Imperfectiunea ratiunii

Destui de multi dintre oameni au auzit de cugetarea percutanta a lui Francisco Goya: „somnul ratiunii naste monstri”. E scurta, se retine usor, da bine sa o spui in public. Si totusi, dincolo de prima impresie ce putem intelege din respectiva cugetare? Chiar merge ratiunea sa traga un pui de somn din cand in cand? Are ratiunea cosmaruri cand doarme? Parca nu prea merg aceste interpretari. E clar ca omul vorbea metaforic. Cugetarea se intelege mult mai bine daca luam in considerare, contextele cu care este asociata, razboaie, lupte nesfarsite, orice situatie de violenta colectiva in care conceptul de umanitate este desconsiderat.

Daca ne gandim la astfel de situatii atunci ne dam seama ca nu somnul ratiunii este de vina ci poate putinatatea ei. Putina in raport cu ce? Putina in raport cu instinctele si afectele. Cand instinctele si emotiile isi fac de cap cu noi e clar ca nu ne comportam prea rational. Dar, exista si situatii in care nu putem vorbi doar de o rabufnire de afectivitate primara. Deportarile, executiile in masa, epurarile etnice, condamnarile politice, sunt rareori evenimente care se desfasoara rapid. Ele au nevoie de planificare, de logistica.  Se stabilesc niste criterii sa ii deosebeasca pe cei rai de cei buni, se trimit suficienti oameni care  sa poata face separarea lor, e nevoie de arme ca cei considerati rai sa inteleaga ca trebuie sa se supuna, e nevoie de trenuri sa ii care sau de buldozere sa ii ingroape, daca cumva totusi ii suie in tren pe undeva trebuie sa le faca ceva lagare sau inchisori, apoi alte planificari si eforturi sa ii tina acolo ani de zile. E clar, nu e treaba usoara. Iar si mai clar este ca toate acestea nu pot fi facute fara folosirea capacitatii de a rationa. Deci, pana la urma Goya ne-a dus in eroare? Nu e vorba de somnul ratiunii ci de o ratiune buna versus o ratiune rea?

Ce ar putea sa conduca la o ratiune orientata spre scopuri negative? Ajungem iarasi la aspecte instinctive si afective. De obicei ura, xenofobia, invidia, lacomia amestecate cu ratiunea fac mixturi destul de nefericite. Rationamentele pot fi perfecte dar daca punctul lor de plecare, premisa, este contaminata de afecte negative o sa ne cam speriem de concluzia rationamentelor. Din nou am ajuns la concluzia ca afectivitatea nu e un lucru bun.

Solutia pare simpla. Interzicem afectivitatea si ne muncim sa o eradicam. In lumea pura a rationamentelor nu mai poate exista prea putina ratiune sau posibilitatea ca aceasta sa fie contaminata de afectivitate.  Sa fie chiar asa simplu? Din pacate nu. Un om complet lipsit de afectivitate poate analiza foarte obiectiv dar, in diverse situatii apare o problema, echivalenta solutiilor.

In plus, nu suntem suficient de puternici sa abordam obiectiv orice situatie umana. Aflam intr-o zi ca o persoana draga noua sufera de o boala care ii poate fi fatala. O analiza obiectiva ar putea releva faptul ca prin prisma raportului investitii/beneficii sa nu merite inceput un tratament. Omul are deja o varsta, deja sunt ani buni de cand nu mai e productiv, nu poate fi de folos celorlalti, doar consuma resurse, ca urmare existenta sa nu prezinta o utilitate obiectiva. Obiectiv asa o fi dar, afectivitatea ne spune cu totul altceva.

Solutiile nu ne sunt echivalente si nu ne permitem sa fim perfect obiectivi pentru ca avem o raportare afectiva, preferam unele solutii  altora. Atitudinea omului porneste de la ce ii place/displace.  In context real exista doar solutii imperfecte asociate cu efecte secundare diverse.  Cum alegem? De obicei o alegem pe cea care ni se pare ca ne aduce cele mai mari beneficii si cele mai suportabile efecte secundare.

Pana la urma vedem ca nu putem avea o lume perfect rationala; ne place sau nu trebuie sa lasam ceva loc si emotiilor. E drept ca emotiile de unele singure o cam iau pe brazda, e drept ca uneori mai pot trage si ratiunea dupa ele. Dar, la fel de adevarat e ca nu am putea suporta o lume perfect rationala.  La cum definim omul astazi, emotia si ratiunea sunt greu de separat. Ratiunea functioneaza ca un instrument de control, incercand permanent sa contracareze excesele afectelor dar, ratiunea este si un instrument de analiza care se analizeaza chiar si pe sine, intelegand-si limitele si cum se poate adapta. Pana la urma Goya stia el ce stia, desi excesul de ratiune poate dauna si nu strica daca mai inchide cate un ochi din cand in cand, totusi, daca merge la culcare riscam sa vedem afectele facandu-si de cap.

Anunțuri

4 comentarii

  1. ramificat said,

    Aprilie 7, 2010 la 10:26 pm

    Frumos si bine zis…As indrazni sa adaug ca afectivitatea isi are ratiunea ei. E doar o parere personala… Nu cer nimanui sa fie de acord cu ce zic. La ce ma refer mai exact? La unele decizii luate aparent fara ratiune, din instict si care se dovedesc a fi cele mai bune pentru persoana care le ia. Ratiunea e constienta. Totusi…mintea noastra dispune de ceva mai mult…

  2. Aprilie 9, 2010 la 6:14 am

    Ai dreptate. Se vorbeste despre o logica afectiva si exista autori care sustin conceptul de inteligenta afectiva. Dihotomia afectiv-rational are o oarecare justificare dar ele au si elemente comune nu doar opuse.

  3. proxymagape said,

    Aprilie 25, 2010 la 2:12 pm

    Nu contest cele spuse până aici!
    În factorul raţiune dacă se introduce elementul afectiv prin raţionale (logică afectivă) şi iraţionale (logică mistică şi supralogic) transformări raţiunea se autodepăşeşte devenind supraţionalizare- nu supra- Raţiune…În factorul afectivitate dacă se introduce raţionalul, e clar că fie se moderează, fie se anulează treptat afectivitatea (particpând la echilibrul fiinţei prin raţionalizarea afectivităţii sau la dezechilibrul ei)
    În orice caz pledez pentru o redimensionare a celor două (afectivitate şi raţiune) în conştientizarea religiei!

    • Aprilie 28, 2010 la 7:47 pm

      De dragul unei prezentari mai clare se foloseste distinctia intre continuturi afective si rationale insa in viata de zi cu zi ele sunt atat de interconditionate incat e mai dificil sa sesizam unde se termina una si incepe cealalta.
      Omul in primii ani dupa nastere are o viata predominant afectiva, in timpul vietii exista o oarecare tendinta de a reduce aria afectivitatii prin utilizarea de explicatii si rationamete dar sunt foarte putini cei care reusesc sa identifice toate elementele afective care le pot distorsiona judecatile.
      Cunostintele si practica religioasa pot ajuta la o mai buna intelegere de sine, la identificare a elementelor afective si a construirii rationamentelor. Insa, exista si situatii cand utilizarea de elemente religioase de catre o gandire mai putin matura pot conduce la dezvoltari personale mai putin armonioase.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: