Auto-cenzura

Auto-cenzura. Ce o fi si asta? O fi o ceva legat de centura masinii? Nici pe departe, e ceva mult mai banal. Toti practicam auto-cenzura desi poate ca unii prefera sa o numeasca altfel. Acum mai bine de douazeci de ani era foarte in voga expresia „Sa nu ne auda careva”. Daca iti venea sa spui ceva mai putin conform cu standardele vremii sigur se gasea o voce rationala care iti taia avantul. De ce? Ca sa nu ai probleme. Ca sa nu intri in vizorul baietilor cu ochi albastri. Ca sa nu trebuiasca sa dai cu subsemnatul. Ar parea ca sfatuitorul de serviciu pana la urma nu era rau intentionat. Dar dincolo de intentia sa, efectul e bun sau rau?

Ca sa ne dumirim despre ce vorbim o luam mai de la inceput. Inaintea auto-cenzurii a fost cenzura. Ce facea ea? Identifica orice ar fi putut fi o amenintare pentru regim si lua masuri represive. Farmecul povestii este ca nu prea erau liste clare cu ce nu aveau voie sa faca oamenii. Mergea pe principiul incercarii-erorii. Daca unul spunea sau facea ceva pentru care era saltat de acasa, captusit bine, ascuns cativa ani sau dat disparut, ceilalti, care stateau mai bine cu instinctul de conservare, incercau sa evite sa spuna sau sa faca acelasi lucru. Nu existau intotdeauna norme unitare de aplicare a cenzurii. E drept ca erau niste subiecte sociale tabu mai bine cunoscute dar au fost si oameni incalecati de cate un zelos de la partid sau de pe la secu care dadea o interpretare mai generala „pacatului” decat o faceau alti colegi de breasla.

Din aceste motive, pentru ca nu se stia clar ce ar putea fi considerat impotriva regimului si cat de zelos e cel care te raporta sau ancheta a intrat sarpele fricii in sufletul oamenilor. Si nu a mai plecat. Incet-incet oamenii erau tot mai conformi cu cerintele partidului. Nu mai spuneau prostii, nu mai cereau lucruri care nu li se dadeau; sarpele ii invatase cum sa se tarasca pe sub maracinii sistemului. Cenzura devenise invechita, aparuse tanara auto-cenzura mult mai subtila si mai eficienta. De frica de a nu gresi oamenii au inceput sa evite si lucruri la care cenzorii nici nu s-ar fi gandit. Asta da conditionare, nici Pavlov cu tot geniul sau nu s-ar fi gandit la asa efect asociativ.

Dar la ce serveste sa vorbim despre povesti de acum doua zeci de ani? Acum suntem o societate noua, cu oameni noi (unde oare am mai auzit discursul acesta?!?), suntem in UE, calatorim peste tot, ne cumparam ce vrem, televizoarele ne arata la fiecare cateva zile cate o dezvaluire in regim de breaking-news, ziarele scriu tot ce vor, oamenii vorbesc orice doresc. Uau… mirajul libertatii este aproape perfect. Oare chiar asa sa fie? Sa fi disparut meteahna cenzurii si a surorii ei mai mici, auto-cenzura?

Nu, n-a disparut. Doar ca a devenit si mai subtila. In societatea de consum sarpele fricii le-a aratat oamenilor care e noua miza: sa nu fi dat afara. Toata lumea barfeste ce haos e in firme, ce matrapazlacuri fac sefii, ce debandada e in institutiile statului, cum se imprastie banul public. Insa, daca cumva aceste dezvaluiri imping pe cineva sa puna intrebarea „Si tu ce ai facut?” in cele mai multe cazuri raspunsurile intra intr-o singura categorie, aceea a auto-cenzurii: „Nimic. Ce vrei, sa ma dea afara?”

Inainte oamenilor le era frica sa nu fie inchisi pentru ca ar fi amenintat regimul. Acum oamenilor le e frica ca o sa ajunga someri si nu o sa mai aiba bani sa plateasca impozite umflate ce se cheltuie pe asfaltari nesfarsite, nu o sa mai aiba bani sa plateasca facturile la energie umflate de baietii destepti sau nu o sa mai aiba bani sa cumpere mancarea proasta adusa din alte tari si care costa de 2-3 ori mai mult decat in strainatate. Tot mai des grija zilei de maine ii face pe oameni orbi, surzi si muti la orice abuzuri. Desi uneori oamenii ar putea schimba ceva in bine, vocile lor se aud mai rar si mai firave in fiecare zi. Sa nu ne amagim, auto-cenzura si-a gasit din nou locul…

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: