Conducerea perfecta

Deoarece cand doi oameni sunt impreuna unul tinde sa fie seful celuilalt, foarte probabil, problema conducerii in societatea umana e la fel de veche ca omul insasi.

Dat fiind ca este o problema atat de veche iar conducerile din prezent sunt departe de a fi ideale s-ar putea spune ca omenirea a risipit cateva mii de ani fara a putea ajunge la un model de conducere fara efecte secundare. Exista multe forme de conducere dar multe dintre ele sunt doar expresii diferite ale aceluiasi model. Pe de alta parte, modele pot fi considerate dupa diferite criterii ajungandu-se la clasificari destul de stufoase si ambigui; de aceea poate cel mai simplu ar fi sa fie amintite doar cateva dintre cele mai cunoscute: autoritare, birocratice, democratice si laissez-faire.

Modelele autoritare sunt cele mai vechi. In varianta mai tiranica, liderul incearca sa concentreze in mainile sale cat mai multa putere si o aplica discretionar prin reguli stabilite arbitrar. El poate fi egoist, egocentric, arogant sau ostil. Canalele de comunicare intre lider si cei multi sunt cel mai adesea unidirectionale: vocea celui din varful piramidei se aude pana in ultimul cotlon dar vocile celorlalti nu au nici o sansa sa razbata la urechile liderului. De obicei regula este ca „ordinul se executa, nu se discuta” iar aceasta regula este bine implementata printr-un mecanism bine pus la punct de pedepse si recompense. Seful da ordine iar ceilalti le executa sub ochiul sau atent si critic. Parerile, intrebarile, initiativele sunt descurajate de la bun inceput. Creativitatea e privita cu suspiciune si reprimata. Filosofia acetui model pleaca de la premisa ca liderul stie tot si stie tot ce este mai bine pentru feuda lui.

Privind un astfel de model de conducere multi oameni se pot intreba de ce e atat de raspandit si acceptat. Pentru ca de cele mai multe ori functioneaza. Daca mediul este clar structurat, sarcinile sunt simple/rutiniere, executantii sunt neinstruiti sau iresponsabili, exista termene limita presante, abordarea autoritara obtine cele mai bune rezultate.

Aspecte negative: cei multi sunt tensionati, tematori, ceea ce conduce pe unii  la dependenta fata de lider iar in cazul altora la absenteism sau sabotaj.

Modelele birocratice presupun conducerea dupa reguli scrise. Orice trebuie facut conform procedurii. Daca cumva ceva nu e mentionat in proceduri pasul firesc este adresarea catre esalonul superior. Originalitatea sau initiativele personale sunt descurajate sau primite cu mari rezerve. Sistemul este inaintea omului. Sistemul este inaintea realitatii. Procedura se aplica chiar daca procedura in sine sau rezultatul ei este ineficient, inutil sau absurd.

Nici acest model nu pare sa aduca multa bucurie in viata oamenilor dar excluzand partea cu termenele limita presante, toate argumentele care ajuta modelul autoritar sa fie de succes, favorizeaza si modelul birocratic.

Aspecte negative: consuma multe resurse si timp chiar daca nu ar fi necesar, incurajeaza fuga de raspundere si creste dezinteresul fata de orice activitate reglementata birocratic.

Modelul democratic deja suna mult mai bine. Toata lumea isi da cu parerea, toti participa la luarea deciziilor la diferite niveluri. Liderul e un element suportiv pentru ceilalti, incurajandu-i sa isi dea cu parerea. Acelasi lider aduna toate aceste pareri iar apoi ia o decizie care sa impace cat mai multe dintre punctele de vedere exprimate de catre ceilalti.

Desi modelul pare aproape perfect el devine cu adevarat eficient doar cand cei implicati beneficiaza de educatie si experienta.

Aspecte negative: se pierde mult timp, consuma multe resurse, scade disciplina.

Modelul laissez-faire are o istorie mai recenta. Anecdotele istorice spun ca expresia a rezultat in urma unei intalniri a ministrului de finante  Jean-Baptiste Colbert si un grup de afaceristi francezi condusi de un oarecare domn Le Gendre.  Pentru a intelege contextul povestii trebuie amintit ca toata tarasenia se petrecea pe la 1680 iar dom’ Colbert, desi era un om respectat in breasla lui, avea o vesnica problema cum sa adune mai multi bani la visterie pentru a reduce deficitul de buget pe care dragul sau rege Louis al XIV il adancea purtand nesfarsite razboaie. La acea intalnire dintre ministru si afaceristi, dom’ ministru a vrut sa se arate favorabil fata de afaceristii si negustorii de la care lua destule taxe si i-a intrebat ce ar putea sa faca statul francez pentru ei. Se pare ca Le Gendre rumegase mult pe aceasta tema iar in acea zi chiar era pe faza pentru ca raspunsul sau a fost foarte scurt si concis: „Laissez-nous faire”. Adica „lasati-ne sa facem” sau, intr-o traducere mai aproape de sensul ei: „lasati-ne sa traim”.

