Conducerea perfecta

Deoarece cand doi oameni sunt impreuna unul tinde sa fie seful celuilalt, foarte probabil, problema conducerii in societatea umana e la fel de veche ca omul insasi.

Dat fiind ca este o problema atat de veche iar conducerile din prezent sunt departe de a fi ideale s-ar putea spune ca omenirea a risipit cateva mii de ani fara a putea ajunge la un model de conducere fara efecte secundare. Exista multe forme de conducere dar multe dintre ele sunt doar expresii diferite ale aceluiasi model. Pe de alta parte, modele pot fi considerate dupa diferite criterii ajungandu-se la clasificari destul de stufoase si ambigui; de aceea poate cel mai simplu ar fi sa fie amintite doar cateva dintre cele mai cunoscute: autoritare, birocratice, democratice si laissez-faire.

Modelele autoritare sunt cele mai vechi. In varianta mai tiranica, liderul incearca sa concentreze in mainile sale cat mai multa putere si o aplica discretionar prin reguli stabilite arbitrar. El poate fi egoist, egocentric, arogant sau ostil. Canalele de comunicare intre lider si cei multi sunt cel mai adesea unidirectionale: vocea celui din varful piramidei se aude pana in ultimul cotlon dar vocile celorlalti nu au nici o sansa sa razbata la urechile liderului. De obicei regula este ca „ordinul se executa, nu se discuta” iar aceasta regula este bine implementata printr-un mecanism bine pus la punct de pedepse si recompense. Seful da ordine iar ceilalti le executa sub ochiul sau atent si critic. Parerile, intrebarile, initiativele sunt descurajate de la bun inceput. Creativitatea e privita cu suspiciune si reprimata. Filosofia acetui model pleaca de la premisa ca liderul stie tot si stie tot ce este mai bine pentru feuda lui.

Privind un astfel de model de conducere multi oameni se pot intreba de ce e atat de raspandit si acceptat. Pentru ca de cele mai multe ori functioneaza. Daca mediul este clar structurat, sarcinile sunt simple/rutiniere, executantii sunt neinstruiti sau iresponsabili, exista termene limita presante, abordarea autoritara obtine cele mai bune rezultate.

Aspecte negative: cei multi sunt tensionati, tematori, ceea ce conduce pe unii  la dependenta fata de lider iar in cazul altora la absenteism sau sabotaj.

Modelele birocratice presupun conducerea dupa reguli scrise. Orice trebuie facut conform procedurii. Daca cumva ceva nu e mentionat in proceduri pasul firesc este adresarea catre esalonul superior. Originalitatea sau initiativele personale sunt descurajate sau primite cu mari rezerve. Sistemul este inaintea omului. Sistemul este inaintea realitatii. Procedura se aplica chiar daca procedura in sine sau rezultatul ei este ineficient, inutil sau absurd.

Nici acest model nu pare sa aduca multa bucurie in viata oamenilor dar excluzand partea cu termenele limita presante, toate argumentele care ajuta modelul autoritar sa fie de succes, favorizeaza si modelul birocratic.

Aspecte negative: consuma multe resurse si timp chiar daca nu ar fi necesar, incurajeaza fuga de raspundere si creste dezinteresul fata de orice activitate reglementata birocratic.

Modelul democratic deja suna mult mai bine. Toata lumea isi da cu parerea, toti participa la luarea deciziilor la diferite niveluri. Liderul e un element suportiv pentru ceilalti, incurajandu-i sa isi dea cu parerea. Acelasi lider aduna toate aceste pareri iar apoi ia o decizie care sa impace cat mai multe dintre punctele de vedere exprimate de catre ceilalti.

Desi modelul pare aproape perfect el devine cu adevarat eficient doar cand cei implicati beneficiaza de educatie si experienta.

Aspecte negative: se pierde mult timp, consuma multe resurse, scade disciplina.

Modelul laissez-faire are o istorie mai recenta. Anecdotele istorice spun ca expresia a rezultat in urma unei intalniri a ministrului de finante  Jean-Baptiste Colbert si un grup de afaceristi francezi condusi de un oarecare domn Le Gendre.  Pentru a intelege contextul povestii trebuie amintit ca toata tarasenia se petrecea pe la 1680 iar dom’ Colbert, desi era un om respectat in breasla lui, avea o vesnica problema cum sa adune mai multi bani la visterie pentru a reduce deficitul de buget pe care dragul sau rege Louis al XIV il adancea purtand nesfarsite razboaie. La acea intalnire dintre ministru si afaceristi, dom’ ministru a vrut sa se arate favorabil fata de afaceristii si negustorii de la care lua destule taxe si i-a intrebat ce ar putea sa faca statul francez pentru ei. Se pare ca Le Gendre rumegase mult pe aceasta tema iar in acea zi chiar era pe faza pentru ca raspunsul sau a fost foarte scurt si concis: „Laissez-nous faire”. Adica „lasati-ne sa facem” sau, intr-o traducere mai aproape de sensul ei: „lasati-ne sa traim”.

Nu stim cat de adevarata este povestea de mai sus dar dupa aceasta data in Franta  si apoi si literatura engleza expresia „laissez-faire” este folosita tot mai des de autori care care promovau mai putine reglementari sau interventii intr-un anumit sistem. Esenta acestui model se refera la virtuala absenta a liderului. El da cat mai putine indicatii sau reguli si lasa pe ceilalti sa faca cum cred ei ca e mai bine. Pentru a functiona acest model are nevoie de oameni pasionati de ceea ce fac si care au experienta in domeniul lor.

Aspecte negative: in cele mai multe situatii oamenii au nevoie de un feed-back la munca lor astfel ca acest model poate instala o stare de confuzie ce se va regasi si intr-o eficienta scazuta. De asemenea, poate conduce la contestarea liderului.

Una peste alta se pare ca nici unul dintre modele nu este perfect. Eficienta modelului depinde de calificarile, asteptarile si pasiunile celor multi, natura sarcinilor care sunt de indeplinit, timpul si resursele avute la dispozitie. Daca masa umana e mai putin pregatita, timpul si resursele sunt limitate, modelul autoritar se impune aproape intodeauna. Daca oamenii au o pregatire oarecare dar nu multe pasiuni, exista resurse si timp atunci modelul birocratic clasic poate sa functioneze bine. Celelalte doua modele, democratic si laisse-faire necesita oameni bine pregatiti, mult timp si resurse dar sunt foarte bune cand oameni stiu ce au de facut, vor sa isi dezvolte abilitatile ori, sarcinile de rezolvat necesita colaborare sau originalitate.

Realitatea oricand excede teoria astfel ca o clasificare cu patru modele este simplista. In viata de zi cu zi aceste modele se amesteca in diferite proportii rezultand combinatii mai mult sau mai putin faste. Amestecul de autoritate cu birocratie a adus la multa suferinta dar nici democratia amestecata cu birocratie nu e chiar bucurie. Alteori autoritatea se poate amesteca cu democratia sau laissez-faire si conduc la cei numiti despoti luminati si ale caror cladiri sau opere de arta pot fi admirate in mai toate marile orase ale lumii.

Nu exista model sau combinatie de modele ideala. Exista doar oameni si nevoi. Acel model care ii ajuta sa supravietuiasca si eventual sa ii faca fericiti e formula optima pentru ei si vremea lor.

Dificultatile sefiei

De ce oare unii oameni nu vor sa fie sefi? Multe discutii se concentreaza asupra celor aflati la conducere si asupra celor care tind spre astfel de pozitii. Binenteles ca in parte interesul este justificat, pentru ca actiunile acestor lideri si potentiali lideri pot avea impact asupra celorlalti dar se discuta mult mai putin despre ceea ce sunt sau isi doresc cei care nu aspira sa ajunga sefi.

Ca sa ne luminam ce ar putea avea neplacut cea mai inalta pozitie dintr-o ierarhie ar trebui sa incercam sa vedem care ii sunt caracteristicile. Sefii sunt persoane energice inclinate spre actiune, au o viziune, au un cerc larg de cunostinte, nu au program fix de munca si adesea sunt prinsi cu treaba mai mult de opt ore pe zi, se implica in rezolvarea conflictelor interne sau externe, au dispozitia de a lua decizii.

Oamenii care nu au una sau mai multe dintre aceste caracteristici e putin probabil sa ajunga sefi. Cea mai importanta dintre ele pare a fi viziunea. Ce este sau ce presupune sa existe o viziune? In esenta ea este un plan bazat pe o anumita intelegere si interpretare a diverse elemente. La liderii nationali ea cuprinde elemente din domenii foarte diverse dar, de orice fel de lider am vorbi cel putin componenta economica si umana sunt prezente. O viziune presupune ca identifica anumite probleme si ca are solutia la ele. De asemenea intotdeauna ea face referiri la natura umana si se bazeaza pe anumite trasaturi pe care presupune ca le-au avea oamenii. In functie de genul viziunii si natura umana a fost vazuta altfel, oamenii fiind perceputi ca  patrioti, revoltati, rationali, revolutionari, resemnati, etc. Daca viziunea unui om e promovata si reuseste sa ii faca si pe altii sa creada ca este un plan bun deja vorbim de un grup de sustinatori. Oricum, trebui sa recunoastem ca arareori sustinatorii se identifica cu toate elementele viziunii sau le-ar sustine pe toate cu aceasi convingere ca si liderul. De obicei sustinatorii adera doar la anumite parti pe care le agreaza iar pe celelalte le neglijeaza pentru ca nu li se par relevante sau le accepta pentru ca isi spun ca per total beneficiile exced neajunsurile.

Partea cu a lua decizii pare roz la prima vedere dar, e doar o prima impresie. Luarea unor decizii inseamna mai intotdeauna a favoriza pe cineva si a limita pe altcineva. Cei favorizati vor adera la lider, cei care au de pierdut e posibil sa ia atitudine. A lua decizii nu presupune doar beneficii pentru ca duce la conflicte in grup si in afara lui si astfel necesita multa implicare si stres. Daca promovarea viziunii si a diverselor decizii se lovesc de diferite impedimente sau opozitii atunci si timpul solicitat este tot mai lung.

Pana la urma nu e chiar usor sa faci pe seful… Desi exista si beneficii care atrag spre astfel de pozitii totusi exista si aspecte ce pot fi considerate mai dificile sau mai putin placute. O viziune care sa aprinda mintea mai multor oameni nu e chiar usor de obtinut astfel ca munca constanta de promovare si implementare a ei nu e chiar visul oricarui muritor. O fi frumoasa limuzina, vila si chenzina lu’ sefu dar uneori pretul personal pare prea mare. Mai bine merge omul linistit la o bere, un meci sau un pescuit cu baietii si isi vede de viata lui. Or fi si lucruri bune acolo sus dar bate vantul intereselor cam tare si nu e un loc prea bun pentru cei care nu au chef sa se streseze in fiecare zi. Asa ca sta omul in pacea lui pe margine si ii lasa pe altii in fata. Are si el o viziune, i-se pare ca stie de unde se trag toate dar viziunea sa nu e un plan pentru ca nu are prevazute nici un fel de solutii sau are solutii prea indepartate de realitatea lcururilor constatate. Cel ce sta pe margine se intreaba ce ar putea sa faca dar inca nu a gasit raspunsul. Viziunea sa mai are un defect: nu are o ierarhie. E o supa de nemultumiri si omului i-ar fi greu sa spuna care e mai importanta decat alta.  Desi e o viziune atat de ambigua si incompleta am putea fi surprinsi sa vedem cat de rigida poate fi. Putem intalni oameni care stau mai sa se ia de par pentru ca nu sunt de acord cum sau ce ar putea scoate tara din impas. Nu au luat niciodata vreo decizie relevanta pentru cei din jur, habar nu au de legislatie, nu inteleg principii elementare ale economiei dar nu pot fi convinsi nicicum ca exista si alte variante in afara celei personale. Aceasta inabilitate spre compromis are la baza orgoliul, „principiile” si, din nou, lipsa de ierarhie a viziunii. Omul se crede fie mai destept, fie mai „curat”, fie mai aproape de adevar decat interlocutorul pe care il percepe ca oponent. Orice compromis ar insemna o decadere, o recunoastere ca el greseste si altul are anumite calitati in plus.  In plus, daca omul nu realizeaza ca unele lucruri sunt mai importante decat altele, se pierde in apararea oricarui fleac ce pare ca il diferentiaza de ceilalti si nu apuca sa vada elementele comune.

E usor a fi sef? Pentru unii da. Nu presupune neaparat un intelect elevat dar o viclenie si o abilitate de a empatiza cu nevoile celorlalti e necesara. E nevoie de o anumita constanta a principiilor dar aceasta devine un impediment daca nu e dublata si de o oarecare flexibilitate, o dorinta de a gasi un compromis acceptabil pentru toata lumea. Pana la urma se pare ca cei din functii de conducere nu sunt supraoameni, sunt doar niste oameni care stiu ce vor si sunt dispusi sa faca mai multe eforturi sau compromisuri decat ceilalti.