sau real periculoase. In esenta mesajul provenit de la astfel de politicieni este destul de simplu: „Daca votati cu mine o sa aveti parte de lapte si miere, poate  chiar de varianta pamanteasca a Raiului dar, daca votati cu adversarii mei politici o sa va manance taxele, saracia, boala si drumurile pribegiei pe voi si copii vostri pana o sa va vina mintea la cap si o sa ma votati pe mine sau pe ai mei” 🙂  Unii ar fi tentati sa spuna ca exista manipulare dar nu este chiar asa relevanta. Sondajele de opinie insa releva ca oameniilor li se poate destul de usor induce frica. Nationalistii spun ca imigrantii o sa ia locurile de munca si sunt destui care o cred. Cei de stanga spun ca inegalitatile sociale sunt cauza tuturor relelor si saracii o cred. Cei de dreapta spun sa ne fie frica de pierderea libertatilor individuale si deseori lumea iese in strada pentru ele. Conservatoristii  spun ca doar controalele severe, si respectarea traditiei pot salva societatea de anarhie si natura instinctiva a omului si sunt destui care voteaza cu ei. Exemplele pot continua cu o lista lunga de tot. In toate aceste scenarii politicianul se erijeaza in salvator, cel care detine secretul Caii, iar avertismentele pe care le lanseaza sunt mijloace prin care manipuland frica oamenilor spera sa ii sperie ca sa nu voteze scenariile  promovate de alti politicieni.

Pana la urma se pare ca este destula frica in oameni si in lume iar efectele ei influenteaza oamenii mai mult decat isi dau seama. Unii oameni isi spun curajosi pentru ca nu simt frica, dar acest gen de curaj este mai aproape inconstienta, carenta empatica sau chiar patologie. Adevaratul curajos e cel ce simte frica, o intelege si decide sa actioneze impotriva ei. Daca trairea fricii aduce aminte de partea instinctiva din om, atitudinea omului fata de frica arata maturitatea si evolutia sa spirituala.

Schimbarea sociala

Ce este o schimbare? Poate semnifica multe lucruri dar in mare este o inlocuire a ceva cu altceva sau o trecere de la o stare la alta. Uneori schimbarile sunt percepute ca evenimente unice minore sau majore pe cand alteori au loc multiple schimbari care constituie o perioada de transformari.

La nivel social pana prin Evul mediu schimbarile erau mai degraba elemente punctiforme care de multe ori avea relevanta doar la nivel local. Cate un meserias mai imbunatatea axul la roata carutii sau un mecanism la un dispozitiv agricol dar in rest era liniste si pace. Omul putea fi aproape sigur ca lumea in care s-a nascut va fi in foarte mare parte o succesiune de evenimente repetitive.  Incepand cu perioada renascentista si ulterior continuandu-se revolutia industriala lucrurile au luat o alta intorsatura. Semintele schimbarii erau deja plantate cu mult inainte odata cu inceperea epocii explorarilor si colonizarilor care au fost stimulate de dorinta negustorilor si a regilor de a face bani. O serie de tehnologii, chiar daca nu erau deosebit complexe sau avansate au inceput sa circule dintr-o tara in alta, de pe un continent pe celalalt.

Astfel, istoria umanitatii poate fi legata de evolutiile din domeniul metalurgic. Initial metalele au fost asociate predominant cu armele si desi evolutia cunostintelor metalurgice a fost permanent stimulata sau in asociere cu domeniul militar, cu timpul prelucrarea metalelor a influentat si restul societatii. Utilizarea de metale noi si tehnologiile de prelucrare au fost si inca sunt domenii de actualitate. Incepand cu mici mecanisme de orientare pe mare, de masurare a timpului si continuand cu dispozitive sau utilaje complexe care inlocuiau munca omului metalele au fost strans legate de orice schimbare in istoria umanitatii. Pe langa evolutia din domeniul metalelor, a avut loc si un transfer de plante, de bunuri de larg consum, de noi materiale sau chiar de obiceiuri sociale sau legi.

Dar schimbarea nu e legata doar de idea de progres ci si cu cea de regres. Uneori castiga sau pierde toata lumea, alteori castigul unora poate fi pierderea altora. Migratiile popoarelor barbare au distrus civilizatii mult mai elevate iar perioada colonizarilor nu a fost chiar mana cereasca pentru cei colonizati. Deoarece schimbarea are si acest potential distructiv ea nu este la fel de dorita de toata lumea. Unii sunt aparatori ferventi ai ideii de schimbare, altii o urasc cu toata fiinta lor. Restul, cei mai multi dintre oameni, o privesc ambivalent. Schimbarea  poate fi si buna si rea astfel ca desi nu se pronunta categoric in favoarea sau defavoarea acesteia,  incearca sa profite de avantaje si sa evite dezavantajele.

Uneori schimbarile au loc consensual pentru ca aduc avantaje in diferite gradiente cam tuturor. E o schimbare ce are loc prin asimilare. Alteori schimbarile sunt initiate si impuse de un grup sau o persoana care se asteapta la anumite avantaje. Acesti initiatori iau atitudine fie pentru ca au anumite interese, fie pentru ca societatea e prea lenta. Deoarece schimbarile care aduc doar avantaje sunt mai rare si oricum nu prea incaiera oamenii punctul nevralgic se pare ca il constituie schimabrile care aduc si dezavantaje. In cazul in care exista un grup activ si o masa initial indiferenta implementarea schimbarii tot timpul naste reactii contrare. Se vorbeste mult de rezistenta la schimbare, fiind adesea asociata cu anumite optici mai inguste. Cei care nu vor schimbarea sunt prezentati ca persoane care nu inteleg mersul lucrurilor sau ca fiind atasati de valori perimate. Se poate intampla si asa dar acest punct de vedere e discutabil. Oamenii de obicei pot sa inteleaga mersul lucrurilor  iar atasamentul de valori are cel mai adesea o motivatie legata de un beneficiu.

Ce poate aduce negativ o schimbare? Sunt foarte multe feluri de consecinte neplacute dar in mare se refera la anumite elemente afective sau la pierderea unor beneficii. In primul caz oamenii pot refuza avantaje evidente, materiale sau de alt fel, din atasament fata de obiectul schimbarii. Omul nu este interesat de altceva mai bun pentru ca nu doreste sa schimbe cu nimic ceea ce deja are. In al doilea caz anumite persoane se pot opune schimbarii pentru ca le lezeaza castigurile, le reduce aria de influenta/control sau le afecteaza imaginea in fata celorlalti. Oamenii aflati in aceste situatii au tendinta de a se opune schimbarilor. Este mai greu de argumentat in favoarea schimbarii cand ea nu aduce doar beneficii ci doar inlocuieste anumite neajusuri cu altele. In acest moment apare suspiciunea si oamenii se intreaba de ce ar trebui sa lase ceva de la ei ca sa castige altii. Se deschid doua variante. Schimbarea este impusa sau negociata. Impunerea schimbarii necesita multe resurse pentru a o implementa si chiar si mai multe resurse pentru a o pastra deoarece permanent vor fi oameni care o vor sabota. Varianta negocierii incearca sa evite acest inconvenient. Desi ea depinde mult de fiecare context in parte, pentru a convinge pe cineva sa accepte o schimbare se pot face doar doua lucruri, sa i se garanteze conservarea avantajelor detinute sau, sa se negocieze garanteze alte beneficii in schimbul celor care vor fi pierdute. Cel mai simplu pare a garanta ceea ce omul deja are dar se poate intampla ca idea schimbarii sa afecteze tocmai acel lucru si varianta sa nu poata fi luata in considerare. Ramane varianta a doua, de a face un schimb, dar pentru ca aceasta sa reuseasca este nevoie sa fie gasite punctele de interes deoarece  conteaza nu doar ca schimbul sa se faca intre elemente de valori egale ci si ca cel afectat sa devina interesat.

In prezent societatea este un loc tot mai aglomerat si cu schimbari tot mai rapide. Linistea neschimbarii pe care o asociem cu mentalitatea din perioada evului mediu mai e la indemana doar daca ne mutam intr-o zona aflata departe de tehnologie sau de cerintele vietii actuale. Pana la urma se pare ca orice varianta am alege fiecare din ele are un pret…

Omul on-line

De o vreme incoace se aude ca guvernantii vor sa cheltuie multe sute de milioane de euro ca sa isi faca o pagina electronica. Suma e considerabila si dincolo de culorile pozitive in care este zugravita initiativa sunt o sumedenie de necunoscute. Multi sefi isi dau cu parerea, adesea in necunostinta de cauza si contradictoriu, astfel ca specialistii se uita putin cam lung la ei iar omul de rand intelege si el ce poate.

Zilele trecute a aparut o descriere mai detailata a proiectului:  eRomania

Se pare ca intentia este de a construi mai mult decat o pagina informativa a guvernului. S-ar dori punerea bazelor unei structuri „e-goverment” prin care sa se digitalizeze admnistratia publica. Ce inseamna asta? O baza de date unica la nivel national cu 300 de servicii electronice la care sa apeleze 25000 de institutii publice. Aceasta baza de date unica ar contine si toate datele publice ale fiecarei persoane detinute de diferite institutii. Persoana este identificata prin CNP iar institutiile ar avea acces la informatii in functie de nivelul de securitate la care au acces. Se mai vorbeste si de 3300 de ofiteri de e-guvernare care sa faca treaba in locul multor altor functionari de care administratia se va putea dispensa. De ce trebuie cheltuiti acesti bani? Unii spun ca pentru a face economii cu cheltuielile administrative.

Este o premiera acest gen de investitie? Da, pentru Romania. Insa oricat de dificil ar parea sistemul deja este implementat in mai multe tari din UE. Va fi un succes si in Romania? Probabil nu. Mai exact, nu din prima. Un astfel de proiect necesita analize foarte serioase si abordari foarte stricte si metodice. Pana acum administratia din Romania nu a dovedit decat foarte rar si pentru scurt timp astfel de veleitati. E foarte probabil, asa cum s-a intamplat si cu programele deja implementate in diferite institutii publice, ca acestea sa nu fie decat variante electronice ale documentelor tinute pe hartie. Cele doua tipuri de evidenta persista in multe institutii si e un adevarat calvar pentru angajati si pentru clienti.

Cat e de sigura o astfel de baza de date? Este exact atat de sigura pe cat de fara greseala vor fi cei care vor avea acces la ea. In UE anual apar in presa stiri despre diferiti functionari care in variate imprejurari pierd datele a mii sau sute de mii de oameni. Nu exista nici un motiv sa credem ca ai nostri vor face exceptie si nu vor da din cand in cand cu stangul in dreptul. Mai devreme sau mai tarziu cineva va uita un laptop sau stick de memorie pe undeva.

Ce abuzuri pot avea loc? Depinde doar de lipsa de profesionalism a operatorilor si de toleranta sistemului. Daca cineva va controla controlorii atunci mai sunt sperante dar, daca pe aceste functii vor fi numiti din nou nepoti si pile, care gresesc cu nonsalanta si scapa basma curata cu o promovare, viitorul cam are nuante albastrui intunecate.

Care ar fi avantajele? Sa speram ca vom scapa de hartia suprema din birocratia romaneasca: „adeverinta”. Adeverinta este expresia generalizata a neincrederii sistemului in om. Unii spun ca pana la proba contrarie omul e considerat nevinovat. Asa o fi la ei acasa, in tarile lor. La noi e putin invers. Pana la proba contrarie omul e suspect. Adeverinta este hartia cu care omul se disculpa, scapa de suspiciunea institutionala dovedind ca a fost copil cuminte si a facut tot ceea ce se astepta sistemul de la el.

Alte avantaje sesizabile? Se va diminua numarul de functionari. Mai putine documente la orice dosare. Sa speram ca toata lumea va lucra dupa acelasi formular si functionarii nu se vor mai uita ca la urs puscat la documentele venite din alte localitati sau judete. Se va diminua numarul de stampile si semnaturi necesare. Sa speram ca o tranzactie sau o  inmatriculare de masina va dura 15-20 de minute ca in multe tari UE si nu cateva zile ca in prezent. In general se intentioneaza ca toate activitatile administrative sa se desfasoare mai repede si cu mai putin cheltuiala.