Nu stim cat de adevarata este povestea de mai sus dar dupa aceasta data in Franta  si apoi si literatura engleza expresia „laissez-faire” este folosita tot mai des de autori care care promovau mai putine reglementari sau interventii intr-un anumit sistem. Esenta acestui model se refera la virtuala absenta a liderului. El da cat mai putine indicatii sau reguli si lasa pe ceilalti sa faca cum cred ei ca e mai bine. Pentru a functiona acest model are nevoie de oameni pasionati de ceea ce fac si care au experienta in domeniul lor.

Aspecte negative: in cele mai multe situatii oamenii au nevoie de un feed-back la munca lor astfel ca acest model poate instala o stare de confuzie ce se va regasi si intr-o eficienta scazuta. De asemenea, poate conduce la contestarea liderului.

Una peste alta se pare ca nici unul dintre modele nu este perfect. Eficienta modelului depinde de calificarile, asteptarile si pasiunile celor multi, natura sarcinilor care sunt de indeplinit, timpul si resursele avute la dispozitie. Daca masa umana e mai putin pregatita, timpul si resursele sunt limitate, modelul autoritar se impune aproape intodeauna. Daca oamenii au o pregatire oarecare dar nu multe pasiuni, exista resurse si timp atunci modelul birocratic clasic poate sa functioneze bine. Celelalte doua modele, democratic si laisse-faire necesita oameni bine pregatiti, mult timp si resurse dar sunt foarte bune cand oameni stiu ce au de facut, vor sa isi dezvolte abilitatile ori, sarcinile de rezolvat necesita colaborare sau originalitate.

Realitatea oricand excede teoria astfel ca o clasificare cu patru modele este simplista. In viata de zi cu zi aceste modele se amesteca in diferite proportii rezultand combinatii mai mult sau mai putin faste. Amestecul de autoritate cu birocratie a adus la multa suferinta dar nici democratia amestecata cu birocratie nu e chiar bucurie. Alteori autoritatea se poate amesteca cu democratia sau laissez-faire si conduc la cei numiti despoti luminati si ale caror cladiri sau opere de arta pot fi admirate in mai toate marile orase ale lumii.

Nu exista model sau combinatie de modele ideala. Exista doar oameni si nevoi. Acel model care ii ajuta sa supravietuiasca si eventual sa ii faca fericiti e formula optima pentru ei si vremea lor.

Ingredientele democratiei

Unele democratii merg bine si lumea e cat de cat multumita dar chiar daca se exporta toate institutiile democratice ale  unei astfel de democratii de succes intr-o alta tara nu exista mari garantii ca va functiona la fel de eficient.

De ce se intampla acest lucru? Ce face ca acelasi tip de institutii sa nu functioneze la fel de bine peste tot? Ar fi cateva motive mai evidente: nu exista numarul necesar de specialisti care sa faca respectivele institutii sa functioneze eficient, noile institutii nu pot fi implementate corespunzator pentru ca in tara in care se incearca a fi importate exista o structura prealabila de interese care opune rezistenta, structura electoratului.

Daca comparam democratiile consacrate cu democratiile bananiere de prin Africa, cu democratiile amenintate permanent de armate din America de Sud sau Asia sau cu democratiile corupte din estul Europei diferentele sunt evidente din toate cele trei puncte de vedere.

Nu exista specialisti. Nu or fi specialisti destui de multi sau destui de buni dar cu investitii modeste la nivel de stat, intr-o perioada de 5-10 ani se pot crea o masa de oameni care sa cunoasca legislatia si sa poata administra un stat cu o organizare democratica. Desi practic se poate face acest lucru, el nu este aplicat in toate tarile care isi spun democratice. Uneori au lipsit fondurile sau lipsa de viziune ale autoritatilor locale dar de cele mai multe ori absenta specialistilor se leaga de un nivel mai ridicat de coruptie in institutiile statului.

Diverse interese blocheaza sau intarzie implementarea structurilor democratice; caz foarte frecvent in orice tara in care s-a incercat exportarea modelului democratic. Sistemul democratic presupune egalitatea de vot si, in multe tari conduse de o minoritate, acest lucru este perceput ca o amenintare directa. Fie ca la conducere exista o minoritate etnica sau religioasa, idea ca toata lumea poate vota si participa la viata politica diminueaza pozitia privilegiata a elitei. Un alt impediment provine din zona economica. Sunt destule tari in care conducatorii nu sunt dintr-o minoritate etnica sau religioasa si totusi sa nu agreeze idea institutiilor democratice. De ce? Pentru ca democratia inseamna si o economie deschisa concurentei iar acest fapt poate reprezenta o amenintare pentru beneficiile celor obisnuiti sa faca afaceri in regim preferential sau de monopol. O alta problema o reprezinta cerinta de egalitate in fata legii pe care o presupune democratia. Indiferent despre ce fel de elita vorbim, acestea au parte in mod tacit sau prin lege de mai multe privilegii si de mai multa clementa decat oamenii de rand. Un ultim contra-argument impotriva institutiilor democratice este dat de o alta trasatura a democratiei: confirmarea periodica a conducerii de catre populatiei. Pentru cineva obisnuit sa conduca fara sa fie nevoie sa dea socoteala cuiva sau cineva obisnuit sa aiba functii pe viata o astfel de conditie reprezinta o galusca cam greu de inghitit.

Structura suboptimala a electoratului. Acesta e un punct nevralgic si poate cauza false dispute mai ales daca e interpretat de o minte populista. Adica cum, oamenii dintr-o tara sunt mai destepti ca altii sau au ceva in plus ca sa functioneze bine intr-o democratie? Mai destepti probabil ca nu sunt dar ceva in plus si ceva in minus e posibil sa aiba. Desi perioada Greciei antice este vazuta ca vremea de aur a democratiei, cand fiecare om de bine (adica nu sclav sau femeie) putea sa mearga sa isi dea cu parerea despre mersul statului, unii nu erau chiar asa de fericiti de acest lucru. Bietul Platon, macinat de perfectionismul sau, se gandea ca treburile statului nu sunt chiar acelasi lucru cu a da de mancare la vaci, a taia lemne la padure sau a potcovi caii vecinilor si era oripilat la gandul ca toti fomistii si coate-goale din cetate o sa aiba un cuvant de spus in agora. Intr-o forma elegant modificata problema lui Platon este inca discutata si astazi. Acum ar fi nedemocratic sa ne legam de dreptul de vot al unui om pe baza meseriei sau averii sale dar putem vorbi de beneficiul adus procesului democratic de existenta intr-o societate a unei clase mijlocii („middle class”) puternice.

Si astia ce sau cine mai sunt? Definirea clasei mijlocii difera de la tara la tara. Cel mai adesea sunt avute in vedere cateva criterii: ocupatia persoanelor, sursa veniturilor,  volumul veniturilor. Si de ce ma rog sunt ei asa speciali pentru functionarea unei democratii? Pentru ca sunt mai bogati sau ca au slujbe mai bune? Nu, nu chiar din aceste cauze. Ar fi alte doua motive. Alegerile lor politice ar fi luate cu mai mult discernamant decat al oamenilor care traiesc la limita saraciei si sunt prea ignoranti ca sa inteleaga functionarea statului. Alegerile lor politice ar fi mai de bun simt pentru societate decat cele ale celor foarte bogati care isi pot permite sa deturneze functionarea statului doar ca sa isi mai sporeasca averile. Ei ar acel grup care au suficienti bani cat sa nu trebuiasca sa fuga toata ziua ca sa isi plateasca mancarea si facturile dar nu au atat de multi incat sa inceapa sa ii corupa pe altii. Astfel, in alegerile lor politice, ei sunt mai feriti de ignoranta provocata de saracie si de lacomia provocata de bogatie.

Democratiile de succes stau bine si cu specialistii, si cu implementarea structurilor democratice si cu ponderea clasei medii. Restul tarilor, asa-zis democratice, isi agata eticheta democratiei doar pentru ca la fiecare cativa ani fac un simulacru de alegeri prin care conducatorii  manipuleaza masele sa ii mai delege incat cativa ani  prin voturile lor; in rest prapad si jale, in administratie specialistii se evidentiaza prin absenta, institutiile democratice sunt facute inoperationale prin nenumarate carente legislative iar clasa medie e ca un stol de pasari zburatacite ce abia se aude in fata mai marilor de la conducere si e privita chioras de masele proletar-populare.