Emigrantul

De ce emigreaza oamenii? Cine sunt cei care emigreaza? Sunt cei care emigreaza la fel cu cei care prefera sa stea acasa? Este emigrarea o solutie?

Oamenii bantuie pe acest pamant de cand se stiu; nu are importanta daca se ia in calcul varianta biblica ori cea evolutionista pentru ca ambele releva nenumarate migratii. Ce ii face pe oameni sa lase in urma un loc si sa doreasca sa vada alte orizonturi? Acum mii de ani problema se punea destul de simplu, oamenii erau in grupuri de vanatori/culegatori care stateau intr-un loc atat timp cat respectivul loc le asigura acoperirea nevoilor. De obicei nici nu aveau un loc fix ci mai degraba aveau un teritoriu pe care se miscau periodic in functie de anotimp, migratiile unor animale ce puteau fi vanate, coacerea anumitor plante ori fructe, etc. Aceasta organizare nomada persista si in prezent in diferite regiuni ale lumii si la diverse populatii dar de cateva mii de ani, odata cu aparitia agriculturii a aparut si o organizare mai sedentara care presupunea ca oamenii sa nu se mai plimbe dupa diferite animale si sa fuga de intemperii ci sa cultive diverse plante si sa isi construiasca adaposturi care sa ii protejeze permanent. Ar fi cam prea mult sa spunem ca cele doua organizari, nomada si sedentara, s-ar exclude una pe cealalta. Adevarul este dincolo de conflictele inerente dintre cele doua tipuri de comunitati (care era un alt motiv pentru a migra) ele au coexistat in trecut si inca o mai fac si in prezent. In acelasi timp, indiferent de care comunitate am discuta, rareori ele sunt un grup omogen cu membrii la fel de plimbareti ori asezati. Cu cat aceste grupuri erau mai mari cu atat specializarea pe diverse activitati ii facea mai diferiti. Chiar si in comunitatile de vanatori nomazi erau indivizi care mai mult stateau pe langa colibe ocupati sa repare armele ori sa pregateasca animalele vanate iar, in comunitatile mai sedentare de agricultori, erau indivizi mai preocupati sa se plimbe cu comertul de cereale ori cu cresterea unor animale care trebuiau pascute pe arii destul de mari. Din acest punct de vedere reiese ca toti ne tragem de mai demult ori mai recent dintr-o populatie de nomazi astfel ca teoretic toti ar trebui sa avem aceasi tendinta ori disponibilitate pentru a emigra.

Oamenii, exceptand poate durata medie de viata si nivelul de educatie, nu s-au schimbat prea mult. De asemenea nici motivele pentru care oamenii isi fac bagajele de emigrare nu s-au schimbat prea mult. Emigranti care isi parasesc locurile de bastina din cauza unor catastrofe naturale ori suprapopularii, cei care cauta un trai mai bun ori au obligatii profesionale, cei care fug de anumite opresiuni, aventurierii, cei care cauta sa ajunga la rude/prieteni care au emigrat inaintea lor, ori sa se regaseasca cu perechea de peste mari si tari exista demult. Singura categorie  care a luat amploare mai mult in ultimul timp sunt cei care pleaca pentru a se educa. Nici acest tip de migratie nu e ceva complet nou pentru ca este precedat de modelul calatoriei de initiere in care o persoana, de cele mai multe ori tanara, pleaca cu un bagaj restrans, cateva povete si o sete mare de cunoastere undeva in departari pentru a ajunge la cunoastere prin intalnirea cu unul sau mai multi intelepti. Si natura oamenilor si motivele pentru a emigra au ramas destul de constante de-a lungul istoriei dar numai dupa aparitia mariilor migratii facilitate de mijloacele societatii industrializate s-a pus in evidenta ca nu toti oamenii vad la fel idea emigrarii si ca ar exista anumite cauze pentru aceasta diferenta.

Printre cauzele mentionate cele mai frecvent ca ar sta la baza acestei diferente sunt aspectele legate de genetica si personalitate. S-a vorbit astfel de o „gena” a calatorului ori aventurierului dar si de un anumit profil de personalitate a celor care emigreaza. Cele doua nu ar fi complet disociate pentru ca in viziunea unora trasaturile de personalitate ale emigrantilor ar fi un efect al prezentei genei calatorului/aventurierului in acele persoane.  S-a emis si o ipoteza in acest sens (gene flow hypothesis) dar situatia ramane la fel de nelamurita. Este posibil ca prezenta unei gene (sau mai multe) sa duca la o dorinta mai mare de a calatori sau de a experimenta diverse aventuri si in acelasi timp sa conduca la anumite trasaturi de personalitate dar, este de asemenea posibil emigrarea sa aiba la baza anumite trasaturi de personalitate dar acestea sa nu aiba nimic de a face cu genele ci mai degraba cu cei care au jucat rolul de parinti ori cu experientele de viata avute.

Deoarece povestea cu genele este interesanta dar inca nu are un raspuns clar ar mai ramane de vazut care e povestea cu personalitatea. Aici datele par ceva mai concludente. Aceasta ipoteza este interesanta si pentru faptul ca desi multi oameni traiesc in conditii asemanatoare si trec prin evenimente similare totusi doar pentru o parte dintre ei emigrarea pare o solutie. Cei mai nemultumiti, mai deschisi spre experiente noi, mai extrovertiti, mai orientati spre munca, mai doritori  sa se realizeze, mai stresati de obicei emigreaza. Pe de alta parte, cei mai introvertiti, mai conformisti, mai dependenti de legaturi sociale, cu valori familiale mai puternice prefera sa ramana.  Evident ca aceasta ar fi o tipologie simplista pentru ca in realitate si cei care nu se potrivesc profilului se intampla sa emigreze. Desigur ca plecarile lor sunt mai lipsite de aventura, prefera sa plece mai aproape si pe perioade mai scurte, prefera sa plece cu contracte de munca in loc sa se urce in primul tren care trage in gara, prefera sa plece la rude sau prieteni deja stabiliti in strainatate in loc sa fie primii din tara lor undeva la capatul lumii. Concluzia pare a fi ca emigrantul e impins de ceva ce este sau considera ca fiind neplacut sau/si e foarte atras de ceva ce ii pare mult mai atractiv decat ceea ce are. El fie se simte impins sa emigreze ori considera ca ar avea un raport defavorabil intre aspiratii si realizari.

Este emigrarea o solutie? Poate fi. Insa nu intotdeauna, nu pentru oricine si rareori fara efecte secundare nedorite. Avantajele sunt mult mai evidente pentru cei care au intampinat conditii foarte vitrege in locul de bastina si reusesc sa obtina un trai relativ decent dar, nici pentru acestia nu exista garantia ca totul e doar roze. Indiferent ca plecarea se face intempestiv sub imperiul unor amenintari, fie ca se face in urma unor planificari, nelinistea insoteste permanent pe cei care pleaca. Apoi urmeaza dificultatile adaptarii si, in ciuda faptului ca multi prefera sa munceasca din greu pentru a se realiza si cauta sa nu discute despre diverse nemultumiri aparute in noua tara, tot acest efort nu ramane fara urmari si mai devreme sau mai tarziu destul de multi resimt un sentiment de tristete, remuscare ori nostalgie. In plus, pentru cei care pleaca inainte de varsta adulta (ori sunt insuficient maturizati) dar si pentru copii nascuti din familiile de emigranti mai apare si problema conflictului dintre valorile promovate de famililie si cele din tara de adoptie. Cei care simt ca totul e perfect in noua tara, fie au avut probleme serioase in tara de origine, fie asociaza tara de origine cu un sentiment negativ, fie au stat doar putin timp printre straini, fie s-au multumit cu relativ putin si inca nu au trezit sentimentul de concurenta al bastinasilor, fie sunt niste persoane deosebit de talentate ori norocoase.

Se pare ca pana la urma emigrarea e doar uneori un drum presarat cu petale de trandafiri. Mult mai adesea pare a porni din lipsuri si nemultumiri, continua cu multa munca si aduce atat beneficii cat si neajunsuri. E un drum al cautarii de mai bine in care omul, in mod mai mult sau mai putin voluntar, iese din tiparele in care a crescut si ajunge sa invete ceva mai mult despre sine. E adesea un drum in care lipsa de repere e compensata doar de vointa spre o aspiratie de mai bine ori de fuga de o amintire neplacuta.

Stereotipii despre romani

Romanii sunt o figura aparte in peisajul european. Multi straini ne cunosc sau cunosc povesti despre noi. Uneori aceste povesti sunt de bine dar numai uneori. In mentalul colectiv european contemporan predomina conotatiile negative cand vine vorba de ai nostri. Suntem pusi alaturi de albanezi, rusi, tigani sau alte etnii/nationalitati cu mai putina faima buna. Saracia, lipsa de educatie, tendinta spre infractionalitate, coruptia sunt cateva din temele ce vin in capul unora dintre europenii care sunt speriati de pericolul romanesc. Binenteles ca exista si opinii favorabile fata de romani, pentru ca uneori impresioneaza prin munca, abilitati ori prin atitudinea deschisa.

Cum s-a ajuns la aceasta situatie? Unii oameni de prin Europa au tendinte xenofobe si niciodata nu au iubit prea mult strainii ce au ajuns pe la ei. Au si ei xenofobii lor, ii avem si noi pe ai nostri, asa ca pana aici suntem cam la fel. Unele voci o sa spuna cat de primitori sunt romanii dar valul de asiatici si africani saraci care intra pe piata fortei de munca romanesti e doar la inceput si o sa vedem in urmatorii ani cati dintre noi sunt cu adevarat toleranti la straini. Dincolo de o oarecare asemanare in ceea ce priveste toleranta fata de straini sunt si cateva diferente. Ai nostrii au umblat prin tarile europenilor, ei nu au prea venit pe la noi. Ai nostri s-au mutat la ei, ai lor nu s-au mutat la noi. Ai nostri au lucrat pentru ei, ai lor nu au lucrat la ai nostri (cu cateva exceptii prin transnationale). Ai nostri au mai invatat cate ceva de la ai lor, ai lor au invatat mai putin de la ai nostri. Ai nostri au facut mai multe balarii pe la ei decat au facut ai lor pe la noi. Ne place sau nu cam asa stau lucrurile.

Dar, avem si niste scuze. Comunismul ne-a limitat accesul la informatie si dezvoltarea sociala fireasca. Nu toti cei care au contribuit la o imagine defavorabila a Romaniei sunt romani, mai sunt si rromi. Avem guverne corupte, tara e saraca asa ca trebuie sa emigram. Acest gen de scuze contin o parte de adevar dar acest lucru nu ii incanta prea mult pe europeni. Ei pot admite ca am avut si avem probleme dar le este mult mai greu sa accepte ca problemele noastre sa devina si problemele lor. Daca stam putin sa ne gandim, rezerva lor e de inteles.