Implicatii pe termen lung? Existenta a unui numar atat de mare de servicii administrative online va aduce in mediul virtual o proportie mai mare din totalul populatiei. Datorita unui numar mai mare de utilizatori si caracterului rapid si direct al internetului deciziile administrative si politice vor fi mai influentate de cei carora li se adreseaza. In statele care au inceput de mai mult timp acest fel de modificari in administratie deja se vorbeste de posibilitatea de a creste participarea cetatenilor sau chiar de a vota cu ajutorul internetului.

E mult? E putin? E greu de spus cat de reusit va fi sistemul si ce impact imediat va avea. Insa, ceea ce este mai usor de anticipat este ca treptat va schimba administratia si felul in care oamenii se vor raporta la ea. O sa avem destul timp sa vedem daca ne va place sau nu.

Societatea doica

Acum cativa ani circula pe email un spam-ulet despre nostalgiile cuiva trecut de varsta de 30-40 de ani. Sunt multe elemente nerelevante si incarcate de afectivitate dar exista si o parte care descrie un aspect interesant:

” Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca
noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si
cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am
aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din
greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special
sa nu fie desfacut de copii, nu ne`am spalat pe maini
dupa ce ne`am jucat cu toti cainii si toate pisicile
din cartier, nu am baut doar apa imbuteliata, ne-am
tavalit si balacit prin toate baltile si nu am tinut
cont de cate lipide si glucide mancam.”

Chiar si aici autorul ofera o abordare subiectiva. E drept ca majoritatea celor ajunsi in prezent au supravietuit la mare parte din intamplarile descrise mai sus dar asta nu inseamna ca nu au existat si cazuri  in care copii s-au  ales cu capul spart, o mana rupta, ceva crampe la stomac sau finalul a fost chiar mai putin fericit. Ceea ce insa este surprins foarte bine este absenta mesajelor de avertizare.

Ce mesaje de avertizare avem astazi? Este o nebunie ce poti gasi pe ambalajele si in instructiunile de folosire ale produselor, pe afisele din spatii publice sau pe alte semne de pe strada. Astfel, putem afla ca pungile de plastic in care sunt invelite produsele pot fi inghitie si duc la sufocare, de asemenea aceleasi pungi daca invelesc capul unei persoane pot duce la sufocare, mai aflam ca obiectele mici sau subansamble din obiecte mai mari (ex., jucarii mici sau roata de la masinuta de jucarie) pot fi inghitite de copii cu varste sub 3 ani putand cauza efecte letale. Mai aflam ca produsele electrice folosesc electricitate, ca obiectele de sticla se pot sparge, ca lichidele au sub influenta gravitatiei prostul obicei de a se varsa, ca focul poate cauza arsuri, ca vantul poate darama obiecte, ca nu e bine sa fie bagate in gura baterii, detergenti, insecticide si alte produse chimice, ca obiectele grele pot strivi, ca usile au uneori tendinta sa se miste chiar daca nu pune nimeni mana pe ele, ca geamurile pot face condens,  etc., etc., etc.

Cum s-a ajuns de la lipsa avertizarilor la aceaste liste nesfarsite care cel mai adesea nu fac decat sa reaminteasca oamenilor informatii care se presupune ca sunt deja cunoscute  pana la varsta adolescentei? Au oamenii o problema sau au fabricanti ori institutiile o problema? Adevarul este undeva la mijloc.

Istoric vorbind, exista tendinta sa apara mai multe avertizari pentru ca stiinta a progresat si a aflat modul de transmitere sau aparitie a unor boli. Sa nu uitam ca desi intuitii asupra existentei microbilor, au existat inca de pe vremea romanilor, existenta lor a fost confirmata prin observatie directa abia prin secolul XVII-XVIII. Abia cand s-a inteles ce fac acele microorganisme s-a gasit o explicatie coerenta de ce nu e bine sa treaca apele menajere pe langa fantani si de ce e bine ca oamenii sa se spele pe maini inainte de a lua masa. Pentru noi astfel de cunostinte tin de educatia pana la varsta de sapte ani dar nu a fost dintotdeauna asa. Daca citim istoria sistemului de canalizare din Londra, aflam ca au trebuit sa treaca mai multe epidemii de holera si ca raul Tamisa si tot orasul au trebuit sa puta infiorator pentru ca mai marii zilei sa investeasca, abia in sec XIX, intr-un sistem de canalizare care a facut orasul mai curat si oamenii mai sanatosi. Intre timp diferitele stiinte au progresat si mai mult si exista informatii despre efectele posibil nocive  despre multe alte lucruri: metalele grele, substantele chimice din apa si alimentatie, tigarile, alcoolul, gazele de esapament, radiatia unor produse electrocasnice, etc.

E adevarat ca, cu cat oamenii cunosc mai multe tind sa previna mai multe dar, putini oameni au vocatie de cercetatori sau o curiozitate nesfarsita despre astfel de lucruri. Cum ajung la ei aceste informatii care ii pun in garda? Una din surse sunt stirile din media, daca apare o stire ca cineva s-a electrocutat ca i-a picat veioza in cada restul invata ca e bine sa nu mai puna obiecte electrice pe langa ei cand fac baie. O alta sursa sunt chiar informatiile gasite pe diferite produse, ambalaje sau carti tehnice. Dar, de ce firmele producatoare fac acest efort sa arate ca produsele lor reprezinta un potential pericol? Pentru ca au o grija nesfarsita fata de clienti? Pentru ca vor sa le creasca nivelul de anxietate? Nu. Acele avertizari functioneaza ca si masuri de siguranta pentru firma. Odata scrise, indiferent cat ar parea de stupide, ele disculpa firma de responsabilitatea pentru eventualele procese pe care le pot initia cei care au patit ceva cu un anumit produs si se gandesc sa ceara despagubiri producatorilor.  Partea si mai interesanta este ca astfel de avertizari, odata cu cresterea comertului international si aparitia corporatiilor, duc la un efect transcultural. Daca o corporatie este data in judecata de un om consumator de aiurea, corporatia va introduce o avertizare pe toate produsele care pot conduce la reclamatii similare ajungand sa influenteze oamenii din culturi diferite sa gandeasca asemanator.

Se pare ca progresul stiintei, educatia, stirile, corporatiile si frica de avocati fac lumea tot mai mica si mai asemanatoare. E bine ca se doreste prevenirea unor suferinte inutile dar adesea motivatiile avertizarilor au si o componenta financiara semnificativa, firmele se feresc sa plateasca daune, institutiile pot castiga bani daca reusesc sa faca oamenii sa gandeasca mai responsabil,  nu provoaca daune si sunt mai sanatosi. Dar, exista si un efect secundar ce nu trebuie neglijat, oamenii devin tot mai nesiguri, mai stresati si mai cusurgii. Poate de aceea, nu este deloc surprinzator sa constatam ca societatea doica care pare ca ar vrea sa pazeasca oamenii de toate relele, aduce un altfel de  neajuns, oamenii isi pierd spontaneitatea si capacitatea de a se bucura. Se pare ca Dante avea dreptate, intentiile bune nu sunt suficiente pentru o lume mai buna si desi foarte probabil ca acum construim si traim intr-o lume mai sigura e pacat ca, coplesiti de avertizari peste avertizari, nu mai apucam sa ne bucuram de ea.

Treptele spiralei

Cat de mult se schimba lucrurile si cat de mult se schimba felul in care le privim? Unde este schimbarea, in afara sau inlauntrul omului? Un tanar spunea odata ca desi era la sfarsit de facultate i se parea ca are inca foarte multe de invatat iar acest lucru i se parea amuzant pentru ca tot el isi amintea ca la varsta de 17-18 ani avea convingerea ca stie tot ce are nevoie. Bun, si cum ajunge omul de la sentimentul „stiu tot” la sentimentul „uau, ce mare e lumea”? Chiar e posibil vreodata sa „stim tot”? Nu prea. Si atunci, de unde izvoraste acest sentiment subiectiv? Ce inseamna acel „tot”? In primul rand e destul de limpede ca „tot-ul” din mintea unui om nu prea are nimic de a face cu „tot-ul” obiectiv. E posibil ca omul sa aiba vreo specializare si sa stie mult in acel domeniu dar aceasta nu este suficient pentru ca orice fenomen poate avea nenumarate fatete el putand fi abordat cu ajutorul cunostintelor din mai multe domenii.

Daca omul nu stie tot, de ce uneori are aceasta impresie ? Pentru ca e mai putin preocupat de suma totala a cunostintelor si e mult mai preocupat de suma cunostintelor relevante. Undeva se aprinde un beculet in capul omului care ii spune ca deja stie cam tot ce este important intr-un domeniu si chiar daca ar mai fi ceva zone pe care nu le-a acoperit acelea nu sunt asa importante si se poate dispensa de ele sau cel putin le mai poate neglija o vreme. Ca urmare impresia subiectiva ca stie tot se bazeaza pe impresia subiectiva ca stie toate aspectele relevante pentru un anumit domeniu, situatie. Si la aceasta convingere cum se ajunge? Prin abilitatea de a explica si controla. Daca un om are suficiente cunostinte pentru a-si explica satisfacator o anumita realitate ori rezultat poate avea impresia ca a inteles esenta problemei. Daca cumva, prin intermediul cunostintelor detinute mai poate si controla, influenta, o anumita realitate ori rezultat atunci deja poate avea impresia ca este un fel de guru in respectivul domeniu.

In mod aparent paradoxal, cu cat domeniul vizat e mai mic si explicatia e mai vaga cu atat mai repede omul poate avea convingerea ca e o autoritate in respectivul domeniu. Ca exemplu frecvent, e suficient sa urmarim o parte din omuletii din showbiz, sport sau media care in interviuri debiteaza bolovanii cu pretentii de pietre filosofale. La fel e si nea Ilie fost la scularie, astazi paznic cu juma de norma; dupa un pahar de vorba aflam care este in opinia sa axis mundi si de unde ni se trag toate.

Ce poate fisura aceast gen de convingere subiectiva? De obicei ni-se trage de la pierderea abilitatii de a explica sau nevoia de detalii. Si atunci care sunt posibilitatile ce se deschid? Ori omul isi simte limitele „teoriei” si prefera sa stea intre ele, ori omul iese in afara teoriei sale si incearca sa o imbunatateasca. Prima varianta e drum inchis asa ca nu merita dezbatuta prea mult. A doua varianta implica intrarea omului intr-un proces de crestere.

Cum vizualizam cresterea? Sunt cateva imagini aproape standard: linia dreapta ascendenta ce pleaca din partea stanga jos a graficului si tinde catre infinit in partea dreapta sus a graficului, mai avem spirala care incepe undeva jos si se tot ridica, si mai este si imaginea treptelor care este de fapt o variatie de la prima varianta. Aha, deci asa creste si omul, continuu si constant. Poate ca se mai intampla si asa dar acestea sunt mai degraba exceptii. Cel mai adesea omul evolueaza intr-o ciclicitate de pasi cantitativi si calitativi. Adica exista niste perioade cantitative in care se acumuleaza informatii iar apoi urmeaza pasul calitativ, momentul cand se formuleaza concluzia. Apoi din nou urmeaza o perioada de acumulare si apoi o noua „luminare”. Modelul aduce cu imaginea dezvoltarii in trepte dar exista si cateva mentiuni. Modelul treptelor uita sa ne spuna ca nu toti oamenii parcurg un numar egal de trepte in viata si acelasi model uita sa ne spuna ca in viata reala treptele mai merg si in jos nu doar in sus.

Cum recunoastem un om care strabate o perioada de acumulari si face saltul calitativ? Prin abilitatea de a formula o interpretare mai buna si mai profunda a diverselor fenomene. Cum recunoastem un om blocat intr-o anumita treapta cantitativa si incapabil sa faca saltul calitativ? Prin prezenta sindromului „mai mult si mai mare”. Sunt oameni care isi aduc in preajma lor cantitati mai mari (si de obicei tot mai scumpe) din acelasi fel de lucruri, haine, bijuterii, masini, case, etc. Cum recunoastem un om care are o perioada de involutie? Prin prezenta starilor afective negative, frustrare, agresivitate, si tendinta de abordari mai simpliste. Desi unele variante par mai rozulii ca celalalte, omul are nevoie de toate trei pentru a putea dobandi o intelegere mai corecta a cuvantului „stiu” si in plus, nici o varianta nu e definitiva, toate sunt doar pasi intr-o transformare continua.