Contractul social

Prin anii „80 cineva care se plimbase destul de mult in afara tarii spunea: „pe estici ii recunosti intre straini”. Am privit cu neincredere afirmatia iar reactia afectiva a fost ceva de genul: „da sigur, ca esticii or avea o pana in frunte si ceilalti nu au”.

Anii au trecut si prima oara cand mi-am adus aminte de acea poveste a fost cand au inceput sa apara diversi profesionisti straini pe la multinationale si ceva profesori in schimb de experienta pe la universitatile romanesti. Inca nu eram convins ca ai nostri sunt chiar asa evidenti printre straini dar devenisem convins ca strainii se recunosc usor intr-o masa de romani. Prima oara am dat vina pe haine. Ale lor erau bine croite, din materiale de calitate,  aceasi piesa fiind fabricata din mai multe materiale si cu mai multa grija pentru detalii, mai colorate si totusi discrete si in combinatii de bun simt.  Au inceput sa apara astfel de haine si la noi dar totusi inca erau sanse bune sa separam esticii de ceilalti. Deci nu era vorba doar de hainele in sine. Vazand tot mai multi straini si pe la noi si pe la ei am remarcat ca si felul in care isi poarta hainele este diferit. Parca ai lor se simteau mai confortabil, se miscau mai lejer si mai natural in acelasi fel de haine.

Aceasta lejeritate nu se manifesta doar in purtatul hainelor dar se exprima si intr-o expresie faciala si o atitudine mai relaxata. De ce ar fi ai nostri mai incordati, mai stresati ca ai lor? Pentru ca ai lor castiga mai mult? Ar fi o explicatie dar desi castiga mult au si cheltuieli mai mari iar spectrul somajului sperie cam pe toata lumea la fel. O diferenta totusi ar fi; pentru ei facturile  la facilitati si alimentele reprezinta mai putin procentual din salariu decat la noi. La majoritatea dintre ei in fiecare luna le ramane o suma oarecare pe care o pot pastra sau cheltui pe ceva ce le face placere. La noi cei care isi permit un astfel de stil de viata sunt mai putini.

Aceasta sa fie toata explicatia? Venituri mai mari? Si atunci cum explicam ca grosul imbogatitilor din Romania, cu toate vilele, masinile, hainele luate din Paris si luni intregi petrecute prin statiuni  ori capitale occidentale tot au niste fete mai stresate decat multi dintre somerii occidentali? De ce  chiar si in ciuda unor venituri mai mari ai nostri au privirea mai chinuita si o atitudine mai haituita decat ai lor?

Raspunsul se  gaseste unde ne-am astepta mai putin, in cartile de filosofie si istorie. Thomas Hobbes, John Locke, Jean-Jacques Rousseau sunt cativa dintre filozofii care au ceva in comun si cunosc si o parte a raspunsului la dilema noastra. Dar, ce au filozofii astia morti de 200-300 de ani si cartile lor prafuite cu fetele oamenilor din prezent? Nu au nimic in mod direct dar au prin intermediul ideilor pe care le-au promovat si a felului in care s-a desfasurat istoria in estul si vestul continentului.

Cei trei au fost o parte dintre cei care au pus bazele conceptului de „contract social”.  Trecand peste elaborari prea pretentioase, ei spuneau ca statele si oranduirile sociale se constituie incepand cu oameni care isi delega autoritatea unui guvern si primesc in schimb o anumita ordine sociala mentinuta prin lege. Cand guvernele nu mai reprezinta interesele oamenilor, indivizii investesc pe altcineva care sa faca o lege pe placul lor. In occident cam asa se intampla de cateva sute de ani. Omul are incredere in sistem si il sustine pentru ca ii apara interesele si ii garanteaza un trai decent. In est comunismul nu a dat doi bani pe povestile cu contractul social. Comunistii nu au fost investiti de toti oamenii unor tari ci doar de o minoritate asa ca neincrederea dintre ei si cetateni era reciproca. Mai mult chiar, pentru ca natura umana nu se potrivea cu idealuri comuniste au spus ca vor face „omul nou”. Si l-au si facut. Doar ca nu a iesit cum au dorit ei. In loc sa iasa un revolutionar de profesie, altruist pana in maduva oaselor si dedicat idealurilor partidului pana la ultima suflare, a iesit o corcitura ignoranta, infometata si  speriata de mana grea a partidului. Si povestea asta s-a intins pe cateva zeci de ani. Dupa atata vreme de neincredere si suspiciuni cei batrani si-au pierdut increderea in sistem iar cei tineri nici nu au avut vreodata.  „Omul nou” din est e suspicios, neincrezator si defetist. Nu conteaza ca are doar o pensie mizera sau bani cu galeata el se simte permanent in stare de alerta pentru ca trebuie sa se apere de un sistem care nu ii ofera nici o garantie in afara taxelor. Intreband un occidental de ce face o munca mizera si plateste taxele chiar daca nu ii ramane mare lucru aproape invariabil va raspunde „pentru ca se merita, in xx ani voi ajunge in pozitia y care imi va conferi anumite avantaje”. Si asa se si intampla. Intreband un estic de ce nu are si el rabdare si vrea totul acum, chiar daca asta inseamna o gramada de conflicte cu ceilalti, raspunsul lui este neincrederea. Dupa zeci de ani de povesti cu generatii de sacrificiu care nu au adus lumina in casele oamenilor ci doar in cele ale nomenclaturistilor oamenii nu mai au rabdare si incredere. Ei sunt intr-o lupta disperata a fiecaruia impotriva tuturor si toti impotriva sistemului. Si acest lucru se vede…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: