Ingredientele democratiei

Unele democratii merg bine si lumea e cat de cat multumita dar chiar daca se exporta toate institutiile democratice ale  unei astfel de democratii de succes intr-o alta tara nu exista mari garantii ca va functiona la fel de eficient.

De ce se intampla acest lucru? Ce face ca acelasi tip de institutii sa nu functioneze la fel de bine peste tot? Ar fi cateva motive mai evidente: nu exista numarul necesar de specialisti care sa faca respectivele institutii sa functioneze eficient, noile institutii nu pot fi implementate corespunzator pentru ca in tara in care se incearca a fi importate exista o structura prealabila de interese care opune rezistenta, structura electoratului.

Daca comparam democratiile consacrate cu democratiile bananiere de prin Africa, cu democratiile amenintate permanent de armate din America de Sud sau Asia sau cu democratiile corupte din estul Europei diferentele sunt evidente din toate cele trei puncte de vedere.

Nu exista specialisti. Nu or fi specialisti destui de multi sau destui de buni dar cu investitii modeste la nivel de stat, intr-o perioada de 5-10 ani se pot crea o masa de oameni care sa cunoasca legislatia si sa poata administra un stat cu o organizare democratica. Desi practic se poate face acest lucru, el nu este aplicat in toate tarile care isi spun democratice. Uneori au lipsit fondurile sau lipsa de viziune ale autoritatilor locale dar de cele mai multe ori absenta specialistilor se leaga de un nivel mai ridicat de coruptie in institutiile statului.

Diverse interese blocheaza sau intarzie implementarea structurilor democratice; caz foarte frecvent in orice tara in care s-a incercat exportarea modelului democratic. Sistemul democratic presupune egalitatea de vot si, in multe tari conduse de o minoritate, acest lucru este perceput ca o amenintare directa. Fie ca la conducere exista o minoritate etnica sau religioasa, idea ca toata lumea poate vota si participa la viata politica diminueaza pozitia privilegiata a elitei. Un alt impediment provine din zona economica. Sunt destule tari in care conducatorii nu sunt dintr-o minoritate etnica sau religioasa si totusi sa nu agreeze idea institutiilor democratice. De ce? Pentru ca democratia inseamna si o economie deschisa concurentei iar acest fapt poate reprezenta o amenintare pentru beneficiile celor obisnuiti sa faca afaceri in regim preferential sau de monopol. O alta problema o reprezinta cerinta de egalitate in fata legii pe care o presupune democratia. Indiferent despre ce fel de elita vorbim, acestea au parte in mod tacit sau prin lege de mai multe privilegii si de mai multa clementa decat oamenii de rand. Un ultim contra-argument impotriva institutiilor democratice este dat de o alta trasatura a democratiei: confirmarea periodica a conducerii de catre populatiei. Pentru cineva obisnuit sa conduca fara sa fie nevoie sa dea socoteala cuiva sau cineva obisnuit sa aiba functii pe viata o astfel de conditie reprezinta o galusca cam greu de inghitit.

Structura suboptimala a electoratului. Acesta e un punct nevralgic si poate cauza false dispute mai ales daca e interpretat de o minte populista. Adica cum, oamenii dintr-o tara sunt mai destepti ca altii sau au ceva in plus ca sa functioneze bine intr-o democratie? Mai destepti probabil ca nu sunt dar ceva in plus si ceva in minus e posibil sa aiba. Desi perioada Greciei antice este vazuta ca vremea de aur a democratiei, cand fiecare om de bine (adica nu sclav sau femeie) putea sa mearga sa isi dea cu parerea despre mersul statului, unii nu erau chiar asa de fericiti de acest lucru. Bietul Platon, macinat de perfectionismul sau, se gandea ca treburile statului nu sunt chiar acelasi lucru cu a da de mancare la vaci, a taia lemne la padure sau a potcovi caii vecinilor si era oripilat la gandul ca toti fomistii si coate-goale din cetate o sa aiba un cuvant de spus in agora. Intr-o forma elegant modificata problema lui Platon este inca discutata si astazi. Acum ar fi nedemocratic sa ne legam de dreptul de vot al unui om pe baza meseriei sau averii sale dar putem vorbi de beneficiul adus procesului democratic de existenta intr-o societate a unei clase mijlocii („middle class”) puternice.

Si astia ce sau cine mai sunt? Definirea clasei mijlocii difera de la tara la tara. Cel mai adesea sunt avute in vedere cateva criterii: ocupatia persoanelor, sursa veniturilor,  volumul veniturilor. Si de ce ma rog sunt ei asa speciali pentru functionarea unei democratii? Pentru ca sunt mai bogati sau ca au slujbe mai bune? Nu, nu chiar din aceste cauze. Ar fi alte doua motive. Alegerile lor politice ar fi luate cu mai mult discernamant decat al oamenilor care traiesc la limita saraciei si sunt prea ignoranti ca sa inteleaga functionarea statului. Alegerile lor politice ar fi mai de bun simt pentru societate decat cele ale celor foarte bogati care isi pot permite sa deturneze functionarea statului doar ca sa isi mai sporeasca averile. Ei ar acel grup care au suficienti bani cat sa nu trebuiasca sa fuga toata ziua ca sa isi plateasca mancarea si facturile dar nu au atat de multi incat sa inceapa sa ii corupa pe altii. Astfel, in alegerile lor politice, ei sunt mai feriti de ignoranta provocata de saracie si de lacomia provocata de bogatie.

Democratiile de succes stau bine si cu specialistii, si cu implementarea structurilor democratice si cu ponderea clasei medii. Restul tarilor, asa-zis democratice, isi agata eticheta democratiei doar pentru ca la fiecare cativa ani fac un simulacru de alegeri prin care conducatorii  manipuleaza masele sa ii mai delege incat cativa ani  prin voturile lor; in rest prapad si jale, in administratie specialistii se evidentiaza prin absenta, institutiile democratice sunt facute inoperationale prin nenumarate carente legislative iar clasa medie e ca un stol de pasari zburatacite ce abia se aude in fata mai marilor de la conducere si e privita chioras de masele proletar-populare.

Anunțuri

Majoratul mintii

Un grupulet sta langa un televizor unde se da o stire cum ca o juna de aproape 18 anisori e indragostita lulea de un domn de vreo 40 de ani. Fiind genul de stiri date ca sa creasca audienta e normal ca a facut priza si la o parte din cei care au auzit-o in acel grup. Apar unele voci revoltate, altele mai detasate sau chiar indiferente.

Care era dilema? Revoltatii acuzau in primul rand diferenta de varsta. De ce umbla un om in toata firea cu o copila? Fiecare ar trebui sa aiba relatii cu cei cam de varsta lui. E drept ca modelul cultural romanesc actual considera acceptabile relatiile cand membrii unui cuplu au varste apropiate dar nu e chiar o regula sa se intample asa. In cazul in care diferenta dintre parteneri e mai mare de 20 de ani se considera mult mai problematic daca un partener e foarte tanar dar, daca ambii parteneri sunt trecuti de 30 sau chiar 50 de ani diferenta de varsta devine aproape nerelevanta si societatea accepta mult mai usor astfel de cupluri.

De ce diferenta de varsta pana la urma e un criteriu relativ? Revoltatii din grupuletul nostru aveau raspunsul si il formulau sub forma unei intrebari retorice: „Ce stie copila aia?!?”. Din felul in care se punea intrebarea puteam sa ne dam seama ca tanara era vazuta ca o victima, ca o persoana care avea mai putine cunostinte despre viata si ca urmare judecata ei fiind mai precara domnul ar fi trebuit „sa aiba minte in cap” si sa nu permita relatiei sa evolueze.

Pana la urma despre ce vorbim? Despre obiceiuri culturale? Despre diferenta de varsta intre doi parteneri? Despre volumul de cunostinte referitoare la viata? Sunt avute si acestea in vedere dar miezul problemei il reprezinta supozitiile referitoare la capacitatea de a discerne a celor implicati. Un om tanar este asociat cu o capacitate scazuta de a discerne iar un om adult sau varstnic este asociat cu o mai buna capacitate de discernamant. Uitandu-ne la acelasi gen de stiri si vazand peripetiile si boacanele unor oameni trecuti bine de prima tinerete ne cam ia indoiala ca o varsta mai inaintata ar garanta in mod obligatoriu un discernamant imbunatatit.

Vazand lucrurile prin aceasta prisma nu putem fi siguri pentru fiecare caz particular in parte daca intr-un cuplu cu o diferenta de 20 de ani partenerul tanar are o capacitate de discernamant mai buna sau mai scazuta decat partenerul mai varstnic. Gandindu-ne la o alta situatie, vedem cum judecata oamenilor se schimba. Domnisoara e tot de vreo 18 anisori dar nu are o relatie cu un domn de 40 de ani ci cu un domn ceva mai instarit (vaduv, divortat sau plictisit de sotie) de vreo 70-80 de ani. Aceleasi voci revoltate acum pot acuza tanara de interes material si pe domnul de semne de dementa. Adica, ea nu mai e perceputa ca victima ci ca „agresor”. Ea stie ce face, el saracul e cam dus cu pluta. Ca urmare, in aceasta situatie tindem sa consideram ca discernamantul ei e mai bun decat al lui.

De ce exista aceste schimbari de opinii? Pentru ca, conceptul de discernamant este definit vag si general. Fiind o notiune mai greu de cuantificat, oamenii nu poseda o definitie clara si se bazeaza mai mult pe interpretari intuitive ale unor situatii de viata. Fiecare interpreteaza capacitatea de discernamant prin prisma unor cunostinte si intamplari de viata personale astfel ca e greu de avut un punct comun pentru toata lumea.

Desi e un concept vag si oamenii sunt marcati de subiectivitate cand vorbesc de el totusi el este foarte important pentru societate. E atat de important incat s-a stabilit si varsta cand omul are deplin discernamant: 18 ani. Conform legii odata cu implinirea acestei varste, si nici macar o zi mai devreme sau mai tarziu, omul dobandeste discernamant pentru toate aspectele vietii sale. Subit e perfect capabil sa isi aleaga un partener de viata, e considerat responsabil sa conduca o masina sau sa detina o arma letala, e considerat competent sa munceasca si sa voteze sau sa participe la viata politica.

Deci chiar asa simplu stau lucrurile, dupa cheful de majorat, noapte tarziu, zana buna vine si ne face adulti responsabili dotati cu deplin discernamant fata de noi insine si fata de altii. Parca cam suna a gluma. Vazand statisticile accidentelor de la politia rutiera si grosul accidentelor mortale cauzate de soferi cu varsta sub 30 de ani incepem sa ne indoim ca acesti soferi reusesc sa discearna intotdeauna cum e mai bine sa isi conduca masina. Urmarind tot  statisticile vedem ca  aproape jumatate dintre mariajele incheiate inainte de varsta de 25 de ani se termina cu divort. De asemenea, nu e mare noutate ca miscarile extremiste sunt mult mai populare intre tineri decat intre varstnici.

Tabloul nu e chiar asa roz. Pana la urma despre ce fel de discernamant vorbeste legea la varsta de 18 ani? Este  ceva real? Nici pe departe. Legea vorbeste de un discernamant ipotetic. Insa, vorbeste si de ceva sigur, de responsabilitati. La 18 ani nu avem in mod obligatoriu discernamantul pentru ceea ce facem dar, societatea ne incarca cu responsabilitatea deplina pentru actele noastre.