Emigrantul

De ce emigreaza oamenii? Cine sunt cei care emigreaza? Sunt cei care emigreaza la fel cu cei care prefera sa stea acasa? Este emigrarea o solutie?

Oamenii bantuie pe acest pamant de cand se stiu; nu are importanta daca se ia in calcul varianta biblica ori cea evolutionista pentru ca ambele releva nenumarate migratii. Ce ii face pe oameni sa lase in urma un loc si sa doreasca sa vada alte orizonturi? Acum mii de ani problema se punea destul de simplu, oamenii erau in grupuri de vanatori/culegatori care stateau intr-un loc atat timp cat respectivul loc le asigura acoperirea nevoilor. De obicei nici nu aveau un loc fix ci mai degraba aveau un teritoriu pe care se miscau periodic in functie de anotimp, migratiile unor animale ce puteau fi vanate, coacerea anumitor plante ori fructe, etc. Aceasta organizare nomada persista si in prezent in diferite regiuni ale lumii si la diverse populatii dar de cateva mii de ani, odata cu aparitia agriculturii a aparut si o organizare mai sedentara care presupunea ca oamenii sa nu se mai plimbe dupa diferite animale si sa fuga de intemperii ci sa cultive diverse plante si sa isi construiasca adaposturi care sa ii protejeze permanent. Ar fi cam prea mult sa spunem ca cele doua organizari, nomada si sedentara, s-ar exclude una pe cealalta. Adevarul este dincolo de conflictele inerente dintre cele doua tipuri de comunitati (care era un alt motiv pentru a migra) ele au coexistat in trecut si inca o mai fac si in prezent. In acelasi timp, indiferent de care comunitate am discuta, rareori ele sunt un grup omogen cu membrii la fel de plimbareti ori asezati. Cu cat aceste grupuri erau mai mari cu atat specializarea pe diverse activitati ii facea mai diferiti. Chiar si in comunitatile de vanatori nomazi erau indivizi care mai mult stateau pe langa colibe ocupati sa repare armele ori sa pregateasca animalele vanate iar, in comunitatile mai sedentare de agricultori, erau indivizi mai preocupati sa se plimbe cu comertul de cereale ori cu cresterea unor animale care trebuiau pascute pe arii destul de mari. Din acest punct de vedere reiese ca toti ne tragem de mai demult ori mai recent dintr-o populatie de nomazi astfel ca teoretic toti ar trebui sa avem aceasi tendinta ori disponibilitate pentru a emigra.

Oamenii, exceptand poate durata medie de viata si nivelul de educatie, nu s-au schimbat prea mult. De asemenea nici motivele pentru care oamenii isi fac bagajele de emigrare nu s-au schimbat prea mult. Emigranti care isi parasesc locurile de bastina din cauza unor catastrofe naturale ori suprapopularii, cei care cauta un trai mai bun ori au obligatii profesionale, cei care fug de anumite opresiuni, aventurierii, cei care cauta sa ajunga la rude/prieteni care au emigrat inaintea lor, ori sa se regaseasca cu perechea de peste mari si tari exista demult. Singura categorie  care a luat amploare mai mult in ultimul timp sunt cei care pleaca pentru a se educa. Nici acest tip de migratie nu e ceva complet nou pentru ca este precedat de modelul calatoriei de initiere in care o persoana, de cele mai multe ori tanara, pleaca cu un bagaj restrans, cateva povete si o sete mare de cunoastere undeva in departari pentru a ajunge la cunoastere prin intalnirea cu unul sau mai multi intelepti. Si natura oamenilor si motivele pentru a emigra au ramas destul de constante de-a lungul istoriei dar numai dupa aparitia mariilor migratii facilitate de mijloacele societatii industrializate s-a pus in evidenta ca nu toti oamenii vad la fel idea emigrarii si ca ar exista anumite cauze pentru aceasta diferenta.

Printre cauzele mentionate cele mai frecvent ca ar sta la baza acestei diferente sunt aspectele legate de genetica si personalitate. S-a vorbit astfel de o „gena” a calatorului ori aventurierului dar si de un anumit profil de personalitate a celor care emigreaza. Cele doua nu ar fi complet disociate pentru ca in viziunea unora trasaturile de personalitate ale emigrantilor ar fi un efect al prezentei genei calatorului/aventurierului in acele persoane.  S-a emis si o ipoteza in acest sens (gene flow hypothesis) dar situatia ramane la fel de nelamurita. Este posibil ca prezenta unei gene (sau mai multe) sa duca la o dorinta mai mare de a calatori sau de a experimenta diverse aventuri si in acelasi timp sa conduca la anumite trasaturi de personalitate dar, este de asemenea posibil emigrarea sa aiba la baza anumite trasaturi de personalitate dar acestea sa nu aiba nimic de a face cu genele ci mai degraba cu cei care au jucat rolul de parinti ori cu experientele de viata avute.

Deoarece povestea cu genele este interesanta dar inca nu are un raspuns clar ar mai ramane de vazut care e povestea cu personalitatea. Aici datele par ceva mai concludente. Aceasta ipoteza este interesanta si pentru faptul ca desi multi oameni traiesc in conditii asemanatoare si trec prin evenimente similare totusi doar pentru o parte dintre ei emigrarea pare o solutie. Cei mai nemultumiti, mai deschisi spre experiente noi, mai extrovertiti, mai orientati spre munca, mai doritori  sa se realizeze, mai stresati de obicei emigreaza. Pe de alta parte, cei mai introvertiti, mai conformisti, mai dependenti de legaturi sociale, cu valori familiale mai puternice prefera sa ramana.  Evident ca aceasta ar fi o tipologie simplista pentru ca in realitate si cei care nu se potrivesc profilului se intampla sa emigreze. Desigur ca plecarile lor sunt mai lipsite de aventura, prefera sa plece mai aproape si pe perioade mai scurte, prefera sa plece cu contracte de munca in loc sa se urce in primul tren care trage in gara, prefera sa plece la rude sau prieteni deja stabiliti in strainatate in loc sa fie primii din tara lor undeva la capatul lumii. Concluzia pare a fi ca emigrantul e impins de ceva ce este sau considera ca fiind neplacut sau/si e foarte atras de ceva ce ii pare mult mai atractiv decat ceea ce are. El fie se simte impins sa emigreze ori considera ca ar avea un raport defavorabil intre aspiratii si realizari.

Este emigrarea o solutie? Poate fi. Insa nu intotdeauna, nu pentru oricine si rareori fara efecte secundare nedorite. Avantajele sunt mult mai evidente pentru cei care au intampinat conditii foarte vitrege in locul de bastina si reusesc sa obtina un trai relativ decent dar, nici pentru acestia nu exista garantia ca totul e doar roze. Indiferent ca plecarea se face intempestiv sub imperiul unor amenintari, fie ca se face in urma unor planificari, nelinistea insoteste permanent pe cei care pleaca. Apoi urmeaza dificultatile adaptarii si, in ciuda faptului ca multi prefera sa munceasca din greu pentru a se realiza si cauta sa nu discute despre diverse nemultumiri aparute in noua tara, tot acest efort nu ramane fara urmari si mai devreme sau mai tarziu destul de multi resimt un sentiment de tristete, remuscare ori nostalgie. In plus, pentru cei care pleaca inainte de varsta adulta (ori sunt insuficient maturizati) dar si pentru copii nascuti din familiile de emigranti mai apare si problema conflictului dintre valorile promovate de famililie si cele din tara de adoptie. Cei care simt ca totul e perfect in noua tara, fie au avut probleme serioase in tara de origine, fie asociaza tara de origine cu un sentiment negativ, fie au stat doar putin timp printre straini, fie s-au multumit cu relativ putin si inca nu au trezit sentimentul de concurenta al bastinasilor, fie sunt niste persoane deosebit de talentate ori norocoase.

Se pare ca pana la urma emigrarea e doar uneori un drum presarat cu petale de trandafiri. Mult mai adesea pare a porni din lipsuri si nemultumiri, continua cu multa munca si aduce atat beneficii cat si neajunsuri. E un drum al cautarii de mai bine in care omul, in mod mai mult sau mai putin voluntar, iese din tiparele in care a crescut si ajunge sa invete ceva mai mult despre sine. E adesea un drum in care lipsa de repere e compensata doar de vointa spre o aspiratie de mai bine ori de fuga de o amintire neplacuta.

Anunțuri

Ingredientele democratiei

Unele democratii merg bine si lumea e cat de cat multumita dar chiar daca se exporta toate institutiile democratice ale  unei astfel de democratii de succes intr-o alta tara nu exista mari garantii ca va functiona la fel de eficient.

De ce se intampla acest lucru? Ce face ca acelasi tip de institutii sa nu functioneze la fel de bine peste tot? Ar fi cateva motive mai evidente: nu exista numarul necesar de specialisti care sa faca respectivele institutii sa functioneze eficient, noile institutii nu pot fi implementate corespunzator pentru ca in tara in care se incearca a fi importate exista o structura prealabila de interese care opune rezistenta, structura electoratului.

Daca comparam democratiile consacrate cu democratiile bananiere de prin Africa, cu democratiile amenintate permanent de armate din America de Sud sau Asia sau cu democratiile corupte din estul Europei diferentele sunt evidente din toate cele trei puncte de vedere.

Nu exista specialisti. Nu or fi specialisti destui de multi sau destui de buni dar cu investitii modeste la nivel de stat, intr-o perioada de 5-10 ani se pot crea o masa de oameni care sa cunoasca legislatia si sa poata administra un stat cu o organizare democratica. Desi practic se poate face acest lucru, el nu este aplicat in toate tarile care isi spun democratice. Uneori au lipsit fondurile sau lipsa de viziune ale autoritatilor locale dar de cele mai multe ori absenta specialistilor se leaga de un nivel mai ridicat de coruptie in institutiile statului.

Diverse interese blocheaza sau intarzie implementarea structurilor democratice; caz foarte frecvent in orice tara in care s-a incercat exportarea modelului democratic. Sistemul democratic presupune egalitatea de vot si, in multe tari conduse de o minoritate, acest lucru este perceput ca o amenintare directa. Fie ca la conducere exista o minoritate etnica sau religioasa, idea ca toata lumea poate vota si participa la viata politica diminueaza pozitia privilegiata a elitei. Un alt impediment provine din zona economica. Sunt destule tari in care conducatorii nu sunt dintr-o minoritate etnica sau religioasa si totusi sa nu agreeze idea institutiilor democratice. De ce? Pentru ca democratia inseamna si o economie deschisa concurentei iar acest fapt poate reprezenta o amenintare pentru beneficiile celor obisnuiti sa faca afaceri in regim preferential sau de monopol. O alta problema o reprezinta cerinta de egalitate in fata legii pe care o presupune democratia. Indiferent despre ce fel de elita vorbim, acestea au parte in mod tacit sau prin lege de mai multe privilegii si de mai multa clementa decat oamenii de rand. Un ultim contra-argument impotriva institutiilor democratice este dat de o alta trasatura a democratiei: confirmarea periodica a conducerii de catre populatiei. Pentru cineva obisnuit sa conduca fara sa fie nevoie sa dea socoteala cuiva sau cineva obisnuit sa aiba functii pe viata o astfel de conditie reprezinta o galusca cam greu de inghitit.

Structura suboptimala a electoratului. Acesta e un punct nevralgic si poate cauza false dispute mai ales daca e interpretat de o minte populista. Adica cum, oamenii dintr-o tara sunt mai destepti ca altii sau au ceva in plus ca sa functioneze bine intr-o democratie? Mai destepti probabil ca nu sunt dar ceva in plus si ceva in minus e posibil sa aiba. Desi perioada Greciei antice este vazuta ca vremea de aur a democratiei, cand fiecare om de bine (adica nu sclav sau femeie) putea sa mearga sa isi dea cu parerea despre mersul statului, unii nu erau chiar asa de fericiti de acest lucru. Bietul Platon, macinat de perfectionismul sau, se gandea ca treburile statului nu sunt chiar acelasi lucru cu a da de mancare la vaci, a taia lemne la padure sau a potcovi caii vecinilor si era oripilat la gandul ca toti fomistii si coate-goale din cetate o sa aiba un cuvant de spus in agora. Intr-o forma elegant modificata problema lui Platon este inca discutata si astazi. Acum ar fi nedemocratic sa ne legam de dreptul de vot al unui om pe baza meseriei sau averii sale dar putem vorbi de beneficiul adus procesului democratic de existenta intr-o societate a unei clase mijlocii („middle class”) puternice.

Si astia ce sau cine mai sunt? Definirea clasei mijlocii difera de la tara la tara. Cel mai adesea sunt avute in vedere cateva criterii: ocupatia persoanelor, sursa veniturilor,  volumul veniturilor. Si de ce ma rog sunt ei asa speciali pentru functionarea unei democratii? Pentru ca sunt mai bogati sau ca au slujbe mai bune? Nu, nu chiar din aceste cauze. Ar fi alte doua motive. Alegerile lor politice ar fi luate cu mai mult discernamant decat al oamenilor care traiesc la limita saraciei si sunt prea ignoranti ca sa inteleaga functionarea statului. Alegerile lor politice ar fi mai de bun simt pentru societate decat cele ale celor foarte bogati care isi pot permite sa deturneze functionarea statului doar ca sa isi mai sporeasca averile. Ei ar acel grup care au suficienti bani cat sa nu trebuiasca sa fuga toata ziua ca sa isi plateasca mancarea si facturile dar nu au atat de multi incat sa inceapa sa ii corupa pe altii. Astfel, in alegerile lor politice, ei sunt mai feriti de ignoranta provocata de saracie si de lacomia provocata de bogatie.

Democratiile de succes stau bine si cu specialistii, si cu implementarea structurilor democratice si cu ponderea clasei medii. Restul tarilor, asa-zis democratice, isi agata eticheta democratiei doar pentru ca la fiecare cativa ani fac un simulacru de alegeri prin care conducatorii  manipuleaza masele sa ii mai delege incat cativa ani  prin voturile lor; in rest prapad si jale, in administratie specialistii se evidentiaza prin absenta, institutiile democratice sunt facute inoperationale prin nenumarate carente legislative iar clasa medie e ca un stol de pasari zburatacite ce abia se aude in fata mai marilor de la conducere si e privita chioras de masele proletar-populare.

Pomana coruptiei

Desi a trecut destul timp de la ultimele alegeri, tensiunile dintre tabere inca sunt mari. Se mai face auzita si vocea celor dezamagiti si resemnati care nu au mers la vot pentru ca nu mai cred in speranta politicii romanesti. In multe dintre aceste discutii apare constant o tema de discutie: calitatea votantului. Evident, fiecare dintre tabere crede in superioritatea propriilor votanti iar dezamagitii nu cred in nici unii dintre ei.

Dincolo insa de diferentele de opinie dintre aceste grupuri apare si o tema comuna, cea a cadourilor electorale. Obiceiul e deja vechi si folosit de toate partidele. Unii candidati sunt mai saraci ori mai retinuti si isi permit doar pixuri sau calendare in timp ce altii sunt mai indrazneti si merg pe tricouri, sepci, umbrele, galeti, etc. Desi e ingramadeala orice s-ar da cadou, cea mai mare ingramadeala si cele mai reusite pomeni electorale ies cand se da de mancare. La astfel de festine limbile se dezleaga, si ajutati de aportul caloric au energie sa dezbata ore in sir, ajungand sa inchege o manifestare destul de animata si de reusita. Unii dintre participanti sunt selectivi si participa doar la pomenile date de unele partide dar sunt si oameni care merg la care apuca si apoi vad ei pe cine voteaza.

Tinand cont ca toate partidele aloca fonduri consistente pentru astfel de cadouri si pomeni concluzia este ca ele chiar fac o diferenta in ceea ce priveste rezultatul alegerilor. Am putea spune ca expresia „reclama e sufletul comertului” se aplica chiar si in acest context si nu e nici o problema pentru ca partidele desfasoara doar o campanie de promovare. E adevarat ca putem veni si cu astfel de justificari dar atunci apare o intrebare ceva mai incomoda; ce voteaza un astfel de electorat? Mai voteaza ei ideologii sau realizari ale celor de la putere ori ii voteaza pe cei care le-au nimerit cel mai util/necesar obiect sau pe cei cu cele mai reusite chefuri/pomeni?

Reportajele filmate pe la astfel de manifestari sunt edificatoare in ceea ce priveste raspunsul. Grosul participantilor au vederi lipsite de orice complexitate ideologica. Cu mana plina de cadouri sau gura plina de mici si cu o privire ce exprima incantarea infantila de a primi cadouri si de a fi bagat in seama, acest electorat isi afirma foarte deschis sprijinul pentru cei care i-au cadorisit cu cate ceva in preajma alegerilor. Mai conteaza anii de frustrari din partea clasei politice? Mai conteaza ca s-au incalcat toate promisiunile electorale de la celelalte alegeri? Mai conteaza ca unii candidatii au dosare penale sau sunt implicati in afaceri la limita legii? Nu, de obicei nimic dintre acestea nu conteaza. Bucuria momentului a reusit sa stearga din memoria oamenilor toate aceste aspecte negative.

Daca un simplu cadou sau pomana electorala poate produce astfel de amnezii incepem sa ne gandim daca discernamantul politic chiar exista.  Oricat ne-am stradui pentru un astfel de electorat care voteaza cu ochii la continutul plasutelor cadou ori la grosimea micilor de pe platou este greu sa gasim orice urma de maturitate politica. Ca sunt oportunisti sau ignoranti e mai putin important, mult mai relevant este ca o clasa politica corupta a gasit mijlocul prin care sa le exploateze deficientele, a gasit modalitatea de a-le corupe votul.