Strainul

Cine e strainul? Orice om care iese din microgrupul sau de cunostinte. Plecat intr-o alta tara e numit emigrant. Daca se muta doar intr-o alta localitate poate fi numit venetic.

Rareori strainul e vazut ca fiind la fel cu membrii mai vechi ai comunitatii.  Daca omul provine dintr-un grup despre care exista perceptii pozitive atunci are parte de o primire mai calduroasa. Daca nu se stie nimic despre cultura din care provine sau exista si anumite informatii negative atunci strainul e primit cu o oarecare retinere daca nu chiar suspiciune.

De unde aceasta retinere fata de straini? Exista teorii care spun ca este o atitudine ce se transmite social inca de pe vremea cand oamenii traiau in grupuri mici care se ciomageau intre ele pentru diferite resurse.  Se presupune ca pe vremea lor logica era destul de simpla: cei din grupul propriu erau vazuti ca fiind buni pentru ca se intrajutorau, cei din afara grupului erau vazuti ca potentiali dusmani pentru ca accesau sau doreau acelasi gen de resurse.

Dar ce relevanta are discutia despre acest concept al strainului care pare a veni din negura timpurilor intr-o societate care e predominant sedentara si nu mai are o organizare tribala ci una nationala? Conceptul poate avea relevanta pentru ca desi populatii nomade sunt tot mai putine totusi fenomenul migratiei este in floare, fie ca oamenii migreaza doar de la sat la oras,  intre orase sau, dintr-o tara in alta. De asemenea, nu trebuie uitat ca statele nationale sunt o inventie relativ noua iar in ciuda multor eforturi de a implementa constiinta nationala in mintea locuitorilor unei tari, acest efort are doar un succes partial. Inca sunt destui oameni care nu se identifica cu identitatea nationala a tarii din care fac parte sau desi si-o recunosc si pe aceea totusi isi mentin si alte sub-identitati. Astfel, om fi noi toti romani dar, daca cineva are un nume mai germanic e perceput ca fiind probabil mai ordonat sau metodic, daca e dintr-un anumit oras frumos se poate crede ca e mai elevat, iar prejudecatile si glumele intre populatiile diferitelor regiuni ne arata ca oamenii se percep diferiti si la nivel de zone mai mari.

Totusi, desi populatiile se afla in migratie continua si exista prejudecati intre ele, nu sunt aceste neajunsuri compensate da valorile asumate ale democratiei? Democratia spune ca oamenii sunt liberi si egali. Ce efect ar mai putea avea conceptul strainului intr-o astfel de societate? Desi ar parea ca acest concept  nu e compatibil cu teoria democratiei, intr-o forma putin transformata el este institutionalizat si utilizat in practica democratiei. Sa ne gandim la procedura obtinerii cetateniei si la procesul de naturalizare pe care il presupune. Intra un om intr-o tara oarecare si subit el e mai putin egal in raport cu ceilalti membri ai societatii pentru ca nu are drept sa voteze. Daca cumva vrea aceleasi drepturi ca si restul bastinasilor atunci trebuie sa urmeze un proces de naturalizare, sa invete bine limba bastinasilor, sa invete istorie si geografie, sa arate loialitate fata de principiile si valorile noi tari si sa depuna chiar si un juramant de credinta fata de aceasta tara. Tot acest proces nu este de fapt decat o reminiscenta moderna a fricii fata de strain. Nu conteaza ca sunt milioane de loaze locale care habar n-au geografie sau istorie, la care li se cam rupe ca nu isi platesc vreo factura sau incalca cateva legi pe an, lor nu le cere nimeni sa jure credinta tarii. Ei sunt considerati absolviti de toate aceste cerinte pentru ca s-au nascut in acel loc; strainul trebuie sa depaseasca neincrederea cu care este privit, el  trebuie sa fie mai bun decat bastinasii pentru a avea drepturi egale cu ei.

Am putea spune ca practica naturalizarii este o procedura mai putin fericita care cu timpul poate va disparea. Si oricum, ea se refera doar la cei care emigreaza dintr-o tara in alta. Daca oamenii stau in tara lor nu au astfel de probleme. Chiar asa sa fie? Hai sa ascultam mesajele miscarilor sau partidelor extremiste. Aproape invariabil astfel de organizatii au gasit un segment al populatiei care este cauza tuturor relelor societatii. Fie ca e vorba de un grup etnic, fie ca e vorba de un grup religios acestia sunt vazuti ca un corp strain in structura societatii. Punerea lor in rezervatii, epurarile etnice/religioase sau exterminarea lor au fost solutiile folosite de-a lungul istoriei impotriva lor. Cumva-cumva, strainul a fost scos in afara treburilor societatii. Cum se ajunge aici? Cu ajutorul propagandei.  Strainul in mod obiectiv este omul despre care se stiu putine informatii acestea fiind fie neesentiale, fie trunchiate. Propaganda, alimentand frica oamenilor, reuseste sa completeze acest profil cu o multime de trasaturi considerate negative. Odata sadite astfel de prejudecati este deschisa calea spre orice exces.

Dupa zeci sau sute de ani cativa oficiali mai trag niste scuze chinuite dar acestea au o relevanta prea mica pentru ca samburele raului nu a disparut niciodata.  Cu ceva propaganda si  nemultumiri sociale se gasesc destui oameni  care sa priveasca o parte a societatii lor cu aceasi suspiciune cu care priveau si comunitatile tribale pe cei din afara grupului propriu. Desi traim in societati cu alte valori, avem un alt mod de viata, totusi conceptul de strain nu a disparut odata cu epoca in care s-a nascut. Cumva a reusit sa supravietuisca fiind adesea mai folosit si mai influent decat ne dam seama. O performanta remarcabila…

Anunțuri

4 comentarii

  1. ramificat said,

    Aprilie 16, 2010 la 8:59 pm

    Unii oameni/natiuni ii resping pe altii sau ii accepta foarte greu in grupul lor pe motiv ca ”sunt straini”. Mi se pare o simplificare (ca sa nu zic limitare, rigiditate) in gandire… Ei presupun din start, fara sa-l cunoasca prea bine pe individul respectiv, ca in anumite privinte (sau chiar in toate) este inferior membrilor grupului. Cred ca prejudecatile, uneori despre natiuni intregi, deriva in principal din lipsa si din refuzul cunoasterii.

  2. Aprilie 17, 2010 la 6:51 am

    Daca un om este suspicios fata de un strain pentru ca nu stie nimic despre el putem spune ca e un comportament acceptabil. Mai triste sunt cazurile in care se refuza aprioric cunoasterea celuilalt. Apare o intrebare. Cum ajunge un om sa refuze cunoasterea?

    • ramificat said,

      Aprilie 17, 2010 la 10:55 am

      Buna intrebare. M-am gandit si eu de multe ori de ce unii refuza cunoasterea celorlalti si inca nu am gasit raspuns. Poate dintr-un oarecare egoism si centrare pe propria persoana. Dar am gasit raspuns la intrebarea: de ce unii oameni refuza cunoasterea lor insisi? De frica… le e frica de ce-ar putea afla despre ei, de imperfectiunile pe care ar putea sa le gaseasca si pe care s-au straduit atata timp sa le ascunda de propria persoana si de ceilalti. De exemplu, in liceu am avut psihologul scolii; majoritatea nu s-au dus sa-si faca nici macar testul de IQ, spuneau ca nu vroiau sa afle ca sunt prosti :)))

  3. Aprilie 17, 2010 la 11:43 am

    Oamenii deschisi spre cunoasterea de sine sunt deschisi si spre cunoasterea celorlalti. Dar, dintre cei care nu doresc sa se cunoasca pe sine doar o parte nu au curiozitatea sa ii cunoasca pe ceilalti. Frica de a afla cat suntem de buni sau de rai nu e intodeauna suficienta sa ne opreasca a privi atenti pe ceilalti. Ce alte motive ar mai putea interveni?


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: