Treptele spiralei

Cat de mult se schimba lucrurile si cat de mult se schimba felul in care le privim? Unde este schimbarea, in afara sau inlauntrul omului? Un tanar spunea odata ca desi era la sfarsit de facultate i se parea ca are inca foarte multe de invatat iar acest lucru i se parea amuzant pentru ca tot el isi amintea ca la varsta de 17-18 ani avea convingerea ca stie tot ce are nevoie. Bun, si cum ajunge omul de la sentimentul „stiu tot” la sentimentul „uau, ce mare e lumea”? Chiar e posibil vreodata sa „stim tot”? Nu prea. Si atunci, de unde izvoraste acest sentiment subiectiv? Ce inseamna acel „tot”? In primul rand e destul de limpede ca „tot-ul” din mintea unui om nu prea are nimic de a face cu „tot-ul” obiectiv. E posibil ca omul sa aiba vreo specializare si sa stie mult in acel domeniu dar aceasta nu este suficient pentru ca orice fenomen poate avea nenumarate fatete el putand fi abordat cu ajutorul cunostintelor din mai multe domenii.

Daca omul nu stie tot, de ce uneori are aceasta impresie ? Pentru ca e mai putin preocupat de suma totala a cunostintelor si e mult mai preocupat de suma cunostintelor relevante. Undeva se aprinde un beculet in capul omului care ii spune ca deja stie cam tot ce este important intr-un domeniu si chiar daca ar mai fi ceva zone pe care nu le-a acoperit acelea nu sunt asa importante si se poate dispensa de ele sau cel putin le mai poate neglija o vreme. Ca urmare impresia subiectiva ca stie tot se bazeaza pe impresia subiectiva ca stie toate aspectele relevante pentru un anumit domeniu, situatie. Si la aceasta convingere cum se ajunge? Prin abilitatea de a explica si controla. Daca un om are suficiente cunostinte pentru a-si explica satisfacator o anumita realitate ori rezultat poate avea impresia ca a inteles esenta problemei. Daca cumva, prin intermediul cunostintelor detinute mai poate si controla, influenta, o anumita realitate ori rezultat atunci deja poate avea impresia ca este un fel de guru in respectivul domeniu.

In mod aparent paradoxal, cu cat domeniul vizat e mai mic si explicatia e mai vaga cu atat mai repede omul poate avea convingerea ca e o autoritate in respectivul domeniu. Ca exemplu frecvent, e suficient sa urmarim o parte din omuletii din showbiz, sport sau media care in interviuri debiteaza bolovanii cu pretentii de pietre filosofale. La fel e si nea Ilie fost la scularie, astazi paznic cu juma de norma; dupa un pahar de vorba aflam care este in opinia sa axis mundi si de unde ni se trag toate.

Ce poate fisura aceast gen de convingere subiectiva? De obicei ni-se trage de la pierderea abilitatii de a explica sau nevoia de detalii. Si atunci care sunt posibilitatile ce se deschid? Ori omul isi simte limitele „teoriei” si prefera sa stea intre ele, ori omul iese in afara teoriei sale si incearca sa o imbunatateasca. Prima varianta e drum inchis asa ca nu merita dezbatuta prea mult. A doua varianta implica intrarea omului intr-un proces de crestere.

Cum vizualizam cresterea? Sunt cateva imagini aproape standard: linia dreapta ascendenta ce pleaca din partea stanga jos a graficului si tinde catre infinit in partea dreapta sus a graficului, mai avem spirala care incepe undeva jos si se tot ridica, si mai este si imaginea treptelor care este de fapt o variatie de la prima varianta. Aha, deci asa creste si omul, continuu si constant. Poate ca se mai intampla si asa dar acestea sunt mai degraba exceptii. Cel mai adesea omul evolueaza intr-o ciclicitate de pasi cantitativi si calitativi. Adica exista niste perioade cantitative in care se acumuleaza informatii iar apoi urmeaza pasul calitativ, momentul cand se formuleaza concluzia. Apoi din nou urmeaza o perioada de acumulare si apoi o noua „luminare”. Modelul aduce cu imaginea dezvoltarii in trepte dar exista si cateva mentiuni. Modelul treptelor uita sa ne spuna ca nu toti oamenii parcurg un numar egal de trepte in viata si acelasi model uita sa ne spuna ca in viata reala treptele mai merg si in jos nu doar in sus.

Cum recunoastem un om care strabate o perioada de acumulari si face saltul calitativ? Prin abilitatea de a formula o interpretare mai buna si mai profunda a diverselor fenomene. Cum recunoastem un om blocat intr-o anumita treapta cantitativa si incapabil sa faca saltul calitativ? Prin prezenta sindromului „mai mult si mai mare”. Sunt oameni care isi aduc in preajma lor cantitati mai mari (si de obicei tot mai scumpe) din acelasi fel de lucruri, haine, bijuterii, masini, case, etc. Cum recunoastem un om care are o perioada de involutie? Prin prezenta starilor afective negative, frustrare, agresivitate, si tendinta de abordari mai simpliste. Desi unele variante par mai rozulii ca celalalte, omul are nevoie de toate trei pentru a putea dobandi o intelegere mai corecta a cuvantului „stiu” si in plus, nici o varianta nu e definitiva, toate sunt doar pasi intr-o transformare continua.

Anunțuri

7 comentarii

  1. ramificat said,

    Aprilie 13, 2010 la 7:17 pm

    Am observat ca, cu cat invat mai multe dintr-un domeniu, cu atat am senzatia ca stiu mai putin. Probabil e din cauza ca, pe parcursul invatarii, ajungem sa vedem si laturi ale domeniului respectiv pe care nu le vazusem inainte si realizam ca unele ne sunt aproape total necunoscute.
    Foarte tare exprimarea ”debiteaza bolovanii cu pretentii de pietre filosofale” :)))))

    • Aprilie 13, 2010 la 9:17 pm

      Ai dreptate, senzatia de care pomenesti apare din cauza vastitatii orizontului de cunostinte pe care ni-l releva studiul unui domeniu nou. Partea buna este ca dupa cativa ani incepem sa simtim limitele „teritoriului” si capatam ceva mai multa siguranta 🙂

  2. Theophyle said,

    Aprilie 13, 2010 la 8:11 pm

    Frumos scris, foarte curat. Ai grija sa nu obosesti 🙂

  3. Aprilie 13, 2010 la 9:21 pm

    Oboseala ca oboseala dar cu timpul e mai greu 🙂

  4. ramificat said,

    Aprilie 13, 2010 la 11:08 pm

    Si cand ma gandesc la teoria aia conform careia timpul nu exista, timpul e perceput doar ca schimbare. Si totusi…e greu cu timpul…

  5. Liliana said,

    Decembrie 30, 2010 la 7:49 pm

    Mie mi-a placut ideea „sindromului mai mult si mai mare”, heh!:)

    • Decembrie 31, 2010 la 12:02 am

      🙂
      „Sindromul mai mult si mai mare” exista. Si e si un foarte bun indicator al dezvoltarii spirituale… 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: