Privirea si vederea

Este a privi egal cu a vedea? Am fi tentati sa dam un raspuns afirmativ. Normal, daca privesti un lucru il si vezi. Dar daca privim mai multe lucruri? Am fi tentati sa dam tot un raspuns afirmativ. Omul nu are probleme sa priveasca mai multe obiecte deodata si sa le si retina. Dar daca am privi o imagine complexa cu o multitudine de elemente? Daca am raspunde tot afirmativ am gresi. Privind un peisaj, o perspectiva urbana ori un grup mai mare de oameni se poate remarca ca nu toti oamenii remarca aceleasi elemente si ceea ce scapa unora este vazut de catre ceilalti.

Carui fapt se datoreaza aceste diferente? De ce privind la aceleasi lucruri oamenii le scapa pe unele din vedere dar sunt atrasi de altele? Ar parea ca sunt o multitudine de motive pentru aceste diferente dar toate isi au originea in varietatea de semnificatii acordate. Si atunci, ce este o semnificatie? Cred ca in acest context cel mai bine i se potriveste definirea ca valoare simbolica a unui lucru. Valoarea simbolica este o apreciere subiectiva. Acest subiectivism are mai multe surse: nevoile, educatia/profesia si cultura.

Nevoile sunt niste manifestari destul de deranjante si de obicei nu se lasa pana nu fac oamenii sa ia masuri  pentru a le diminua. Din cauza ca sunt atat de presante cel mai adesea oamenii sunt influentati de ele si sunt orientati spre obiectul nevoilor chiar mai mult decat isi doresc. Un om flamand vede prima oara mancarea, un om sarac  va remarca belsugul sau lipsa grijilor. Cu astfel de nevoi mai simple, mai directe, legatura dintre ele si lucrurile care atrag privirea este mai usor de urmarit. Lucrurile devin mult mai complicate cand intervin nevoi mai complexe cum ar fi nevoia de securitate, de frumos, de dominare, de respect. Rezolvarea acestor nevoi este influentata si de nivelul de educatie si tipul de cultura la care are acces persoana.

Educatia nu se rezuma la plicticoasele ore din scoala cand se enumara nesfarsite ecuatii, formule si alte date oarecum sterile care mai devreme sau mai tarziu vor fi uitate. Educatia este in primul rand accesul la informatie. De aceea nu este vorba doar de educatia formala ci de totalitatea informatiei cu care cineva vine in contact la scoala dar si din carti, reviste, pagini web, emisiuni TV sau radio. Cu cat o persoana vine in contact cu mai multa informatie si retine mai mult din ea, cu atat orizontul de semnificatii este semnificativ este largit. Uneori aceasta informatie ramane doar la nivel de cultura generala, alteori ajuta persoana sa practice o anumita profesie. De aici pana la „defectul profesional” mai este doar un pas. Cultura generala doar arata multitudinea de semnificatii a diverse lucruri pe cand un profesionist inrait poate avea tendinta de a vedea predominant prin prisma cunostintelor sale profesionale. Cand se viziteaza un oras strain un om cu ceva cunostinte de arhitectura poate identifica diferitele genuri de cladiri dupa aspectul lor exterior pe cand un arhitect poate remarca atat elementele estetice dar si cele care ii descriu structura cladirii, materialele utilizate sau de ce s-a optat pentru anumite solutii constructive.

Diversele culturi cu care se vine in contact modifica si ele perceptia lucrurilor. Acest lucru nu apare foarte evident pentru cei care nu au iesit decat foarte rar din propria cultura sau pentru turistii care trec in mare viteza prin hoteluri de cinci stele, restaurante care le ofera mancarea de acasa sau un meniu mai putin traditional sau obiective turistice intesate cu kitsch-uri. A calatori nu inseamna a face poze cu propriul grup sau persoana avand ca fundal diverse cladiri sau peisaje dupa care se alearga frenetic pentru a bifa lista de obiective si a umple bagajele de suveniruri. Adevarata calatorie inseamna a intelege semnificatii. A intelege cum vad alti oameni lucruri din jur, lumea sau viata. Cu cat un om are  acces la mai multe culturi cu atat poate intelege mai mult din ceea ce priveste si poate fi atras de detalii care scapa celor nefamiliarizati cu traditiile diverselor grupuri umane.

Se pare ca nu vedem tot ceea ce privim. Nevoile si defectele profesionale ne imping spre temele lor preferate pe cand educatia si accesul la diverse culturi ne pot largi campul de semnificatii. Dar subiectivismul uman nu se opreste aici. Rareori lucrurile vazute raman in memoria omului in adevaratul lor context. Este deja un fapt verificat ca depozitiile martorilor isi pierd mult din obiectivitate la trecerea a mai mult de 24 de ore de la urmarirea unui anumit eveniment. Se uita detalii, se reorganizeaza sirul evenimentelor, se modifica locul diverselor lucruri. Si acest fenomen nu are loc doar in cazul martorilor ci si in cazul unui simplu privitor. Fara sa vrea mintea umana are tendinta de a modifica memoriile, de a reduce nefamiliarul la familiar, de a diminua si elimina anumite detalii sau, de a face asocierea cu alte lucruri asemanatoare vazute in alt context.

Hmm, nu vedem tot ce privim si nu retinem corect multe din cele pe care le vedem. Romanii au simtit ei ceva despre subiectivismul uman si au spus ca „degustibus et coloribus non disputandum est”. Ceea ce parea o recomandare politicoasa, are insa si un substrat real si implicatii chiar si dincolo de cele intuite de cei din antichitate.

Putinatatea cunoasterii

Ce putin cunoastem despre cunoastere. Avem o multime de termeni si clasificari care lamuresc unele aspecte dar multe altele raman doar niste cutiute in care stim ce intra, vedem ce iese dar nu intelegem procesele care au loc, cum functioneaza ele si care ar fi substratul biologic al acestora.

Atitudinea comuna presupune ca in general cunoasterea este usor de definit. De asemenea se traieste cu impresia ca in prezent cunoasterea este foarte avansata. Este un pic de adevar in ambele propozitii. Cel mai usor definim ceva prin sinonimul sau si problema pare rezolvata. Ce este a cunoaste? Este a sti. Raspunsul e corect. Si ce este a sti? De aici problema intra in detalii mai putin clare.

Filosofia a dezvoltat o intreaga ramura pentru studiul cunoasterii. Aceasta ramura, epistemologia, se straduieste sa raspunda la mai multe intrebari: ce este cunoasterea? cum se ajunge la cunoastere? ce cunosc oamenii? cum constientizam ceea ce cunoastem? Pentru lista de intrebari sa zicem ca exista un oarecare acord dar raspunsurile la ele sunt dintre cele mai diverse. De ce? Pentru ca diferite curente de gandire au dat diferite explicatii dar inca nu s-a putut demonstra  care ar fi cea corecta. Se face apel la concepte abstracte ca adevar, convingere, ratiune care, desi par convingatoare la randul lor sunt la fel greu de definit si de cuantificat. Oare rezulta cunoasterea doar din experienta, oare o exista si cunoastere apriorica? Multe variante de raspuns, putine certitudini. Pana la urma, citind diverse astfel de teorii omul cam tinde sa dea dreptate scepticilor: cunoasterea umana este limitata.

Filosofic e greu sa lamurim cum sta treaba cu cunoasterea. Poate reusim sa intelegem cum are loc cunoasterea din punct de vedere biologic. Din pacate nici in domeniul acesta nu se stiu prea multe. In general nu mai prea exista dubii ca organul principal al cunoasterii este creierul dar ce se intampla exact acolo e o alta enigma. In ultimii ani s-au facut descoperiri interesante dar dincolo de o localizare aproximativa a diverselor functii inca sunt multe de descoperit. De exemplu cunoasterea nu poate avea loc fara memorie si inca nu e sigur unde ar fi localizata, daca e intr-un loc sau in mai multe, sau cum se realizeaza memorarea informatiilor. La fel de cetoasa este si intelegerea felului in care se dezvolta limbajul, cum au loc operatiile de analiza sau sinteza, cum se iau deciziile, cum se formeaza convingerile, etc. Pana la urma ce cunoastem?

Am putea avea impresia ca poate inca nu stim totul despre stiintele legate de cunoasterea omului sau a viului in general dar lucrurile stau mult mai bine in celelalte stiinte. Multitudinea de detalii tehnice prezente in viata de zi cu zi poate induce in eroare. E adevarat se stiu multe, exista multe aplicatii ale unor fenomene fizice dar mecanismul fenomenelor este doar presupus  si nu cunoscut. Se cunosc proprietatile si aplicatiile gravitatiei dar inca nu e limpede cum are loc… Cand se trece putin sub suprafata lucrurilor ceea ce este perceput ca si cunoastere solida face loc la supozitii.

Odata de mult un domn de bine cu multe titluri academice dar mai putina onestitate stiintifica afirma cu tarie in public: „Astazi suntem la jumatatea drumului spre cunoasterea totala in domeniul nostru”. Ce spunea chiar dadea impresia de coerenta. Toata lumea pricepe cuvintele „astazi”, „jumatate”, „total”, „domeniu”. Utilizand logica bunului simt se poate face un calcul aproximativ. Respectiva disciplina a aparut acum o suta de ani iar acum suntem la jumatate. Apoi facem o supozitie si consideram ca progresul cunoasterii va mentine acelasi ritm ca si pana acum. Si, terminam calculul spunand ca respectiva disciplina va ajunge la apogeul cunoasterii in urmatoarea suta de ani. Simplu si clar. Aritmetica de clasa a doua. Lumea se simte bine, se rontaie fursecuri, se impart felicitari pentru cei merituosi, se fac planuri de viitor. Undeva intre ei sta si scepticul caruia ii vine sa strice cheful la toata lumea cu  o intrebare de bun simt. Cum putem sti care este jumatatea unui drum daca inca nimeni nu l-a parcurs pana la capat?

Nu avem acest raspuns. Doar ca, atunci cand vine vorba de cunoastere, unii oameni au atat de multa nevoie de certitudini incat le creaza chiar si acolo unde nu sunt.

Societatea doica

Acum cativa ani circula pe email un spam-ulet despre nostalgiile cuiva trecut de varsta de 30-40 de ani. Sunt multe elemente nerelevante si incarcate de afectivitate dar exista si o parte care descrie un aspect interesant:

” Este uimitor ca inca mai suntem in viata, pentru ca
noi am mers cu bicicleta fara casca, genunchiere si
cotiere, nu am avut scaune speciale in masini, nu am
aruncat la gunoi bomboanele care ne cadeau din
greseala pe jos, nu am avut pastile cu capac special
sa nu fie desfacut de copii, nu ne`am spalat pe maini
dupa ce ne`am jucat cu toti cainii si toate pisicile
din cartier, nu am baut doar apa imbuteliata, ne-am
tavalit si balacit prin toate baltile si nu am tinut
cont de cate lipide si glucide mancam.”

Chiar si aici autorul ofera o abordare subiectiva. E drept ca majoritatea celor ajunsi in prezent au supravietuit la mare parte din intamplarile descrise mai sus dar asta nu inseamna ca nu au existat si cazuri  in care copii s-au  ales cu capul spart, o mana rupta, ceva crampe la stomac sau finalul a fost chiar mai putin fericit. Ceea ce insa este surprins foarte bine este absenta mesajelor de avertizare.

Ce mesaje de avertizare avem astazi? Este o nebunie ce poti gasi pe ambalajele si in instructiunile de folosire ale produselor, pe afisele din spatii publice sau pe alte semne de pe strada. Astfel, putem afla ca pungile de plastic in care sunt invelite produsele pot fi inghitie si duc la sufocare, de asemenea aceleasi pungi daca invelesc capul unei persoane pot duce la sufocare, mai aflam ca obiectele mici sau subansamble din obiecte mai mari (ex., jucarii mici sau roata de la masinuta de jucarie) pot fi inghitite de copii cu varste sub 3 ani putand cauza efecte letale. Mai aflam ca produsele electrice folosesc electricitate, ca obiectele de sticla se pot sparge, ca lichidele au sub influenta gravitatiei prostul obicei de a se varsa, ca focul poate cauza arsuri, ca vantul poate darama obiecte, ca nu e bine sa fie bagate in gura baterii, detergenti, insecticide si alte produse chimice, ca obiectele grele pot strivi, ca usile au uneori tendinta sa se miste chiar daca nu pune nimeni mana pe ele, ca geamurile pot face condens,  etc., etc., etc.

Cum s-a ajuns de la lipsa avertizarilor la aceaste liste nesfarsite care cel mai adesea nu fac decat sa reaminteasca oamenilor informatii care se presupune ca sunt deja cunoscute  pana la varsta adolescentei? Au oamenii o problema sau au fabricanti ori institutiile o problema? Adevarul este undeva la mijloc.

Istoric vorbind, exista tendinta sa apara mai multe avertizari pentru ca stiinta a progresat si a aflat modul de transmitere sau aparitie a unor boli. Sa nu uitam ca desi intuitii asupra existentei microbilor, au existat inca de pe vremea romanilor, existenta lor a fost confirmata prin observatie directa abia prin secolul XVII-XVIII. Abia cand s-a inteles ce fac acele microorganisme s-a gasit o explicatie coerenta de ce nu e bine sa treaca apele menajere pe langa fantani si de ce e bine ca oamenii sa se spele pe maini inainte de a lua masa. Pentru noi astfel de cunostinte tin de educatia pana la varsta de sapte ani dar nu a fost dintotdeauna asa. Daca citim istoria sistemului de canalizare din Londra, aflam ca au trebuit sa treaca mai multe epidemii de holera si ca raul Tamisa si tot orasul au trebuit sa puta infiorator pentru ca mai marii zilei sa investeasca, abia in sec XIX, intr-un sistem de canalizare care a facut orasul mai curat si oamenii mai sanatosi. Intre timp diferitele stiinte au progresat si mai mult si exista informatii despre efectele posibil nocive  despre multe alte lucruri: metalele grele, substantele chimice din apa si alimentatie, tigarile, alcoolul, gazele de esapament, radiatia unor produse electrocasnice, etc.

E adevarat ca, cu cat oamenii cunosc mai multe tind sa previna mai multe dar, putini oameni au vocatie de cercetatori sau o curiozitate nesfarsita despre astfel de lucruri. Cum ajung la ei aceste informatii care ii pun in garda? Una din surse sunt stirile din media, daca apare o stire ca cineva s-a electrocutat ca i-a picat veioza in cada restul invata ca e bine sa nu mai puna obiecte electrice pe langa ei cand fac baie. O alta sursa sunt chiar informatiile gasite pe diferite produse, ambalaje sau carti tehnice. Dar, de ce firmele producatoare fac acest efort sa arate ca produsele lor reprezinta un potential pericol? Pentru ca au o grija nesfarsita fata de clienti? Pentru ca vor sa le creasca nivelul de anxietate? Nu. Acele avertizari functioneaza ca si masuri de siguranta pentru firma. Odata scrise, indiferent cat ar parea de stupide, ele disculpa firma de responsabilitatea pentru eventualele procese pe care le pot initia cei care au patit ceva cu un anumit produs si se gandesc sa ceara despagubiri producatorilor.  Partea si mai interesanta este ca astfel de avertizari, odata cu cresterea comertului international si aparitia corporatiilor, duc la un efect transcultural. Daca o corporatie este data in judecata de un om consumator de aiurea, corporatia va introduce o avertizare pe toate produsele care pot conduce la reclamatii similare ajungand sa influenteze oamenii din culturi diferite sa gandeasca asemanator.

Se pare ca progresul stiintei, educatia, stirile, corporatiile si frica de avocati fac lumea tot mai mica si mai asemanatoare. E bine ca se doreste prevenirea unor suferinte inutile dar adesea motivatiile avertizarilor au si o componenta financiara semnificativa, firmele se feresc sa plateasca daune, institutiile pot castiga bani daca reusesc sa faca oamenii sa gandeasca mai responsabil,  nu provoaca daune si sunt mai sanatosi. Dar, exista si un efect secundar ce nu trebuie neglijat, oamenii devin tot mai nesiguri, mai stresati si mai cusurgii. Poate de aceea, nu este deloc surprinzator sa constatam ca societatea doica care pare ca ar vrea sa pazeasca oamenii de toate relele, aduce un altfel de  neajuns, oamenii isi pierd spontaneitatea si capacitatea de a se bucura. Se pare ca Dante avea dreptate, intentiile bune nu sunt suficiente pentru o lume mai buna si desi foarte probabil ca acum construim si traim intr-o lume mai sigura e pacat ca, coplesiti de avertizari peste avertizari, nu mai apucam sa ne bucuram de ea.